La 18 ani... Ana Maria a plecat... dincol de zare... (Partea I)

Era undeva după ora 18... o sâmbătă seara de primavară târzie...

La microfon, pastorul se apropia de finalul predicii... În urechile a 3000 de tineri au răsunat următoarele cuvinte... "S-ar putea ca mulţi dintre voi nici să nu mai termine măcar liceul... S-ar putea ca de la această conferinţă să nu mai ajungi acasa... S-ar putea să mergi direct pe celălalt ţărm"...

În linistea ce se aşternuse peste sală, a urmat la unison, cântată parcă cu reţinere:

Dincol de zare e o dimineaţă,
Mai glorioasă, fără apus,
Sfârşită-i truda şi o altă viaţă
Am pe vecie, cu al meu Isus.

Dincol' de zare, ce întâlnire
Cu preaiubiţii plecaţi la el.
Şi într-o unire far' de despărţire
Vom fi acasă, la Tata-n cer!

....................

După aproximativ 12 ore... pe străzile Clujului se auzea acel zgomot sumbru al sirenelor... 4 tineri erau transportaţi de urgenţă la spital, în stare gravă... A cincea, Ana Maria, era purtată de îngeri... nu mai avea nevoie de îngrijiri medicale...

A trăit 18 ani... A iubit mult... A fost o prietenă adevărată... A citit mult şi ce trebuie... La cărţi favorite, prima a declarat ca fiind (citez) "My Precious Bible"... Au mişcat-o mărturiile unora ca R. Wurmbrand... caracterul i-a fost modelat de hotârarea de a face semenii fericiţi şi de a acorda înţelegere pentru nevoile multora... Obişnuia să trimită următorul SMS surorilor ei din străinatate: "Pune mâna stângă pe umărul drept, mâna dreaptă pe umărul stang. Ştii... de fapt ţi-am trimis o îmbrăţişare"

Versetul ei preferat a fost... Filipeni 1:21 "Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un castig"... Cu siguranţă câştigul ei e unul mai mare decât ne putem noi imagina... şi nu e doar al ei... moartea ei câştigă tineri pentru cer!

În cartea de memorii, colega ei de bancă a scris: "Ana, a trebuit să mori tu, ca să mă pocăiesc eu!"...

La înmormântarea ei s-au citit cuvintele: Ezechiel 22:30: "Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc"... Ea a stat în spărtură...

Obişnuia în timpul predicilor să îşi ia notiţe mereu... pentru ea, predica nu se rezuma doar la ascultare... dincolo de uşile bisericii, aştepta cu nerăbdare să o pună în practică...

A ales să proclame, prin mersul ei zilnic, mesajul iubirii lui Isus... Colegii din liceu pierd o mărturie... Le-a fost până acum... De acum îi aşteaptă în cer...

Părinţii "pierd" cea mai tânără fiică... Desigur că lacrimile lor şi sacrificiul cu care au crescut-o vor fi răsplătite îndeajuns... Ea vede deja acea răsplată... Prin ea, mii de tineri se vor pune faţă în faţă cu întrebarea: "Sunt pregătit?"

Viaţa ei se poate rezuma în 3 strofe... căci nu a fost deloc lungă...

Sunt un pribeag fără de ţară,
Rătăcitor prin lung pustiu.
Dar am în ceruri o comoară
Şi ţara mea-i în veşnicii.

Mă-ndrept spre cer să-L văd pe Domnul,
Să nu mai fiu un peregrin,
Căci după ce-am să trec Iordanul,
Se va sfârşi al meu suspin.

Voi arunca a mea povară,
Eliberat sub crucea grea.
Nădejdea mea nu o sa moară
Şi voi intra-n odihna Sa.

A intrat deja în odihnă Ana...

Rămâne în amintirea noastră...

Ps: În data de 17 februarie, Ana scria în jurnalul ei:

"Lumea te învaţă să aduni... Hristos te învaţă să împarţi!!...
Noi, fără Dumnezeu, NU PUTEM... EL, fără noi, NU VREA...
Uneori iubim soarele, alteori iubim noaptea... Uneori avem nevoie de dragoste, alteori avem nevoie de singurătate... dar ÎNTOTDEAUNA avem nevoie de DUMNEZEU!!"...

Tu, cititorule,... ai nevoie de Dumnezeu? Vei merge într-o zi pe acelaşi drum... Eşti pregătit?... Ce se va scrie în urma ta???