Interviu - Moarte clinică: Suntem un abur ce piere

Claudiu Lăpădat s-a dus împreună cu familia la o casă de vacanţă, la munte. În camera în care dormea împreună cu Lucia, soţia lui, au fost scăpări de gaze de la o sobă şi amândoi au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon.

Claudiu Lăpădat:

Am încercat să ies afara, dar am căzut jos. Am încercat să mă ridic. Aveam nişte dureri cumplite de cap. În cele din urmă soţia mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu până la mine, mi-a dat mâna şi m-a ridicat. Am deschis uşa de afară şi am căzut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reuşit să mă ridic, în frigul acela de noiembrie, dimineaţa, undeva la munte.

Lucia Lăpădat:

Lucrul pe care l-am realizat după aceea a fost faptul că atât de uşor puteam să plecam "acasă". Îi spuneam lui Claudiu: "În noaptea asta chiar puteam să murim! Pur şi simplu să plecăm de pe pământ!".

La un moment dat m-am uitat în pat în stânga mea, la Claudiu, şi mi-am dat seama că este absent. Sesizam că lipseşte din trup, dar nu puteam să accept că este mort. Am început să dau cu cotul în el, să-l trezesc, să-l scot afară. Faţa lui, modul cum arăta, faptul că n-a răspuns deloc la ghionturile mele, m-au îngrozit. Dădeam cu cotul în el, dar nu respira... într-un final am reuşit să-l trezesc, tot dându-i cu coatele. După ce s-a trezit, m-a ridicat şi pe mine din pat şi a ieşit afară. Eu mă simţeam foarte rău.

Când am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Dacă nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream. Sângele meu era deja negru şi gros ca o pastă.

Reporter:

Claudiu, ce s-a întâmplat cu tine în acest timp?

Claudiu Lăpădat:

Dintr-o dată, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului şi mi-am văzut trupul de sus. Ştiam foarte clar ce se întâmpla în momentul în care sufletul meu a ieşit din trup. M-am văzut. Am văzut-o pe Lucia. În momentul acela am gândit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. Ştiam că sunt eu, adevăratul eu, sufletul meu, că sunt ieşit din trup şi că am murit la propriu.

Reporter:

Te-a durut această ieşire din trup - moartea clinică?

E dureroasă desprinderea...?

Claudiu Lăpădat:

Pentru mine nu a fost dureroasă. Durerea la care ne gândim noi este durerea fizică, însă durerea spirituală este cumplită şi va dura o veşnicie pentru cei ce ajung în iad.

Am început sa urc. Am trecut prin tavan, prin acoperiş. Am ajuns deasupra casei. Mi-am văzut casa, maşina, becul din faţa casei. M-am uitat spre cer. Erau nori deşi şi am început să urc. Nu era nimeni lângă mine, nici un înger, dar ştiam că sunt însoţit de prezenţa lui Dumnezeu. N-aveam nicio teamă...

Reporter:

Regrete ai avut?

Claudiu Lăpădat:

Deloc. Nici un regret. În momentul în care sufletul iese din trup, când duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta încetează. Aşa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrimă, nici durere, nimic legat de pământ.

Am început să urc şi, la un moment dat, de undeva din cer a început să curgă peste mine un fascicul de lumină. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parcă sub formă lichidă.

Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a făcut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pământului şi am plecat.

În timp ce urcam, dintr-o dată am început să aud muzica. Era o asemenea muzică cum pe pământ nu există. Şi undeva, departe, am văzut ceva mare şi alb. De după obiectul acela uriaş şi alb curgea spre mine acel râu de dragoste, de fericire, de bucurie, pe care nu ştiu să-l descriu.

Mai târziu mi-am dat seama că era o poartă mare şi albă, iar lângă ea erau nişte omuleţi foarte mici, pe care am început să-i aud strigându-mă. Mă salutau şi mă chemau: "Vino, vino aici! Vino acasă!".

În partea mea dreaptă au aparut cei 5 copii ai noştri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit şi mi-a zis aşa: "Fiule, alege unde vrei să te duci: în Cer sau te întorci pe pământ?"... În clipa aceea m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m-am uitat la fiecare în parte şi i-am vazut aşa de trişti.

Ştiam că tot acolo, pe pământ, sunt şi acele milioane de oameni pentru care mă rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a arătat copiii şi mi-a arătat rugaciunea pentru care stau înaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuleţii aceia mici care mă chemau şi-am spus: "Doamne, eu vreau să mă duc în Cer!".

Imaginile au disparut şi eu am continuat să urc. Poarta era foarte puţin deschisă si pe ea curgea râul acela.

Reporter:

Descrie-ne culorile şi formele pe care le-ai vazut.

Claudiu Lăpădat:

Fără cuvinte. Vreau să vă spun ceva foarte important pentru înţelegerea lumii spirituale. În lumea spirituală nu este modul nostru de a gândi, al oamenilor de pe pământ. Pe pământ poţi percepe o anumită parte a lucrurilor, o anumită porţiune din întreg. În lumea spirituală poţi vedea şi gândi de jur împrejur. Nu există limită. Ştiam şi vedeam totul clar.

Acolo erau mămica mea, bunicii mei, acolo era Laurenţiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau mulţi oameni pe care îi cunoşteam. Mă strigau să mă duc acolo.

Ei au ieşit în faţa porţii, spunând:"Vino! Vino! Vino! Vino!". Parcă era o galerie. Mă simţeam fantastic.

Reporter:

Totuşi eşti aici în carne şi oase.

Claudiu Lăpădat:

Am fost oprit a doua oară de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: "Fiule, alege unde vrei să te duci: în Cer, sau te întorci pe pământ?". Şi mi i-a arătat înca o dată pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a arătat în spatele lor două sicrie: eram eu şi Lucia, soţia mea. Mi-am văzut propria înmormântare.

Le-am văzut cu ochii mei. Erau atât de reale. Dar mai real decât asta a fost altceva. În clipa în care mi-am văzut copiii, mi-a fost dat să trăiesc durerea lor în sufletul meu. A fost fără cuvinte. M-a blocat. Dar continuam să urc încet, pentru că nu voiam să mă întorc înapoi.

L-am văzut pe micuţul meu Simonel, de 4 anişori, cu mutriţa lui de copil necăjit.

Şi Duhul lui Dumnezeu m-a întrebat ultima oară: "Fiule, unde vrei să te duci: în Cer, sau te întorci pentru ei pe pământ? Ei sunt responsabilitatea ta"... În clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atenţia.

M-am uitat la Cer, am văzut poarta aceea mare şi alba. Am văzut râul acela care curgea pe poartă. I-am văzut pe oamenii care mă strigau şi care mă aşteptau acolo. Ştiam că într-o zi voi ajunge în Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei şi ştiam că ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat încă o dată la Cer şi-am spus: "Doamne, doar de dragul lor mă întorc pe pământ, doar pentru ei".

Când am spus lucrul acesta am început să cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a început să scadă în dimensiune. Râul era acelaşi. Cobora peste mine în continuare. Am coborât cu el. M-a adus până deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am văzut din nou casa, maşina, am trecut prin acoperiş şi prin tavan.

Reporter:

Când te-ai întors în trup ai avut sentimentul că de abia ai plecat sau că a trecut mult timp?

Claudiu Lăpădat:

Când m-am trezit, în partea dreaptă a mea era cineva care-mi dădea cu cotul. Şi-a dat tare şi bine. Mi-am dat seama că mă doare. Nu ştiam cât mă lovise înainte.

M-am trezit. Mi-am dat seama că sunt din nou în trup, acelaşi trup, aceleaşi dureri. Şi am auzit o femeie lângă mine, care striga disperată: "Dă-te jos! Dă-te jos! Du-te afară! Coboară din pat! Dă-te jos! Du-te afară!".

Cu greu am reuşit să cobor. M-am dus afară. Am încercat să respir. În cele din urmă am ajuns la spital.

Reporter:

A fost o vizită la poarta cerului. Ţi s-a dat har. Foarte puţini oameni au o asemenea şansă: să aleagă. Câte mămici nu-şi lasă copiii orfani...

Claudiu Lăpădat:

Cred că aici suntem din nou la dispoziţia harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, ştie şi are un plan cu viaţa fiecăruia.

Această experienţă mi-a arătat că indiferent ce vârstă ai, cine eşti din punct de vedere social, indiferent dacă ai sau n-ai bani, un lucru este sigur - moartea poate veni oricând. Problema este dacă eşti gata să pleci? Şi să pleci unde trebuie, adică în Cer, NU în iad.

Reporter:

Ce înseamnă acest "eşti gata"?

Claudiu Lăpădat:

Înseamnă mai întâi de toate să intri în legământ cu Dumnezeu, să-L accepţi pe Cristos ca Mântuitor şi Domn al vieţii tale. Să te nevoieşti cu tot ce eşti tu, să te lupţi, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să umbli în voia Lui.

Reporter:

Ce-a schimbat în tine experienţa aceasta?

Claudiu Lăpădat:

În primul rând mi-am dat seama cât sunt de slab, de trecător şi cu siguranţă că NU sunt stăpân pe viaţa mea. Eu ştiam teoretic aceste lucruri, din Scriptură, şi îmi dădusem viaţa lui Hristos, dar acum le-am şi trăit. Viaţa mea şi a fiecărui om este doar în mâna lui Dumnezeu.

În al doilea rând, această experienţă mi-a confirmat Scriptura. Tot ce credeam despre Biblie, pentru mine a devenit acum o realitate foarte puternică. Acum am trăit eu însumi această experienţă. Şi tot ce vorbeşte Biblia şi Domnul Hristos şi cartea Apocalipsa despre Cer, despre final, despre ce înseamna Cerul, este adevărat.

Credinţa este acea încredere neclintită în Scriptură, în Cuvântul lui Dumnezeu şi în Dumnezeu ca persoană.

Dorinţa mea este să văd milioane de oameni că merg pe acelaşi drum pe care merg şi eu şi pe care au mers milioane de oameni de-a lungul veacurilor.

Reporter:

Cred că le-am oferit cititorilor o lecţie de viaţă şi poate una de moarte, pentru că a trăi frumos şi a muri frumos este un lucru extraordinar. A muri şi a şti unde te duci. De un lucru putem să fim siguri: o sa ne ducem şi noi dincolo.

Claudiu Lăpădat:

Indiferent dacă ai avut sau nu o experienţă ca mine, până la urmă NU experienţa este definitorie, CI Scriptura. Pentru că Scriptura conţine tot ce trebuie să ştim. Ne oferă absolut totul, inclusiv promisiunea faptului că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care a inspirat Biblia, ne va ajuta să o şi împlinim. Şi aş spune că cel mai important lucru ar fi să-L acceptăm pe Hristos nu doar ca Mântuitor, ci şi ca Domn al vieţii noastre.

Al treilea lucru: să nu ne pierdem viaţa cu nimicuri, cu lucruri fără rost, cu lucruri care n-au valoare, cu atracţii legate de lume. Afară piere o lume în păcat, oameni care au nevoie de acest mesaj al speranţei. Dacă-L avem pe Hristos ca Domn, dacă ne iubim familiile şi trăim aproape de ele, cred că Dumnezeu ne va da şi o recoltă bogată. Şi cred din toată inima mea că milioane de oameni din ţara aceasta vor avea parte de naşterea din nou.

Reporter:

Dincolo de aceste lucruri, mai presus de orice, cel mai important este să-L vedem pe Dumnezeu şi să trăim cu El.

Claudiu Lăpădat:

Acolo este finalul... şi e cel mai frumos lucru.

N.A. Noi nu absolutizăm experienţa personală şi nu facem din ea un principiu, pentru că doar Dumnezeu este absolut.

Dar ne bucurăm când Dumnezeu îngăduie în viaţa noastră experienţe care să ne apropie mai mult de El.