Greutatea rugăciunii

O femeie săracă "după vorbă, după port" a intrat într-o zi în băcănia lui John. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil şi l-a întrebat dacă nu ar putea sa-i dea pe datorie ceva de mâncare. Avea acasă pe soţul ei foarte bolnav... El nu putea munci; şi mai aveau şi o droaie de copii care trebuiau hrăniţi. John însa îi spuse că nu-i poate da nimic pe datorie, pentru că ea nu are credit la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla un client care a auzit discuţia dintre cei doi. Acesta ii spuse băcanului că va acoperi el costurile pentru tot ce femeia va comanda pentru familia ei.

Băcanul îi ceru femeii lista cu cumpărăturile de care avea nevoie, iar ea, după ce stătu o clipă pe gânduri, scoase din geanta-i ponosită o bucăţică de hârtie pe care i-o înmână acestuia, grăbită şi bucuroasă.

"Uite cum procedăm", zise băcanul, privind şmechereşte la clientul care se oferise să plătească, "tu, femeie, pui lista pe un taler, iar pe celălalt eu pun marfă până se echilibrează".

Dar curând s-a întunecat la faţă, a făcut ochii mari de nedumerire şi nu şi-a putut înăbuşi mormăitul: "Nu-mi vine să cred!".

Cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia, oricâtă marfă punea el în cealaltă. Clientul zâmbea, iar băcanul tot punea pe cantar alimente. În sfârşit, când nu mai încăpea nici un ac, iar femeia privea cu mulţumire pe binefăcătorul de alături, băcanul smulse înciudat bucăţica de hârtie, o privi cu mare uimire şi exclamă: "E doar o rugaciune!" Îi arătă celulalt, ca şi cum ar fi avut nevoie de martori.

Femeia scrisese: "Iubite Doamne, Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun în mâinile Tale."

În vreme ce John, băcanul, nu-şi putea reveni din şoc şi gesticula mereu, femeia şi-a luat alimentele, i-a mulţumit acelui străin generos, şi a plecat. Străinul a achitat cum promisese, explicând băcanului: "Nu fi necăjit, tu nu ai pagubă. Femeia asta a meritat toţi banii. Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune...."