Fratele OAMENILOR -2-

Sfântul Francisc, care invita să fie lăudat Dumnezeu pentru: cer înnorat, cer senin și pentru orice vreme, le prescrie în mod coerent fraților săi:

Și să se ferească frații de a se arăta triști în afară și abătuți asemenea ipocriților, ci să se arate bucuroși și veseli și amabili, după cum se cuvine.

Într-o zi, sfântul l-a dojenit pe unul din însoțitorii săi care avea o înfățișare mohorâtă:

De ce îți arăți în afară durerea și tristeațea greșelilor tale? Ține această tristețe între tine și Dumnezeu și roagă-L ca, în milostivirea Sa, să te ierte și să aducă în sufletul tău bucuria harului Său pe care l-ai pierdut din cauza păcatului. Dar înaintea mea și a celorlalți, arată-te mereu bucuros deoarece nu se cuvine ca slujitorul lui Dumnezeu să manifeste tristețe sau un aspect îndurerat în fața fratelui său sau a celorlalți.

Terapia sa era foarte simplă și la îndemâna tuturor:

Slujitorul lui Dumnezeu, când este tulburat, după cum se întâmplă. de vreun lucru, trebuie să se ridice imediat să se roage și să persevereze înaintea Părintelui Suprem ca să-i înapoieze bucuria mântuirii sale.

Omul face foarte des ca bucuria să depindă doar de evenimente de aceea este suficient puțin pentru a ne mângâia, deoarece este suficient puțin pentru a ne îndurera - după cum observă Pascal. Redactorul anonim al OGLINZII PERFECȚIUNII precizează ceea ce pentru sfântul Francisc nu este bucurie adevărată:

Însă nu trebuie să presupunem sau să ne imaginăm că Tatăl nostru, iubitor al oricărei perfecțiuni și echilibru, ar intenționa ca veselia să se vadă prin râs sau cuvinte amuzante, deoarece acest mod nu se exteriorizează bucuria spirituală, ci mai degrabă vanitatea și prostia. În schimb, în slujitorul lui Dumnezeu el detestă râsul și glumele: nu doar că nu voia ca cineva să râdă dar nici să dea celorlalți prilej de râs.

În această privință, el citează ceea ce sfântul Francisc a scris într-unul din Îndemnurile sale:

Fericit este acel frate care nu are veselie și bucurie decât din preasfintele cuvinte și fapte ale Domnului și, prin acestea, îi conduce pe oameni la iubirea lui Dumnezeu cu bucurie și veselie. Vai acelui frate care se delectează în cuvinte nefolositoare și deșarte și prin ele îi face pe oameni să râdă.

Pentru sfânt, adevărata bucurie este aceea în care se manifestă ardoarea, angajarea, dispoziția minții și a trupului să facă de bună voie orice lucru bun, deoarece din aceeași ardoare și dispoziție, ceilalți sunt uneori stimulați la bine mai mult decât din însăși fapta bună. El era convins că dacă acțiunea, fiind bună, nu rezultă a fi făcută cu plăcere și avânt, va dovedi mai degrabă neplăcere decât stimulare la bine. De aceea, nu voia să citească pe chipuri acea tristețe care de multe ori reflectă indiferență, proastă dispoziție a duhului, lene a trupului față de orice faptă bună:

El mărturisește deschis:

Dacă uneori mi s-ar întâmpla să mă aflu ispitit sau prăbușit, văzând bucuria însoțitorului meu, imediat reușesc să ies din ispită și din depresie, datorită bucuriei pe care o admir în el, iar astfel înflorește în mine bucuria intimă și exterioară.

Bucuria interioară implică și sobrietatea și calmul în înfățișare și în toate mădularele trupului și în simțuri. Sfântul cunoștea din experiență cum acest echilibru și această maturitate a comportamentului sunt asemănătoare cu un zid, cu un scut foarte puternic, împotriva săgeților diavolului și că, sufletul, dacă nu este protejat de acest zid și de acest scut, este asemenea unui soldat dezarmat în mijlocul unor dușmani puternici și bine înarmați care vor cu încăpățânare să-l ucidă.

Celanezul, după ce a afirmat că, după sfântul Francisc, BUCURIA SPIRITUALĂ ESTE REMEDIUL CEL MAI SIGUR ÎMPOTRIVA CAPCANELOR ȘI A VICLENIILOR DUȘMANULUI, descrie tactica diavolului prin înseși cuvintele Sfântului:

El exaltă mai ales atunci când îi poate răpi slujitorului lui Dumnezeu bucuria Duhului. El poartă pulberea pe care caută să o arunce în luciri peste cei necunoscători și astfel să păteze candoarea minții și curăția vieții. Însă, dacă bucuria duhului umple inima, în zadar încearcă șarpele să injecteze veninul său mortal. Demonii nu pot aduce daune slujitorului lui Cristos atunci când îl văd vesel într-un mod sfânt. Dacă, în schimb, sufletul este trist, dezolat și plânge cu toată ușurința, ori este copleșit de tristețe, ori este purtat către bucurii ușuratice.

De aceea, Sfântul căuta să rămână mereu în bucuria inimii, să păstreze ungerea duhului și uleiul bucuriei! Evita cu maximă grijă tristețea, mai rea decât toate relele astfel încât alerga cât mai repede la rugăciune, imediat ce simțea vreun nod în gât.