Evadarea sufletului îngrădit

E noapte târzie, iar oboseala nu mă lasă să dorm. Simt rece în spate şi-mi dau seama că am uitat fereastra deschisă. Hotărâtă s-o închid apuc ivărul cînd… un fulger brăzdează cerul şi mă atinge în clipa în care aud un tunet asurzitor. Simt că tot trupul îmi e fierbinte şi parcă se evaporă. Ghirlande de scântei multicolore plutesc în jurul meu şi mă simt aşa usoară! Nu-mi mai văd trupul de altadată şi simt cum plutesc printre stele. Pentru prima dată întunericul nu mă mai sperie, ci face luminile aşa intense! Mă îndrept, de fapt sunt atrasă, de ceva alb. Nu are forma dar e atâta pace şi mă simt liniştită! Curios! Problemele mele nu mai există.

              Deşi străluceşte ca un soare, făptura aceasta, mă face să mă simt relaxată cu adevarat. La întrebările nerostite primesc răspunsuri melodioase. Îngeri cu harpe formează coruri, iar glasurile lor preamăresc pe Cel Prea Înalt. O mare ca de sticlă străvezie îmi stă înainte, iar in mijloc zăresc un tron mare şi alb. Dedesubtul lui curge un râu de foc. În jurul tronului sunt douăzeci şi patru de bătrâni ce îşi iau cununile de pe cap şi se închină înaintea tronului pe care stă Cel Îmbătrânit de Zile. Între bătrâni şi tron mai sunt patru făpturi  care zboară având faţa de vultur, leu, viţel şi om. Între acestea şi tron se zăreşte un Miel ce pare înjunghiat , având şapte coarne şi sapte ochi simbolizând cele şapte duhuri trimise de Dumnezeu pe pământ. Ele ţin de Duhul Sfânt şi sunt: duh de înţelepciune, pricepere, sfat, tărie, cunoştinţă şi frică de Domnul.

              Cetatea Sfântă are douăsprezece temelii reprezentând pe cei doisprezece apostoli, şi douăsprezece porţi care sunt cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Aici nu e noapte sau zi fiindcă nu există timp. Cetatea e plină de lumina Mielului care a biruit şi a primit cununa să domnească şi împreună cu EL toţi acei care nu s-au lăsat biruiţi de rău, ci l-au învins prin bine.

              Cetatea are o stradă de aur, curată şi e strabătută de un râu pe ale cărui maluri creşte pomul vieţii ale cărui frunze slujesc la vindecarea oamenilor.

              Aş vrea să ramân aici, însă, din priviri, înţeleg că trebuie să mă întorc pe Pământ. Menirea mea e să-i ajut pe copii să înţeleagă ce înseamnă cu adevarat ce trebuie iubit. Acum ştiu că loviturile lor nu îmi mai ating inima. Sufletul meu simte mila pentru cei ce-mi doresc răul. Mintea lor e întunecata şi sunt din cealaltă Împărăţie care e sortită pieirii. Inima mea e daruită lui Dumnezeu şi ştiu că mă iubeşte şi-mi va purta de grijă. Sunt un suflet cu adevărat liber! Întunericul nu mai e o ameninţare pentru mine fiindcă la Cruce a fost biruit, iar prin Iisus EU SUNT BIRUITOR.

              M-am decis: nu mai las şoapte străine să-mi pătrundă fiinţa. Împăratul Slavei mă aşteaptă! Sunt fiica lui! Mă iubeşte!

              Fulgerul a fost hotărârea mea, iar tunetul ruptura din trecut.

              SUNT LIBERĂ! TRĂIESC CU EL ŞI PENTRU EL! SUNTEM ÎMPREUNĂ!