Cum ajunge păcătosul la mântuire -2-

   Cu mulţi ani în urmă, într-o duminică, a venit la biserică soţul unei surori. El era laborant la Politehnica din Timişoara. Abia a sosit şi s-a aşezat în spate sub balcon, când un tânăr, student la Politehnică, cam speriat, a şi venit la mine în birou, să mă anunţe că cineva a venit să mă spioneze. Ştiam că vin şi alte persoane, totuşi l-am rugat să-mi spună locul unde s-a aşezat persoana bănuită. Apoi m-am dus în biserică sa fac recunoaşterea. M-am dus la el, i-am strâns mâna, căci îl cunoşteam, fusesem de multe ori în casa lor. El fusese căpitan în armată, dar acum era deblocat şi m-am bucurat să-l văd în biserică. Apoi m-am dus şi i-am spus tânărului că nu e spion, ci este soţul unei surori credincioase, care Îl caută pe Domnul Isus şi nu pe oameni. E bine să învăţăm să nu avem bănuieli, căci pot duce la mult rău. Bănuielile îi pot împiedica pe unii la găsirea mântuirii. Poate şi Namaan s-ar fi întors nevindecat în Siria, dacă nu ar fi intervenit omul lui Dumnezeu, Elisei. El a trimis pe cineva să-i spună împăratului: "Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un pororoc în ţara lui Israel." Astfel, de la casa împăratului este îndrumat la casa prorocului.

   Aici se izbeşte de o altă piedică. Abia a oprit tot alaiul la poarta lui Elisei şi apare un servitor care îi spune să meargă să se scalde de şapte ori în Iordan, şi va fi vindecat. De data aceasta generalul se înfurie. S-a izbit de piedica prejudecăţilor şi a mândriei. El a plecat mânios, zicând: "Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va pune mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra." În mintea lui, el îşi făcuse planul cum vor decurge lucrurile. Deşi era lepros, totuşi avea pretenţii, era plin şi de lepra mândriei. Faptul că Elisei n-a venit să-l întâmpine a jicnit orgoliul său. Deşi, ca lepros, acum era un nimeni, totuşi pretindea onoare. Rău îi munceşte mândria pe unii. Fiindcă prejudecăţile nu i-au fost satisfăcute şi se simţea lezat în naţionalismul său, el pleacă înfuriat, nu-i mai trebuie nici vindecare, nici nimic. "Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele din Israel?" - zice el, plecând furios. Şi i se părea prea simplu mijlocul de vindecare. Venise cale lungă, adusese atâta aur şi argint şi haine, iar prorocul nici măcar n-a ieşit să le vadă. Sărmanul! El dorea cu ardoare vindecarea, dar aşa cum şi-a făurit-o el în gând, şi dacă nu e aşa, nu-i trebuie. Mai bine suferă, dar nu e gata să se umilească, să asculte, să primească o vindecare gratuită. El îl consideră vinovat pe Elisei, să primească o vindecare gratuită. El îl consideră vinovat pe Elisei, dar toată vina era la el, în mândria şi prejudecăţile lui.

   Îmi place Elisei. E nevoie şi acum de aşa oameni, care să nu-i măgulească pe alţii. Elisei pare lipsit de bună-cuviinţă. Auzi, vine generalul din Siria până la el la portă, şi el nici nu iese să-i spună bun venit. Da, aşa pare, lipsit de bună-cuviinţă. Dar galonaţii zilei trebuie să înveţe că înaintea lui Dumnezeu sunt numai oameni, nimic mai mult. Elisei, ca să-l vindece pe Namaan de lepra lui, trebuia întăi să-l vindece de mândrie, de aroganţa lui. Şi generalul a trebuit să înveţe că trebuie să asculte chiar şi de slujitorul prorocului. Până aici fusese obişnuit că trebuie să asculte numai de împăratul. În relaţia cu Dumnezeu nu are importanţă cine îţi transmite mesajul, ci mesajul însuşi.

   Câţi sărmani păcătoşi nu sunt exact ca Namaan. Li s-a spus ce trebuie să facă spre a fi mântuiţi, dar ei nu sunt gata. Ar vrea ceremonial de plimbare a mâinii pe rană, rugăciuni cu pomenirea numelui lui, ar vrea mântuire prin ceva vizibil, nu prin credinţă. Pentru aşa ceva era gata să plătească oricât. Nu e aşa, nu-i trebuie. Prietene, nu cumva eşti şi tu dintre aceştia?