Cum ajunge păcătosul la mântuire -1-

   Istoria vindecării lui Naaman, sirianul, este o frumoasă icoană a felului cum ajunge păcătosul la mântuire. Deşi era general, deşi era om cu mare vază, deşi în multe războaie s-a dovedit tare şi viteaz, boala leprei nu l-a cruţat, ci l-a doborât. Tot aşa face şi păcatul. Nimeni nu e cruţat, nici tu nu eşti cruţat. De aceea am luat acest text şi aş vrea să-ţi fie de mult folos. Duhul Sfânt să te facă să înţelegi.

   Textul acesta prezintă boala gravă a lui Naaman, dorinţa lui de vindecare, piedici în calea vindecării, vindecarea binecuvântată, şi adânca lui recunoştinţă pentru că a fost vindecat. Exact aşa, păcătosul ajunge la mântuire: întâi îşi vede boala gravă a păcatului, atunci se trezeşte dorinţa după mântuire, apoi îşi arată recunoştinţa faţă de Domnul.

   Să privim întâi la boala gravă a lui Naaman. El suferea de lepră. Pe vremea aceea, lepra era cea mai groaznică boală. La început, era o boală necunoscută. Microbul leprei are o perioadă lungă de incubaţie, până la 18 ani. Astfel, poţi fii contaminat de lepră şi tu să nu ştii nimic. Oare nu este aşa şi cu păcatul? Cum e lepra boală gravă pentru trup, aşa e păcatul pentru suflet, dar mulţi nu-şi dau seama.

   Când lepra făcea erupţii în vreo parte a pielii, omul trebuia izolat. Ca să nu-i mai contamineze pe alţii, era scos afară din cetate. Şi azi se face acelaşi lucru; leproşii sunt izolaţi în colonii speciale. În vechime, nu existau aşa colonii, ci pur şi simplu leprosul trebuia să-şi părăsească familia, soţia, copiii şi să trăiască într-o peşteră sau alt adăpost. Iar dacă se apropia cineva de locul unde era el, trebuia să strige: "Necurat! Necurat!", ca să-l înştiinţeze că e lepros, deci să nu se apropie de el ca nu cumva să se molipsească de lepră. Din pricina rangului, Naaman n-a fost scos afară, ci probabil izolat într-o cameră din casa lui.

   Gravitatea acestei boli constă nu numai din scoaterea bolnavului afară din societate, ci şi din durerile teribile pe care această boală le pricinuieşte. Carnea se făcea răni, mai ales la extremităţi, vârfurile degetelor, urechilor, nasul, buzele, şi apoi progresează până cuprinde tot corpul. Rănile sunt dureroase, iar la schimbarea vremii sunt oribile. Fratele Cenuşă Teodor care a fost misionar printre leproşii din Tichileşti, lângă Tulcea, le-a predicat Evanghelia şi i-a botezat pe unii dintre ei, mi-a spus cum la schimbarea vremii, un copil gemea de durere şi striga că de ce nu l-a făcut Dumnezeu câine, pisică, sau porc, fiindcă niciun anuimal nu suferă de lepră, numai omul. Dar dureri mult mai mari produce păcatul. Azi poţi să râzi, dar mâine vei ajunge să-ţi simţi rănile groaznice ale păcatului.

   Mai groaznic ca toate însă era faptul că ştiai că lepra e o boală fără leac. Aceasta mărea tot mai mult chinurile şi lăsa bolnavul fără nici o speranţă. Azi însă există medicament şi contra leprei. Am vizitat odată leprozeria din Tichileşti. La biserica de acolo era vestitor al Evangheliei fratele Vasile Dănoi. După un timp l-am întâlnit la Bucureşti; era vindecat. Mi-a arătat mâinile, care altădată erau cu răni, acum erau închise rănile, dar nu avea degetele care i-au fost mâncate de boală.

   Tot aşa există un singur medicament pentru lepra păcatului. E sângele binecuvântat al Domnului Isus. Da, oricât te-ar fi chinuit şi deformat păcatul, există un remediu, slavă Domnului!

   În al doilea rând, la Naaman constatăm dorinţa lui după vindecare. Aceasta era ceva natural. Când simţi durerile bolii, nu se poate să nu doreşti vindecarea. La început, dorinţa a fost doar lăuntrică, mai târziu se exteriorizează, se vădeşte în afară. Fetiţa roabă din Israel probabil era însărcinată să-i ducă mâncare generalului lepros. Vâzându-l cât suferă, într-o zi ea i-a zis stăpânei: "Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, l-ar vindeca de lepra lui." Atât i-a fost de ajuns. Imediat, dorinţa lui a fost dată în vileag. Deşi bolnav, a cerut audienţă la împărat şi i-a împărtăşit dorinţa să plece în Samaria. Acesta numaidecât i-a dat şi o scrisoare de recomandare către împăratul din Samaria. Mai mult, el pleacă încărcat cu daruri. Fiindcă nu suntem familiari cu valorile de atunci, noi trecem cu vederea peste versetul 5, care spune că a luat cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb. Conform dicţionarului lui Uger, un talant avea 3000 de sicli şi o greutate de 93 pounds, ceva mai bine de 42 kg. Talantul era pus în sac, şi purtat de un măgăruş. Zece talanţi de argint erau circa 420 kg de argint, iar 6000 de sicli de aur erau alţi doi talanţi de aur, alţi doi saci. Vă daţi seama ce valoare a dus cu el? Plus zece rânduri de haine. Era o avere întreagă, luată pe caravană. Argintul şi aurul erau expresia dorinţei lui mari după vindecare. Ar fi fost gata să plătească oricât şi să mergă oriunde, numai să fie vindecat.

   În al treilea rând, constatăm că Namaan s-a izbit de piedici, deşi avea dorinţă mare de vindecare. Una dintre piedici a fost bănuiala. El s-a dus la împăratul lui Israel şi i-a dat scrisoarea de la împăratul Siriei. După ce a citit-o, împăratul lui Israel şi-a sfâşiat haina împărătească, în semn de revoltă, şi a zis: "Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi şi să înţelegeţi, că el caută un prilej de ceartă cu mine." Împăratul Siriei îi dăduse scrisoarea cu gând bun. Mai bine nu i-ar fi dat-o, căci împăratul lui Israel a bănuit, a presupus că venirea generalului Namaan e numai un pretext spre a începe război.

   Vai, câte suflete doritoare de mântuire nu se izbesc de bănuieli ale credincioşilor. A intrat în biserică să audă şi el Evanghelia şi alţii îl bănuiesc că a venit să spioneze. Cine e? De ce a venit? Ce urmăreşte?