text Eseuri crestine

Credinţa vine prin auzire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

   Cuvântul lui Dumnezeu dă naştere vieţii spirituale şi o susţine, deoarece el dă naştere şi susţine credinţa: "Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţa în numele Lui" (Ioan 20.31). "Astfel credinţa vine din cele auzite", scrie Pavel, "iar cele auzite prin Cuvântul lui Dumnezeu" (Romani 10.17). Credinţa, prin care începe viaţa noastră în Hristos şi prin care continuăm să trăim, vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu.

   Iar fără credinţă nu există bucurie adevărată: "Şi Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa." (Romani 15.13). "Şi sunt încredinţat şi ştiu că nu voi pleca, ci voi rămâne cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre" (Filipeni 1.25). Cum altfel am putea să ne menţinem bucuria în clipele grele, dacă nu prin promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu că El va face ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru (Romani 8.28)?

   O mărturie minunată privitoare la puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu de a naşte şi a susţine credinţa se găseşte în istoria convertirii şi executării lui Tokichi Ichii - un om care a fost spânzurat pentru crimă în Tokio, în anul 1918. El fusese întemniţat de peste douăzeci de ori şi era cunoscut ca fiind de o cruzime animalică. La un moment dat, după ce a atacat un oficial al închisorii, a fost legat şi agăţat într-un cârlig, trupul lui atârnând astfel încât de abia atingea pământul cu vârful picioarelor. Dar el a refuzat cu încăpăţânare să spună că îi pare rău pentru ceea ce făcuse.

   Chiar înainte de a fi condamnat la moarte, două creştine misionare, Miss West şi Miss McDonald, i-au trimis lui Tokichi un Nou Testament. După o vizită făcută de Miss West, el a început să citească relatarea procesului şi a execuţiei lui Isus. Atenţia i-a fost atrasă de următoarea propoziţie: "Isus a spus: "Iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac!" Această propoziţie i-a transformat viaţa.

   "M-am oprit. Am fost străpuns în inimă de parcă aş fi fost înjunghiat cu o lamă de 10 centimetri. Ce mi-a revelat acest verset? Să o numesc dragostea inimii lui Hristos? Să o numesc compasiunea Lui? Nu ştiu cum să o numesc. Ştiu doar că am crezut cu o inimă nespus de mulţumitoare."

   Tokichi a fost condamnat la moarte şi a aceptat acest lucru ca fiind "judecata corectă şi nepărtinitoare a lui Dumnezeu". Deci acelaşi Cuvânt care-i adusese credinţa, i-a şi susţinut credinţa într-un mod uimitor. Cu puţin timp înainte de sfârşit, Miss West l-a sfătuit cu versetele 8 şi 10 din 2 Corinteni 6 referitoare la suferinţa celor neprihăniţi. Cuvintele l-au mişcat profund, astfel că a scris:

   ""Ca nişte întristaţi, dar totdeauna bucuroşi". Oamenii vor spune că trebuie să fiu foarte trist, deoarece aştept zilnic executarea condamnării la moarte. Nu este adevărat. Nu simt nici tristeţe, nici durere. Privind spre tavanul celulei mele de doi pe patru metri, sunt infinit mai fericit decât eram în zilele în care păcătuiam şi nu-L cunoşteam pe Dumnezeu. Zi şi noapte... vorbesc cu Isus Hristos.

  "Ca nişte săraci, dar îmbogăţind pe mulţi" Cu siguranţă, aceasta nu se referă la viaţa păcătoasă pe care am dus-o înainte de a mă converti. Dar, poate că în viitor, cineva din lumea aceasta va auzi că cel mai disperat răufăcător care a existat vreodată pe faţa pământului s-a pocăit de greşelile sale şi a fost mântuit prin puterea lui Hristos şi astfel poate se va pocăi şi el. Atunci s-ar putea spune că, deşi eu însumi am fost sărac, am fost capabil să îmbogăţesc pe mulţi."

   Cuvântul l-a susţinut până la sfârşit, iar pe eşafod a rostit aceste ultime cuvinte cu o mare smerenie şi sinceritate: "Sufletul meu purificat se întoarce astăzi în cetatea lui Dumnezeu."

   Credinţa se naşte prin Cuvântul lui Dumnezeu şi este susţinută de către acesta, iar din credinţă creşte şi se dezvoltă floarea bucuriei.

Cele mai recente resurse scrise - Marturii

Rugă
Doamne, nu mă lăsa să mă înalt peste alții sau să grăiesc ce i-ar putea răni... Pune în gura mea cuvintele Tale și fă-ma apostolul tău printre oameni. Să mă ții pe Pământ cât îți trebuie, că mi-ar fi... Citeste mai mult >>
Să nu repetăm istoria, mai ales a războiului, așa cum au repetat-o evreii!
Ierusalimul și templul Domnului au fost nimicite de două ori la aceeași dată: Tișa BeAv sau ziua de 9 a lunii Av. Tișa BeAv sau 9 Av este considerată ziua de doliu şi de suferinţă a poporului evreu.... Citeste mai mult >>
Roadele rugăciunii intime
Domnul mi-a spus foarte clar că multe din problemele noastre ar putea fi rezolvate dacă ne-am lua timpul necesar pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, căutând Fața Lui. Să avem zilnic acel timp intens... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de vindecare
Multe lucruri mărețe și minunate s-au înfăptuit în zilele acelea prin puterea divină; căci Domnul Și-a dezvelit brațul cel atotputernic și Și-a manifestat puterea spre uimirea multora, forța vindecăt... Citeste mai mult >>
Clinic judeţean
Razele de soare, zambetele, chiar şi florile, toate se simt diferit, în funcţie de starea de bine pe care o avem, iar aceasta depinde de eficienţa cu care îţi controlezi pânzele. Iubirea lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Mireasa în negru-un oximoron doar ?
Mireasa în negru-un trist paradox, poate fi folosit și ca metaforă pentru domeniul spiritual. Nu are legătură cu filmul realizat în 1968 după romanul polițist omonim. E o amintire din copilărie redeș... Citeste mai mult >>
Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca
O poveste adevărată din copilăria mea, în care îngerii Domnului ne-au vegheat familia. Este vorba de o întâmplare de demult, din iulie 1975. Părinții mei nu erau creștini practicanți (deși se conside... Citeste mai mult >>
Miracolul din buzunarul tău care învinge stresul
Trebuie să acorzi o atenție deosebită celor care, prin întâmplări ce țin de timp, loc sau împrejurări, sunt aduși mai aproape de tine. (Sfântul Augustin) O zi este un buzunar de posibilități și este... Citeste mai mult >>
Fratele OAMENILOR -3-
Pe deplin conștient că va deveni curând pământ și cenușă, a vrut să i se pună împrejur ciliciul și să i se toarne cenușă. Întins astfel pe pământ, după ce și-a dat jos haina din sac, și-a înălțat ch... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de mijlocire
Rugăciunea de mijlocire este baia purificatoare în care individul și comunitatea trebuie să se cufunde în fiecare zi. Dacă îi iubim cu adevărat pe oameni, vom dori pentru ei mai mult decât stă în pu... Citeste mai mult >>