Credinţa este un risc-indiferent ce crezi

Pe parcursul anilor, am învăţat câteva lucruri despre cum trebuie să vorbesc despre credinţa mea, astfel încât oamenii să nu fie ofensaţi, ci intrigaţi. Încep orice discurs cu un rezumat sau cu un episod din viaţa mea. Sunt convins că atunci când auditoriul înţelege putin cine eşti, de unde vii, ce ţi s-a întâmplat, cum ai ajuns la o anumită concluzie şi care sunt valorile tale, sunt mai dispuşi să te asculte eplicând de ce crezi un anumit lucru.

Ori de câte ori abordez subiectul credinţei, cred că este cel mai bine să vorbesc despre ea prin prisma efectului pe care îl are asupra mea personal, fără a face aluzie la ceea ce ar trebui să nsemne pentru altcineva. Sincer să fiu, sunt convins că această strategie este motivul pentru care cărţile mele au trecut pe sub radar de atâtea ori astfel încât sunt citite şi povestite de mii de studenţi din şcolile publice din S. U. Cu toate că fac referiri clare şi frecvente la credinţa mea în toate scrierile mele, toate sunt făcute în contextul experienţei mele personale. Nu încerc să fac prozelitism. Sunt sensibil la faptul că alţi oameni pot crede altfel decât mine. Nu aş dori să dau cu măciuca credinţei mele în altcineva, nici nu susţin că singura credinţă dreaptă este credinţa mea şi ca a celorlalţi este greşită. Aceasta nu înseamnă că nu am convingeri puternice în privinţa adevărului. Dar când vorbesc despre o credinţă, o prezint întotdeauna ca fiind personală si eplic cum şi de ce am ajuns să cred ceea ce cred şi ce impact a avut credinţa asupra vieţii mele.

Una dintre provocările lansate credincioşilor ferm convinşi de existenţa unui Dumnezeu creator este aceea de a nu fi înguşti la minte şi nerezonabil când intră în legătură cu cei ce nu au aceleaşi convingeri. În comunitatea ştiinţifică, înlăturarea credinţei creştine nu are mult de-a face cu ostilitatea faţă de ideea de Dumnezeu, cât are de-a face cu ostilitatea faţă de atitudinile care urmează această idee. O atitudine de genul sunt-mai-sfânt-decât-tine şi refuzul de a respecta sau măcar de a asculta punctul de vedere al altcuiva reprezintă un risc pentru ambele părţi.

Aşadar, de ce să nu-ţi asumi totuşi riscul de-a vorbi despre credinţă?

Când am început să dau interviuri după ce am făcut primele hemisferectomii şi, mai ales după operaţia gemenilor Binder, a fost adus în discuţie adesea subiectul credinţei. Aş fi putut spune pur şi simplu: 'Aceasta este o chestiune personală şi nu este relevantă pentru discuţia noastră'. Aş fi avut astfel o portiţă sigură de ieşire şi cei mai mulţi interlocutori s-ar fi bucurat să trecem la subiectul următor. Dar mie o astfel de abordare pur şi simplu nu mi se pare potrivită.

Nici nu a fost nevoie sa fac o analiză B-R pentru a ajunge la această concluzie. Ţinând cont de valorile pe care le preţuiesc ca făcând parte integrantă din crezul meu spiritual, aleg să-mi asum riscul de a vorbi despre credinţa mea pentru câteva motive destul de simple. Iisus i-a învăţat pe discipolii Săi că o parte importantă a vieţii creştine este trăirea învăţăturilor Sale în viaţa de zi cu zi şi impărtăşirea veştii bune a credinţei în El cu semenii lor. A nu fi dispus să vorbesc despre credinţa mea ar fi o nerespectare a acestei învăţături distincte.

Dar gândirea mea merge mai departe. Cred că Dumnezeu are un scop clar pentru mine şi pentru oricare om căruia îi dăruieşte viaţa. De când aveam opt ani şi am crezut pentru prima dată că Dumnezeu doreşte să devin medic, am recunoscut prin aceasta că viaţa mea nu îmi aparţine. Drumul meu nu a fost dintotdeauna drept; au fost ocazii în care am rătăcit căutându-mi un alt drum care să fie al meu. Dar Dumnezeu m-a calăuzit şi a intervenit de atâtea ori încât aş fi lipsit de sinceritate şi nerecunoscător să nu mărturisesc despre rolul pe care L-a avut în viaţa mea.

Cred, de asemeni, că planul lui Dumnezeu pentru mine include ocaziile remarcabile pe care le-am primit de a vorbi, de a scrie şi de a fi un exemplu pentru mulţi tineri. Datorită faptului ca nu am căutat niciodată astfel de ocazii şi nici măcar nu m-am aşteptat la ele, mi-am dat seama de faptul că Dumnezeu le-a aşezat înaintea mea. Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că Dumnezeu doreşte să folosesc platforma pentru alte scopuri decât confortul şi siguranţa mea, şi anume pentru a încerca să am o influenţă pozitivă.

Consider că merită să risc.

~&,"&,"&~