Copilărie riscantă

Cursurile la o şcoală frceventată în majoritatea de albi, cum era Higgins Elementary, erau dificile. Colegii mei de clasa a cincea nu erau doar mai buni ca mine; mă simţeam pierdut la fiecare materie. În loc să fiu unul dintre cei mai buni elevi din clasa mea, aşa cum fusesem la Boston, m-am trezit ultimul, loc pe care nu mi-l disputa nimeni ci îl meritam 'cu cinste'. Poate că partea cea mai proastă a fost aceea că am început să cred evaluările unor copii care mă tachinau şi îşi băteau joc de mine, numindu-mă 'mutulică'.

Cele mai vii amintiri din clasa a cincea sunt dintr-o zi când aveam test la matematică şi profesorul ne-a înmânat testele, urmând ca lucrarea fiecăruia să fie corectată şi citită cu voce tare de colegul din spatele lui. O dată ce testul era evaluat şi notat, trebuie să fie înapoiat celui care îl scrisese. Apoi, profesorul, ne striga numele ca să ne anunţăm nota cu voce tare.

Aşteptând încordat, mi-am auzit în sfârşit numele strigat. 'Benjamin? '

Am bolborosit un răspuns, iar profesorul entuziasmat a exclamat: 'Nouă! ' Benjamin, aceasta este o nota grozavă'. În trest au fost treizeci de întrebări dar nouă răspunsuri bune din treizeci ar fi fost o notă într-adevăr incredibilă pentru mine. Fata din spatele meu a chicotit audibil şi apoi a spus cu voce tare: 'Nu nouă! Rezultatul lui este nul! ' Toată clasa a izbucnit în râs. Îmi doream să mă strecor prin fisurile din podea. Eram pe punctul de a izbucni în lacrimi dar am refuzat să le permit celorlalaţi să vadă cât d emult ma durea râsul lor. Aşa că am afişat un zâmbet larg şi m-am prefăcut că nu-mi pasă. Dar sa credeţi cas nu îmi păsa... Nu doar pentru ca sentimentele mele erau ranite ci pentru că ştiam că rezultatele mele din ultima vreme la învăţătură îmi puteau periclita visul.

Cu mai bine de doi în urmă, făcusem un legământ în inima mea în timpul unei adunări la biserică, în care auzisem o predică despre a fi întotdeauna în siguranţă în Isus Cristos, dacă ne punem credinţa în Dumnezeu. La încheierea serviciului am mers în faţa bisericii pentru a face publică decizia mea de a-L urma pe Isus.

Cam în acelaşi timp, hotărâsem că într-o zi Îl voi sluji pe Dumnezeu ca doctor - medic misionar. Povestirile cu aplicaţii biblice pe care le auzeam la biserică erau adesea despre misionari medicali şi faptul că se desfăşurau în locuri îndepărtate şi fascinante din Africa şi India îmi stârneau curiozitatea. Povestirile despre medici devotaţi care uşurau suferinţele şi redau sănătatea şi bucuria miilor de oameni m-au inspirat. 'Asta vreau şi eu să fac! ' am anunţat în timp ce ne întorceam de la biserică într-o zi. 'Pot fi doctor, mamă? '

Mama s-a oprit din mers şi-a aşezat mâinile pe umerii mei slabi şi m-a privit ţintă în ochi: 'Ascult-ă-mă, Benny, dacă Îi ceri ceva Domnului şi crezi că vei face lucrul acesta, atunci se va întâmpla întocmai! '

'Crezi că aş putea deveni medic? ', i-am răspuns.

'Atunci Benny, vei fi doctor! ', m-a asigurat ea şi ne-am continuat drumul spre casă. Din momentul acela stiam ce doream de la viaţă. Bineînţeles, asemenea celor mai mulţi copii nu aveam nici mai vagă idee de ceea ce aveam nevoie pentru ca sa ajung doctor. Dar eram destul de sigur că a fi 'mutulică' al clasei nu era drumul cel mai sigur, mai rapid si mai recomandat pentru profesia aleasă de mine.

Nu cred că mama în momentul acela s-a îngrijorat prea mult în privinţa planurilor mele de a urma o carieră medicală. Grija ei imediată era de a absovi gimnaziul. Curtis, fratele meu nu s-a descurcat nici el mai bine decât mine în anii gimnaziali aşa că, într-o după amiază, mama a stat de vorbă cu noi şi ne-a spus că era dezamăgită de rezultatele noastre şcolare din ultima vreme şi ca nu ştia ce era nimerit să facă. O iubeam pe mama şi nu voiam sa o dezamăgim. Dar, după întoarcerea în Detroit, ne pomeniserăm mult în urma colegilor noştri şi nici noi nu ştiam ce să facem.

Mama ne-a trimis la culcare spunându-ne ca se va ruga pentru situaţia noastră şcolară care era îngrijorătoare. Avea să-L întrebe pe Dumnezeu ce dorea ca ea să facă, pentru că, la urma urmelor, în Biblie sunt multe versete care vorbesc despre grija specială a lui Dumnezeu pentru cei săraci, pentru văduve şi copiii lor.

Nu ştiu cum a fost pentru Curtis dar mie mi-a fost foarte greu să adorm. Nu sunt sigur că mă ţinea treaz îngrijorarea sau curiozitatea dar ascultam, mă gândeam, mă întrebam ce avea Domnul să spună mamei.

Cu siguranţă, când ne-a spus a doua zi dimineaţa, nici eu si nici fratele meu nu am fost încântaţi. Mama a insistat că Dumnezeu i-a dat asigurarea ca petreceam prea mult timp uitându-ne la televizor şi prea puţin timp învăţând. 'Vom închide televizorul şi aveţi dreptul de acum înainte doar la trei emisiuni pe săptămână'. 'Trei? ... ' deja protestam noi... Dar ea a continuat: '... şi, în fiecare săptămână veţi citi câte două cărţi, având dreptul sa vi le alegeţi singuri şi îmi veţi scrie rezumatul la cele citite. Din nou am protestat. Două cărţi pe săptămână era un obiectiv şi mai puţin rezonabil decât trei emisiuni t. v. , dar ea, s-a dovedit neclintită.

Nu doar eu ci şi Curtis ne întrebam dacă L-a auzit bine pe Dumnezeu... Chiar şi nişte prietene i-au spus că se poartă prea dur cu noi deoarece aveam nevoie de timp de joacă. Unii oameni au avertizat-o pe mama că riscă să ne facă să o urâm fiindcă ne închide televizorul, ne cere să citim cărţi şi să facem rezumate.

Dar toti aceştia greşeau. Nu am urât-o pe mama pentru planul ei. Sigur, o vreme ne-am văitat regulat că era prea dură cu noi şi am implorat-o sa ne faca un program mai relaxat. Dar, în sinea noastră nu ne-am îndoit niciodată de faptul că ne iubea şi ne dorea binele. Aşa că am acceptat restircţia pe care ne-o impusese în privinţa televizorului chiar şi când era ea la serviciu iar noi eram singuri acasă datorită faptului că o respectam prea mult ca să nu o ascultăm. În privinţa lecturii ne-am văitat la fel de mult. Nu citisem o carte de la început până la sfârşit toată viaţa mea, cu excepţia celor ce mi se cereau la şcoală. Nu-mi puteam imagina cum voi citi una darămite două. Dar mama a insistat: 'Benny dragă, dacă poţi citi, vei afla orice îţi doreşti să cunoşti. Porţile lumii se deschid în faţa oamenilor care ştiu să citească'.

Aşa că am mers la biblioteca publică. Mama ne-a spus că putem citi ce carte doream. Din moment ce îmi plăceau animalele am început să citesc despre animale. Doua pe saptămână. Apoi scriam rezumatul cărţilor pentru mama care ne cerea să i le citim cu voce tare - abia mai târziu am aflat că mama noastră nu ştia să citească - Când terminam, ne lua hârtia din mână privind-o cu atenţie ca şi cum ar fi citit... Apoi zâmbea, ne viza rezumatul şi ni-l dădea înapoi.

~&,"&~.