Convertirea mea -4-

Convertirea mea

   Ca să-mi facă pe plac, Richard mă însoţea câteodată acolo. Odată, într-o duminică seara, pe când ne aflam la o petrecere în casa unor prieteni, am simţit un dezgust puternic, faţă de tot ce vedeam şi auzeam acolo, iar gălăgia, fumul gros de ţigări şi glumele cu două înţelesuri mi se păreau insuportabile. Gândurile mele nu mai erau acolo. M-am întors deodată spre Richard şi i-am spus: 

   - Mie una mi-ajunge, sunt sătulă de toate astea! Ce-ar fi să ne întoarcem acasă?

   - O, nu, cum putem să ofensăm gazdele retrăgându-ne aşa devreme. Ar fi nepoliticos din partea noastră, răspunse el spre surprinderea mea.

   Şi, ca şi cum mi-ar fi ghicit gândurile, el insistă să rămânem până la sfârşit, folosind când un pretext, când altul. Târziu, în drum spre casă, am izbucnit:

   - Richard, vreau să fiu botezată chiar acum!

   - Bine. Ai aşteptat atâta vreme, să aşteptăm acum cel puţin până mâine, zise el zâmbind.

   A doua zi mă invită la Misiunea Anglicană pentru a-mi prezenta noii lui prieteni: pastorii Adeney şi Ellison, adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu care-mi păreau ca veniţi de pe altă planetă. Amândoi sacrificaseră totul pentru a se pune în slujba lui Dumnezeu, şi de la ei am învăţat că ADEVĂRATUL CREŞTINISM ÎNSEAMNĂ SACRIFICIU ŞI RENUNŢARE DE SINE. Inima mi s-a umplut de fericire şi pace şi voiam s-o împărtăşesc şi altora. După botezul meu, am încercat să-i mărturisesc noua credinţă unei vechi prietene, evreică şi ea, fiind sigură că va accepta credinţa în Isus Hristos. (Uitasem atât de repede de conflictul puternic sufletesc pe care-l experimentasem eu însămi pe aceeaşi temă cu mult timp înainte). Rezultatul: ea mi-a întors spatele zicând cu lacrimi în ochi:

   - Îmi pare rău că mi-am pierdut pentru totdeauna prietena. Aceasta fusese prima lecţie pe care o aveam de învăţat.

   Nu mult după aceea, familia noastră a crescut. Am născut un copil, un băiat. În trecut nu voiam să avem copii ca să nu fim stânjeniţi în viaţa noastră, în căutarea de plăceri egoiste, dar acum eram atât de fericiţi! Mihai, fiul nostru, s-a născut în 1939. Dar în acea perioadă, nori negri începeau să se adune deasupra cerului ţării şi prevesteau furtuna. Hitler şi influenţa sa îşi răspândeau din ce în ce veninul împotriva poporului nostru, care se întindea peste tot mai multe ţări. Logica ne spunea că acum nu ar fi vremea potrivită să aducem copii pe lume. Dar bucuria noastră era mare. Mama lui Richard era şi ea atât de fericită că a devenit bunică, încât s-a dus să anunţe vestea îmbucurătoare pe la toate rudele, spunând:

   - Ştiţi, copilul e leit taică-său. Şi e aşa de inteligent!

   La vârsta de şapte ani, Mihai a căpătat un frăţior - Sandu-, un copil pe care l-am adoptat, în urma morţii tatălui său. Cei doi copii erau acum lumina şi bucuria familiei.