Convertirea mea -2-

Convertirea mea

   Familia mea bigotă nu permitea nimănui să pomenească acest Nume în prezenţa lor. Când treceam pe lângă vreo biserică, noi, copiii, eram instruiţi să privim în altă parte.

   E drept că în acei ani mă consideram persoană emancipată, nemaifiind legată de tradiţii, rituri sau supersitiţii. Cu toate acestea, prejudecăţile în care crescusem, ca cei din poporul meu, nu-mi îngăduiau să trec cu uşurinţă peste noile vederi ale soţului meu, şi ele mă tulburau mult. Ştiam, desigur, destul de bine istoria poporului meu şi persecuţiile la care a fost supus de-a lungul veacurilor de către creştini, de pogromuri, de inchiziţia catolică în care mulţi din ei au fost botezaţi cu forţa, iar alţii au preferat să moară şi să ducă la moarte şi pe copiii lor decât să-şi trădeze religia. De astfel, nici în acele zile nu era prea încurajator ceea ce vedeam în jur: biserica ortodoxă continua să nutrească sentimente antisemite, şi nici cea luterană nu era mult diferită. Studenţii evrei erau adesea asaltaţi şi bătuţi, iar magazinele evreilor, distruse, jefuite. Nu vedeam deci cu ochi buni faptul că soţul meu poate fi influenţat să devină creştin...

   Între timp, cum sănătatea lui se ameliorase simţitor, încercam să-l încurajez spunându-i că, odată reîntorşi acasă, ne vom putea iar relua viaţa fără grijă, de odinioară. Dar el nu părea să aibă aceleaşi planuri, ci în loc de acestea îmi povestea despre noua descoperire pe care o făcuse despre viaţa lui Isus Hristos din paginile Noului Testament.

   De unde până mai înainte eram hotărâţi să nu avem copii, acum el făcea planuri cum ne vom creşte copiii în viitor.

   În cele din urmă, Richard se duse pentru convalescenţă să locuiască la o familie de la ţară, într-un mic sat de munte din apropierea sanatoriului. Acolo se petrecu un fapt ciudat: stăpânul casei, un dulgher bătrân, obişnuia să stea mai tot timpul cu Richard să-i ţină de urât. Iar când află că el e evreu, ochii i se luminară, şi plin de emoţie îi mărturisi punându-i mâna pe umăr:

   - M-am rugat adesea lui Dumnezeu, cerându-I o singură favoare înainte de a muri, şi anume, deoarece Domnul Hristos a fost un Fiu al poporului evreu, mi-am dorit atât de mult să pot aduce şi eu măcar un singur evreu la credinţa în El. Dar cum nu se afla nici un evreu pe aici iar eu sunt prea bătrân ca să mai pot călători pentru a-l căuta, am rugat pe Domnul să trimită El un evreu în satul meu, iar eu voi face tot ce îmi stă în putinţă să-i fac cunoscut pe Isus Mântuitorul. Şi acum, iată-te aici, în satul meu, în casa mea: un evreu ca răspuns la rugăciunile mele!

   Richard era vădit emoţionat auzind acestea. Dar inima mea tresări. Când sosi ziua să plecăm acasă, bătrânul dulgher ne făcu un dar de rămas bun: o Biblie veche şi îngălbenită, zicând:

   - Vreau să ştiţi că m-am rugat multe ceasuri împreună cu soţia mea ca Dumnezeu să folosească această Carte pentru a vi se revela într-o zi.

   De atunci, Richard nu se mai sătura citind din Biblia aceasta, spre marea mea dezamăgire.