Călăuzirea lui Dumnezeu până la înteimeierea Uniunii Fraţilor

"Eu îţi voi arăta calea pe care trebuie să mergi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta."

(Psalmul 32, versetul 8)

   Curând dupa întoarcerea mea la Dumnezeu, am depus deseori mărturie în adunarea Crucii Albastre despre mântuire şi despre fericirea pe care eu le aveam în Isus. Totuşi, în urma mărturiilor mele nu am reuşit decât să aduc ascultătorii la dorinţa de a se înscrie şi ei în Crucea Albastră şi să traiască mai ordonat. Însă ei nu au ajuns la naşterea din nou deci nu au găsit iertarea păcatelor şi nu au primit siguranţa mântuirii pe care atunci, nici eu nu o aveam după felul în care gândeam: "Sperăm că ajungem odată prin Isus, la iertare, dacă murim ca bieţi păcătoşi".

   După ce am avut parte de naşterea din nou, Dumnezeu a început să-mi binecuvinteze lucrul. Am început să mărturisesc oamenilor ceea ce scrie în cartea Faptele Apostolilor capitolul 13, versetele 38-39: "Să ştiţi dar, fraţilor, că în Isus vi se vesteşte iertarea păcatelor şi oricine crede, este iertat de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise." Am vorbit în adunare despre fericire, pace si bucurie. Însă batrânii nostrii vorbeau doar despre tulburări, suferinţe, contrazicându-mă mereu. Mulţi din cei ce se credeau evlavioşi au băgat de seamă că nu au fericire şi sufletele lor nu au pace cu Dumnezeu. Eu eram conducătorul adunării din Durrgraben. Năzuinţa şi ţelul meu, al lucrării mele, era să-i îndrum pe oameni spre mântuirea în Hristos. Am mai fost chemat să vestesc mântuirea şi în alte adunări dar întâmpinam mari împotriviri. Am vestit Evanghelia celor din alianţă dar şi beţivilor; le-am vorbit despre patima beţiei şi că trebuie să nu mai bea şi le-am explicat că trebuie să aibă parte de iertarea păcatelor şi trebuie să aibe viaţă în Dumnezeu că doar atunci pot fi oameni fericiţi şi cu siguranţă că nenorocirea beţiei va dispare atunci din viaţa lor.

   Odată, am vrut să luam o hotărâre în adunare şi am vrut să văd dacă fraţii consimt introducerea unei ore de rugăciune la opt sau la paisprezece zile. Propunerea mea a fost respinsă. În drum spre casă, gândindu-mă la lcrul acesta, m-a cuprins frica. ŞI gândeam: "Ce fel de preşedinte eşti tu dacă întrebi oamenii despre ora de rugăciune când Dumnezeu a poruncit ca noi să ne rugăm?" Am convocat adunarea şi le-am explicat că nu e dreaptă hotărârea luată deoarece Dumnezeu doreşte ca noi să ne rugăm împreună. Şi le-am spus ca de atunci înainte nimeni din cei nenăscuţi din nou să nu mai ridice glasul în privinţa lucrurilor dumnezeieşti deorece noi nu vrem să umblăm dupa sfatul celor fără de Dumnezeu. M-am temut că unii vor pleca din adunare dar totuşi nu a fost aşa. Chiar după acea hotărâre, adunarea a început să crească numeric şi în câţiva ani a ajuns la 180 de membri. Printre cei ce au devenit noi membrii erau şi mulţi care au fost beţivi iar ei laudau mântuirea şi ahrul lui Dumnezeu. Şi-au luat şi copiii înapoi la care renunţaseră din cauza patimei beţiei. Era mare bucurie în familii pentru ceea ce Dumnezeu făcea pentru ei prin Isus!

   S-a înfiinţat pe atunci si o adunare de tineret la care eu şi un frate vorbeam uneori lăudând pe Isus şi condamnând păcatul din viaţa noastră. Conducătorul adunării de tineri când auzea că noi condamnam păcatele, gândea că de fapt, noi dorim să-i izgonim pe tineri din adunare... dar adunarea a crescut cu încă 20 de membri!

   Odată, conducătorul unei alte adunări m-a invitat să merg să lucrez şi pentru ei; el nu mă auzise pe mine niciodată rugându-mă; eu totuşi, bănuiam un gând ascuns din partea lui, simţeam o teamă... nu aveam bucurie lăuntrică şi mi s-a părut că nu e ceva după voia lui Dumnezeu. Tot în acelaşi timp, o altă comunitate m-a invitat să lucrez pentru ei; ei doreau ca prin predicile mele să le crească numărul membrilor; eu nu am putut raspunde nici acestei chemări.

   Eu aveam încredinţarea că sunt chemat să lucrez pentru Crucea Albastră din cantonul Berna. Şi aceasta mi-a fost întărită în urma alegerilor când din 96 de participanţi, 92 au votat în favoarea mea. Preşedintele care conducea alegerile a spus: "Dumnezeu l-a ales!" Şi un murmur a trecut prin sală... era în anul 1907.

   Am lucrat cu mare bucurie la Crucea Albastră. Voiam ca oamenii nu numai să scape de beţie ci să se întoarcă cu adevărat la Dumnezeu. Şi într-adevăr, s-au întors mulţi beţivi dar şi alţi oameni. S-a pus odată problema salariului meu dar eu am arătat că nu voiesc salariu fiind influenţat de vorbele unui predicator ce spunea că cei ce primesc plata pentru munca lui se numesc mercenari; mai târziu eu am aflat despre acel predicator că era un om foarte bogat deoarece oamenii veneau şi-i puneau lui personal bani în buzunar; chiar şi eu la început îi ofeream bani uneori golindu-mi punguţa mea. Cântărind apoi bine lucrurile, am încredinţat să primesc un salariu mic. Mi-au cerut apoi să fac şi o asigurare a vieţii dar eu nu am acceptat spunându-le că eu deja sunt asigurat. I-am trimis la făgăduinţa din Psalmul 37 cu 25: "Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea." Deşi acolo erau şi preoţi şi evanghelişti ei nu aveau nici o Biblie la ei; eu nu am vrut să le dau Biblia mea ca să citească de aceea s-au dus la un vecin şi au cerut ca să se convingă de cele spuse.

   Referitor la salariul de 1200 de franci pe an, pe care eu l-am cerut mulţi au devenit neliniştiţi deoarece în alte adunări, conducătorii primeau 1700 de franci pe an. Diferenţa de salariu li se părea foarte mare. Ei atunci mi-au redus numărul de ore de lucru la evanghelizări. Cu toate aceste ore reduse, totuşi, numărul pocăiţilor creştea! Comitetul Crucii Albastre, atunci, a hotarât ca să nu mai ţin evanghelizari căci a crescut numărul de pocăiţi şi aceasta îi deranjează pe unii oameni. Rămâneam ca angajat dar mi-au suspendat dreptul de a evangheliza. Dar oamenii au adunat semnături spunând că ei doresc evanghelizări; au fost nevoiţi atunci să mă lase să evanghelizez din nou dar mi-au interzis să mai predic împotriva fumatului, a desfrâului, să mai vorbesc despre pocăinţă şi despre naşterea din nou.

   Nu am putut primi condiţiile lor şi i-am lămurit categoric: "Eu nu vin altfel decât cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu cuvântul crucii!" Întreg comitetul s-a unit împotriva mea auzind aceasta iar eu le-am spus că ei sunt doar nişte vrăjmaşi ai crucii lui Isus! Ei au sărit în sus aşa încât unora li s-au răsturnat scaunele... şi mi-au făcut un nou contract dar eu nu am vrut ca să-l semnez deoarece ştiam că trebuie să ascult de Dumnezeu şi nu de oameni. ("Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!"). Mi s-a spus că mă scot singur afară dacă nu voi semna. La următoarea adunare a delegaţilor, eu am fost scos din funcţie primind o mărturie în care se scria că nu m-am dovedit în totul creştin  dar eu ştiam că totul e din cauză că nu am acceptat condiţiile lor.