Călăuzirea lui Dumnezeu în viaţa personală

Călăuzirea lui Dumnezeu în viaţa personală

   "Să nu datoraţi nimănui nimic!"

    "Daţi şi vi se va da!"

   Şi în cele pământeşti am primit în anii aceia harul lui Dumnezeu deosebit de bogat. Când m-am întors la Dumnezeu, eram foarte sărac. Am citit că nu trebuie să mă îngrijorez, ci toate îngrijorările săle arunc asupra lui Dumnezeu. Veneau peste mine grigi că voi munci degeaba, sau că nu voi mai avea de lucru. Unii din clienţii mei chiar îmi spuneau că nu mai vor să aibă de=a face cu mine, un "rătăcit". Dar m-am gândit căci mai bine mor de foame decât sănu ascult de Dumnezeu. Dar nu a fost nevoie să rabd de foame căci Dumnezeu a avut grigă de mine după cum a făgăduit. Aveam însa o datorie deşi lucram de la cinci dimineaţa până la şase seara. Ştiam că nu e onorabil pentru un copil al lui Dumnezeu să facă datorii; trebuie deci să-mi plătesc datoriile. Creditorii cereau să-mi plătesc datoriile; îmi trimiteau scrisori unii mă ameninţau; eu mergeam cu scrisorile înaintea bunului Dumnezeu... Erau vremuri când nu aveam pâine dar nu ne lipseau celelalte alimente ca laptele, cartofii, alte legume. Brutarul venea şi el la adunare iar eu marturiseam cum îmi poartă Isus de grijă. N-am putut să merg la el să iau pâine pe datorie; mă temeam să nu-mi reproşeze căci m-am lăudat că Dumnezeu îmi poartă de grijă...  atunci, eu am hotărât să dau din ce aveam, fiindcă e scris: "Daţi şi vi se va da!" Trebuie să dăm dacă dorim să căpătăm ceva. Sunt mulţi oameni care se duc la adunare doar ca să fie ajutaţi de fraţi dar noi, să nu încurajăm o astfel de stare! Personal, am vizitat oameni săraci şi oameni beţivi; dacă am avut, le-am oferit ceva, dar am putut citi cu ei Biblia şi m-am rugat pentru ei.

   La una din conferinţele Alianţei, s-a stabilit tema "Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii". Tema  se refereanumai la chestiuni băneşti şi concluzia era căci cel ce nu şi-a plătit datoriile nu are voie să dea nimănui nimic. În adunare erau mulţi care aveau datorii. Am fost şi eu solicitat să-mi spun părerea referitoare la această temă. Eu am spus: "Aţi pus condiţia că înainte de a oferi unui bolnav, unui sărac, unui om ce are mare nevoie de ajutor, cel ce vrea să dea trebuie mai întâi să aibă datoriile plătite. În Biblie însă scrie: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" Să presupunem că lângă mine locuieşte o familie săracă şi nu are ce mânca dar eu, am câţiva franci. După afirmaţia voastră, eu nu am voie să dau din puţinul meu celor ce au nevoie fiindcă am câteva datorii." La paisprezece zile după conferinţă m-a vizitat un predicator încercând din nou să mă convingă să practic acea învăţătură dar eu am procedat după Cuvânt: "Iubeşte-ţi aproapele..."

   Eu am început apoi să mă rog: "Iubite Tată Ceresc, Tu eşti Tatăl meu şi eşti aşa de bogat iar eu sunt băiatul Tău şi am datorii!" Şi am continuat: "Nu Te ruşinezi Tu că eu am datorii?" Curând, eu am primit în dar un portofel în care erau 100 de franci. M-am aşezat în genunchi şi am mulţumit plângând căci acei 100 franci îi aveam datorie chiar la un alt pocăit. Şi, uitându-mă mai bine în portofel, mai găsesc ceva; exact ca să-mi plătesc toate datoriile. Am văzut că tot ce am nevoie îmi dă Tatăl Ceresc. De atunci m-am încrezut şi mai mult în EL.

   Odată, deşi nu îndrăzneam să cer, I-am cerut o bicicletă. Mi se părea un lux... şi într-o dimineaţă, am găsit o bicicletă nouă în bucătărie, unde nu încuiasem. Mulţumeam şi lăudam pe Dumnezeu căci aveam cu ce veni acasă noaptea de la adunările mai lungi şi târzii.

   Multora li se pare că dacă ar fi mai buni, ar putea să le dea Dumnezeu daruri. Dar eu, nu am venit înaintea Lui ca un om bun, ci mai degrabă ca un om de nimic, iar El e bun şi faţă de aceşti oameni. El e un Tată minunat. Mie mi-a dat lucruri pe care nu aş fi îndrăznit să I le cer. Domnul m-a învăţat să nu cer nimic oamenilor ci să-I cer Lui! Deşi eram cel mai sărac din adunare, nu m-am lăsat ajutat. Am fost într-adevăr, sprijinit în două împrejurări. El, nu voia ca eu, copilul Său să fiu ajutat de cei necredincioşi, de lume. Am recunoscut în aceasta intenţiile Sale educative: "Să lucraţi cu mâinile voastre... să vă purtaţi cuviincios faţă de cei de afară şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni!" Nu le stă bine copiilor lui Dumnezeu să cerşească de la lume! Pe mine, Dumnezeu nu m-a lăsat să cerşesc de la nimeni nici chiar de la fraţi.

   Adeseori când trebuia să merg la o conferinţă, nu aveam bani nici de drum. Dar eu, cerşeam la Tatăl meu ceresc! Odată, când nu aveam bani de drum, nu m-am rugat şi m-am gândit ca să nu mă mai duc la conferinţă, neavând nici un ban de drum. Am rămas acasa, văzând de treburi. Însă imediat, Domnul m-a pus pe pat de boală ca să nu mai pot lucra (de două ori mi s-a întâmplat aceasta!) Altădată, neavând nici un ban, m-am dus în sala de aşteptare... stăteam acolo şi cineva, a venit la mine şi mi-a oferit un bilet gratis dus-întors căci el renunţase la călătorie. Mare mi-a fost bucuria şi recunoştinţa!