Adevărat vă spun [..]

     Vă aduc la cunoştinţă decizia irevocabilă de a demisiona din funcţia de adolescentă pe care o deţin acum abuziv.

     După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.

    Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul.

   Vreau să cred sincer că bomboanele tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca.

   Vreau să stau întinsă la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi ce aleargă pe cer, întrebându-mă cu uimire de ce adulţii nu fac la fel.

   Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă.

   Atunci când tot ce ştiam se rezumă la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când îmi era foame.

   Vreau înapoi, atunci când nu îmi pasă de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine lucruri ştiu.

   Vreau să cred, ca odinioara, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar.

   Vreau să am iarăşi şase ani şi jumătate.

   Fiţi voi mari şi importanţi şi ocupaţi şi îngrijoraţi. 

   Eu vreau să cresc MICĂ.