text Eseuri crestine

Credinciosul si nenorocirile

de Andrei T
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrei T
12:21 „Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit dar cei răi sunt năpădiţi de rele.”

Parcă am spune că acest verset este puţin exagerat căci vedem de multe ori unele lucruri care par nenorociri pentru credincioşi. Vedem familii de credincioşi în care apar boli, lipsuri, neîmpliniri, morţi în urma cărora rămân copii orfani şi văduvi tineri. Mai se poate spune atunci că nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit ? Totuşi versetul acesta rămâne adevărat, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe D-zeu”-cum spunea şi apostolul Pavel. D-zeu are în vedere un anumit lucru când se întâmplă ceva în viaţa celui credincios, dar în orice situaţie D-zeu are în vedere binele sufletului celui credincios şi El doreşte să nu se piardă. Poate o suferinţă îl ajută să se curăţească de anumite obiceiuri rele, poate lipsa îl ajută să simtă cu cei în lipsă, unele neîmpliniri îl ajută să nu se prea laude, să nu se îngâmfe şi să nu se mândrească iar o moarte prematură poate l-a păzit de unele căderi mai mari şi să nu i se piardă sufletul. Nu la fel sunt lucrurile pentru cel necredincios care nu vrea să înveţe nimic din tot ceea ce i se întâmplă. Multe din relele ce vin asupra lui sunt rezultatele păcatelor lui, căci multe boli vin de la băut şi fumat de exemplu. Alte rele sunt pedepse de la D-zeu pentru multele lui nedreptăţi şi înselătorii.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Hristos, Pâinea vieţii"
Categorie: Isus Hristos Iosua 5 .Voi spune câteva cuvinte cu privire la felul în care Hristos poate fi văzut ca hrana noastră. El poate fi privit ca hrana creştinului în trei moduri.Mai întâi, ca...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frumuseţea lui Hristos"
Categorie: Isus Hristos Avem nevoie de fiecare verset pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire; dar pasajele care prezintă “lucrurile cu privire la El” trebuie să aibă un farmec apart...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Fiul lui Dumnezeu"
Categorie: Isus Hristos 1. Existenţa Sa veşnică şi divinitatea SaJ. G. Bellett   „Singurul Fiu, care este în sânul Tatălui“ – Ioan 1:18Cu siguranţă, mă tem de argumente acolo unde...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Duhul Sfânt este o Persoană Divină"
Categorie: Duhul Sfant IntroducereH. L. Heijkoop   Un adevăr dominant al Vechiului Testament este că există un singur Dumnezeu, cunoscut ca Cel ce este Creatorul, ca Cel Atotputern...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Duhul Sfânt"
Categorie: Duhul Sfant “Un alt Mângâietor!” (Ioan 14:24 )Daţi-mi voie să vă întreb cum trataţi acest oaspete divin? - Vorbesc cu mult respect despre această prezenţă a lui Dumnezeu. - De câte ori...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dorința lui Hristos"
Categorie: Isus Hristos „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de înt...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus ca Mire"
Categorie: Isus Hristos Unul din diversele titluri sub care este prezentat Domnul Isus în Cuvântul lui Dumnezeu este acela de "Mire". Noi oamenii numim mire pe bărbatul logodit cu o tânără, un bă...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"De şapte ori “Altul” despre Domnul Isus"
Categorie:  Personaje biblice  Vreau să vorbim despre şapte locuri unde apare expresia “Altul” referitor la Domnul Isus, deoarece prin slujitorii şi lucrările Sale printre oameni, Dumne...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Constrângerile dragostei divine"
Categorie: Invataturi biblice Luca 2:7 , Ioan 18:12 , Ioan 20:25Există două situaţii în Vechiul Testament în care se vorbeşte despre o jertfă care a fost legată, în Geneza 22:9 , unde se spune că...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Casa Tatălui"
Categorie: Biserica lui Hristos Spusele Domnului care sunt consemnate în aceste patru capitole legate între ele ale acestei evanghelii minunate (Ioan 13 - 17 ) sunt atât de mişcătoare şi de mângâ...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise