"Hristos, Pâinea vieţii"

Categorie: Isus Hristos

Iosua 5 .

Voi spune câteva cuvinte cu privire la felul în care Hristos poate fi văzut ca hrana noastră. El poate fi privit ca hrana creştinului în trei moduri.

Mai întâi, ca păcătos salvat; în al doilea rând, în legătură cu poziţia în locurile cereşti în Hristos; şi în al treilea rând, ca străin şi călător aici jos. Însă acest ultim aspect este doar secundar, şi nu partea cuvenită creştinului. Domnul i-a spus lui Israel că El S-a coborât să îi elibereze din Egipt, şi să-i ducă în ţara Canaan. El nu a spus nici un cuvânt despre pustie atunci când a venit să îi izbăvească din Egipt deoarece intervenţia Lui pentru ei era în puterea răscumpărării şi pentru împlinirea promisiunilor Sale. Totuşi, pustia exista, tot aşa precum răscumpărarea din Egipt şi intrarea în Canaan; iar Hristos ne răspunde ca hrană a noastră la toate aceste trei lucruri. Două dintre ele sunt permanente; pentru că suntem hrăniţi de Hristos în două moduri permanent; aceasta în răscumpărare şi în glorie. Al treilea mod este ca mana pe care o avem de-a lungul întregului drum. În aceste trei feluri Hristos îi întâmpină pe ai Săi, şi îi hrăneşte deplin. Două dintre ele rămân, după cum am văzut; însă al treilea încetează atunci când împrejurările pe care trebuia să le întâmpine vor fi trecut. Ei au mâncat paştele şi mana până când au intrat în ţară, iar apoi mana a încetat. Însă ei au continuat să mănânce paştele.

Există două moduri în care este potrivit ca noi să ne hrănim întotdeauna cu Hristos. Mai întâi, ca paşte; pentru că ei au mâncat mielul pascal atunci când pustia s-a sfârşit iar Egiptul fusese demult lăsat în urmă. Atunci când erau în Egipt, sângele era pe pragul de sus şi pe uşiorii uşii, iar israeliţii au mâncat din miel înăuntrul casei. Gândul pe care îl aveau în timp ce mâncau era că Dumnezeu trecea prin ţară ca un judecător răzbunător; iar scopul sângelui de pe uşiori era să Îl ţină pe Dumnezeu afară, care a fost un mare lucru de făcut. Căci dacă ar fi fost adus în prezenţa lui Dumnezeu ca judecător, aceluia în care s-ar fi găsit păcat ar fi fost suferinţa.

Starea unuia care se hrăneşte acum din Hristos este doar potrivit cu cât preţuieşte el valoarea crucii, datorită temerii a ceea ce merită păcatul cu adevărat. Atunci când am pătruns în efectul sângelui mielului pascal, am intrat în Canaan, şi ne bucurăm de pacea ţării ca un popor eliberat, care a trecut Iordanul - nu doar Marea Roşie; aceasta înseamnă că am trecut prin moarte şi înviere - nu ca doar cunoscându-L pe Hristos mort şi înviat pentru noi, cum ne este arătat în Marea Roşie, ci ca fiind morţi împreună cu El şi intrând cu El în locurile cereşti, ca în Iordan. Atunci caracterul lui Dumnezeu este cunoscut ca Dumnezeul lor; aceasta înseamnă Împlinitorul a tot ce El a avut în gând cu privire la ei. Acum Dumnezeu nu mai este ţinut afară, ci se savurează dragostea Lui, nu se priveşte la Dumnezeu ca la cruce, revărsându-Şi mânia în judecată asupra păcatului. În Isus, pe cruce, a fost dreptate deplină şi dragoste deplină. Câtă ascultare de Tatăl şi ce dragoste măreaţă pentru noi! Şi acesta este felul în care sfântul care se află în pace se hrăneşte la cruce. Nu se hrăneşte la cruce ca ştiind că este în siguranţă; pentru Israel ţinerea paştelui după ce au intrat în Canaan a fost foarte diferită de ţinerea când judecata trecea pe lângă ei. În Canaan erau în pace, şi puteau să Îl glorifice pe Dumnezeu în felul acesta, în amintirea răscumpărării lor din Egipt.

În această imagine vedem prezentat nu pe păcătosul care simte că se află în siguranţă, ci pe sfântul care Îl poate glorifica pe Dumnezeu în sentimentele sale, inima revărsându-i-se încrezătoare, şi hrănindu-se cu Hristos ca grâul vechi al ţării - cel de-al doilea Adam, Domnul din ceruri. Acum Îl vedem pe Hristos prin credinţă la dreapta lui Dumnezeu ca Om glorificat, nu doar ca Fiul lui Dumnezeu, ci ca Fiu al Omului; ca şi Ştefan, atunci când cerurile i s-au deschis, şi L-a privit pe Isus la dreapta lui Dumnezeu. Tot aşa Îl vedem şi noi acolo sus. Nu Îl vedem aşa cum este arătat în Apocalipsa, aşezat pe un cal alb, venind din cer. El va veni într-adevăr, şi ne va lua sus acolo unde este şi El, şi vom fi ca El şi pentru totdeauna cu El; însă ne vom hrăni cu El atunci când vom fi acolo ca şi cu grâul vechi al ţării, iar aceasta este partea care ni se cuvine încă de pe acum; mana nu este partea noastră, deşi ne este asigurată pe cale.

Iosua Îl vede pe Iehova ca pe Căpetenia Oştirilor lui Iehova (Domnului), iar Israel se hrăneşte în ţară înainte de a lupta. Şi partea noastră este să ne aşezăm în ea înainte de a lupta, deoarece Dumnezeu ne-a dăruit-o. Ei nu mai mănâncă mana în Canaan, deoarece aceasta era pentru pustie. Mana nu este Hristos în ceruri; este Hristos aici jos. Nu aceasta este partea noastră; partea noastră este grâul vechi al ţării; acesta înseamnă, potrivit planurilor lui Dumnezeu, răscumpărare şi glorie. Însă întreaga noastră viaţă este un exerciţiu aici jos, sau păcat (exceptând că Dumnezeu ne dăruieşte momente de bucurie), deoarece în timp ce aici nu este nimic altceva decât ceea ce acţionează asupra cărnii, sau ceea ce permite prilejul slujirii lui Dumnezeu. Putem falimenta, iar atunci Hristos vine şi ne hrăneşte cu mană; aceasta înseamnă simţirea Lui cu noi aici jos, şi ne arată cum se aplică harul Lui tuturor împrejurărilor vieţii noastre zilnice - iar aceasta este un lucru minunat. De cele mai multe ori, în cea mai mare parte a vieţii noastre, suntem ocupaţi cu aceste lucruri, lucruri necesare şi legitime, fără îndoială, dar nu ne ocupăm cu bucuria cerească în Hristos; iar aceste lucruri sunt capabile să întoarcă inima de la Domnul, şi să împiedice bucuria noastră. Însă dacă dorim să ne alimentăm apetitul cu El ca grâu vechi al ţării, trebuie să avem obiceiul hrănirii cu El ca mană.

De exemplu, ceva poate să mă facă nerăbdător în timpul zilei. Ei bine, atunci Hristos este răbdarea mea; iar astfel El este mană pentru a mă susţine în răbdare. El este izvorul harului, nu doar exemplul pe care l-am arătat. El este mai mult decât atât; pentru că îmi voi lua putere din El, pentru a mă hrăni cu El zilnic; căci avem nevoie de El, şi este imposibil să ne bucurăm de El ca miel pascal, dacă nu ne hrănim de asemenea cu El ca mană.

Cunoaştem că Dumnezeu Îşi găseşte plăcere în Hristos, iar El ne dă putere să Îl savurăm de asemenea. A avea asemenea afecţiuni înseamnă cel mai înalt privilegiu posibil; însă pentru a-L savura, trebuie să ne hrănim cu El în fiecare zi. Aceasta înseamnă a-L cunoaşte pe Hristos coborât pentru a aduce harul necesar, şi pentru a transforma împrejurările periculoase cu care suntem înconjuraţi în ocazii în care ne putem hrăni cu El ca mană pentru a ne susţine şi a ne întări în încercarea noastră.

articol preluat şi tradus de pe stempublishing.com

sursa: https://comori.org/