Suferinti nascute din interpretari

Suferinti nascute din interpretari Era o dimineata de Octombrie ploaiosa, cand cerul alungase fara nici o mila soarele de pe bolta lui impingandu-l undeva in spatele norilor. Inima imi plangea, simteam ca insasi natura era in asentimentul meu. Nu imi plangem de mila, nici macar singuratatea, plangeam o amicitie pierduta, plangem ceea ce am facut unei inimi, imi plangem gresala. Trecuse o noapte care ma facuse sa uit de durere dar care odata cu trecerea ei aduse la suprafata o rana nevindecata, adancita de orice gand referitor la ce s-a intamplat. Eram la serviciu, era o zi obisnuita, colegii mei roiau in juru-mi preocupati sa isi faca fiecare treaba, stateam la locul meu suspinand in ascuns, lasand cate o lacrima sa imi umezeasca ochii in tip ce inima urla de durere. Nu vedeam nici o iesire din situatie, nu ma puteam ierta pe mine insami, nu puteam uita, nu gaseam ajutor nicaieri. Gresisem in urma unei interpretari gresite, acuzasem fara sa am dovezi doar intuitii pe cel care imi intinse o mana si caruia ii raspunsem cu o palma. Asta eram eu si acum…..totul se consumase. Ma rugasem dar nu stiam cum ar trebui sa depasesc situatia, deodata un gand mi-a fulgerat mintea: „Scriei ! Spune-i: imi pare rau ca te-am jicnit prin suspiciunile mele. Cred tot ce mi-ai zis, cred in sinceritatea cuvintelor tale…” Am asezat gandurile intr-un mesaj, l-am trimis rapid simtindu-mi inima cum se zbatea inca in oceanul lacrimilor.. Curand am primit raspunsul: „Ma bucur ca ai inteles! Poti gasi in mine un sprijin mereu!”. M-a durut acest raspuns mai mult decat o palma pe care as fi putut-o primi, m-a durut dragostea si blandetea cu care mi-a scris, stiam ca nu merit iertarea lui, stiam ca nu merit iertarea lui Dumnezeu si nici macar iertarea mea. Desi pe primele doua le obtinusem deja, urma o lupta ca sa obtin iertarea mea, imi era asa de greu sa imi uit neputinta din acel moment si acele cuvinte: „Nu cred in sinceritatea ta!”. Urma o lupta cu mine insa-mi, cu gandurile care imi dadeau navala, cu verbul la imperativ „ai gresit”, atintit asupra pronumelui „Tu”, cu necceptarea ca am pierdut acea amicitie si ca nicioadata nu va mai fi ce a fost, urma o lupta pe care vroiam sa o castig cu ajutorul Celui care ne intelege atat de bine slabiciunile. Mi-am dat seama atunci ce mult gresim noi oamenii in interpretari: Fata aia s-a uita cam urat la mine, are ceva impotriva mea…El mi-a vorbit cam aspru, nu ma suporta ! Baiatul ala s-a uita asa frumos la mine, sigur ma simpatizeaza! Dar nu ne gandim ca fata aia s-a uitat asa pentru ca cineva a dezamagit-o in acea zi iar ochii ei aruncau fara reavointa priviri rautacioase, ca acel om care ti-a vorbit aspru poate este un om neimplinit in familie, fara Dumnezeu pe care adanca lui suferinta l-a facut sa fie mai aspru cu cei din jur. Nu te gandesti ca acesl baiat care te-a privit duios nu a facut-o pentru a-ti transmite ceve ci doar pentru ca are o privire specifica unui copil a lui Dumnezeu, o privire plina de pace si de dragoste pentru oricine.Din astfel de interpretari se nasc conflicte, se rup prietenii, se nasc sentimente de ura si de cele mai multe ori dezamagiri. Datorita unei astfel de interpretari am ajuns sa pierd, sa regret dar mai ales am ajuns sa jicnesc si sa metamorfozez o buna intentie. Dar azi 20 Octombrie am invatat o lectie atat de importanta dupa ce am platit intregul ei cost: Nu interpreta inainte de a avea dovezi! Roaga-te si asteapta in tacere raspunsul Domnului!