Intoarcerea prin iubire

Am citit recent ca pe cunoscutul motor de cautare “Google”, Lady Gaga, o cantareata super la moda are de departe mai mare cautare decat Isus, fapt care ma ingrijoreaza foarte tare si pe buna dreptate…sunt curioasa cator rugaciuni raspunde zilnic  Lady Gaga sau daca s-a sacrificat macar o data pentru omenire…sau a parasit scena sa se coboare in public sa asculte vreo  problema a vreunui/vreunei fane…ma indoiesc sincer ca a facut-o vreodata!

Si m-am intrebat totusi ce ii determina pe oameni sa fie atat de interesati de celebritati, de tot ceea ce fac, spun sau isi achizitioneaza si sa prezinte un total dezinteres in ceea ce il priveste pe cel care a murit pe Cruce pentru ei…am ajuns la o singura concluzie: nerecunostinta, care aduce cu sine ignoranta.

Daca cineva gaseste un loc de parcare liber intr-o zona aglomerata si la o ora de varf, obisnuieste sa spuna ( si aici recunosc ca si eu spun asa spre profunda dezamagire a bunicului meu care ma corecteaza in continuu): “Ce noroc am avut”, in loc de: “Multumesc Doamne, ca m-ai ajutat sa gasesc un loc liber, slava Tie.”  Dupa cum gasim scris in  1 Samuel 2:8  nimic nu ne apartine, totul este a Lui si e atat de trist ca nu ne dam seama de aceasta dependenta pe care o avem fata de El- ,,El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului, Şi pe ei a aşezat El lumea’’. Sincer, dupa ce citim acest pasaj este clar ca ne dam seama ca nu exista noroc..Dumnezeu e totul….Imi place atat de mult psalmul 139 care explica foarte exact faptul ca noi nu suntem un rezultat al intamplarii, ci suntem creatii ale unui imparat Divin: ,, Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. /Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor ‘’ Psalmii 139:17

Si totusi unii chiar nu realizeaza acest adevar absolut si mai mult deunazi am primit urmatoarea replica : “Da, normal ca voi crestinii credeti in Dumnezeu ca e mai comod sa ai o siguranta, decat sa stii ca te bazezi numai pe tine, pe fortele proprii”..Da, interesant raspuns…dupa un timp i-am dat un raspuns pe masura remarcii lui. I-am spus ca in cazul in care eu cred si el nu si dupa moarte, descoperim ca Dumnezeu nu exista, niciunul dintre noi nu are nimic de pierdut; in schimb daca Dumnezeu exista ( fapt de care sunt convinsa) cred ca el are foarte mult de pierdut!

Trebuie sa recunosc ca pana acum am avut parte doar de binecuvantari si vorba mamei mele, problemele pe care le-am avut, mi le-am provocat singura, dar Dumnezeu m-a ocrotit si in mijlocul furtunii, chiar daca atunci cand mi-a fost rusine, m-am ascuns de el..ce naiva puteam fi : Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.

Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.

Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.

O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,  şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca” ( Psalmul 139).

Si eu credeam ca ma pot ascunde de Dumnezeu nemergand la biserica!

Cand totusi m-am decis sa merg, am plans aproape toata slujba..simteam ca nu ma va ierta niciodata fiindca fusesem o nerecunoscatoare, o fiica ratacita. Simteam ca nu prea mai are rost viata asta si imi era mila de parinti si de bunici ca au avut nenorocul de a ma avea in viata lor. Am continuat sa merg la biserica, dar ma simteam la fel de inutila..nici chef de scoala nu prea aveam..pana intr-o frumoasa zi de septembrie cand habar nu aveam ce planuri are Dumnezeu cu mine…prietena mea cu care stateam in chirie m-a rugat sa o insotesc la cumparaturi. Nu prea aveam chef, dar am zis ca ma ajutase de multe ori si intr-un fel ii eram datoare, asa ca iata-ne in autobus in drum spre magazin. La a 2 a statie a urcat un baiat si prietena mea l-a salutat fericita si au inceput sa vorbesca..eu nu prea i-am bagat in seama, eram tot in lumea mea in care totul era negru. Apoi am coborit toti trei la magazin-ce coincidenta si baiatul mergea in aceeasi directie cu noi ;)

In magazin, m-am trezit ca incep sa vorbesc cu el…era ca si mine, mai micut si spre deosebire de mine un pic mai plinut…insa ceea ce te frapa imediat la el era fetisoara…atata de blanda si atat de hotarita in acelasi timp..si totul culmina cu 2 ochi albastri extraordinari care ma priveau profund.

Aveam atunci obiceiul de a lua peste picior persoanele care imi erau simpatice, asa ca am trecut la atac…da, baiatul incepea sa imi fie simpatic ;)

Si cred ca nici lui nu ii eram indiferenta, pentru ca zambea continuu cand vorbea cu mine! Dupa ce am terminat cumparaturile, am facut schimb de id-uri si am inceput sa conversam pe Internet! Cred ca nu trecea zi fara sa vorbim..dimineata mergeam amandoi la lucru si primul lucru pe care il faceam era sa verificam daca era celalalt pe net…apoi m-am trezit ca cineva imi incarcase cartela de telefon, fara sa fi stiut cine, dar aveam banuielile meleJ

Incepusem sa ii povestesc mamei mele de el si imi spunea ca ea e convinsa ca ii sunt draga si la fel spunea si buni mea scumpa, dar eu le tot spuneam ca suntem doar prieteni si ca nu il pot vedea altfel, dar in sinea mea nu eram prea convinsa. Intre timp, prietena mea mi-a spus ca am vazut ca el avea ceva statusuri crestine pe net si i-am spus ca am observat…am vorbit si cu el despre asta, avea pareri putin diferite la vremea aceea in ceea ce priveste botezul, dar deja cand am inceput sa vorbim despre subiectul asta, am inceput sa simt din nou prezenta Lui, cumva voia sa ma readuca aproape de El. Aveam nevoie de o schimbare in viata mea spirituala asta era clar..eu am crescut intr-o biserica Catolica si am fost tot timpul in biserica, dar intotdeauna am simtit nevoia inca a unui ingredient…bunicii mei sunt protestanti, asa ca stiam multe si de la ei si de la Catolici..dar bunicul meu, care pe vremuri fusese foarte vehement, m-a dus la biserica Catolica, la scoala duminicala de acolo- Dumnezeu schimba foarte mult de indata ce omul se umple de iubire si asa a facut si in cazul bunicului meu si mai apoi si in cazul meu…

Fratele lui era in acelasi oras cu parintii mei, asa ca s-a oferit intr-un weekend sa ma duca acasa si bineinteles ca am acceptat ;) Cu ocazia asta l-am invitat si la noi acasa, era si cu un prieten de a lui. La inceput a ezitat, cred ca de rusine, dar apoi a intrat  si ai mei pareau sa il placa foarte mult, ceea ce mi-au si confirmat dupa plecarea sa.

Simteam din ce in ce mai mult ca ceea ce nutrea el pentru mine nu era o simpla prietenie si imi doream atat de mult sa pot simti si eu la fel…insa nu era asa. Pana intr-o buna zi, cand mi-a spus ca a dus un buchet de flori unei fete, ca parca incepe sa o simpatizeze, etc…atunci am simtit cum ma cuprinde o gelozie destul de puternica…si m-am trezit ca il sun sa ne intalnim…ne-am plimbat si am simtit ca ma priveste din nou cu ochisorii aceia scumpi si m-am trezit ca ii spun: “te iubesc”…a ramas socat, s-a uitat la mine si mi-a spus: “asteptam de mult timp sa imi spui asta”. Apoi insa ne-am dat amandoi seama ca nu ne va fi prea usor, fiind din 2 culte diferite, etc, dar am decis sa lasam asta pentru mai tarziu.

Au urmat niste saptamani de vis: iubeam si eram iubita, era tot ceea ce visasem…ma mai trezeam din cand in cand la realitate, ma tot gandeam ce va fi, dar atunci el imi trimitea mail-uri de genul : “Vreau sa stii ca atata timp cat legatura noastra cu Dumnezeu este puternica, atata timp cat ne iubim suficient unul pe celalalt incat sa fim gata sa ne calcam peste orgolii si sa alegem sa luptam impreuna pentru iubirea noastra, vei ramane cea mai importanta persoana pentru mine. Soarele va fi mai stralucitor, luna mai mare, florile iti vor zambi si pasarile te vor invidia... pentru ca vor vedea dragostea cu care te voi inconjura.Vreau sa cred ca suntem si vom fi gata sa trecem peste orice bariere impreuna. Si pana avem de-a face cu barierele as vrea sa ne concentram asupra prezentului, asupra a ceea ce e frumos acum intre noi.

Te iubesc, scumpa mea, te iubesc...

Si la cat de bine ne sta impreuna... cred ca te voi iubi o viata intreaga... doar pe tine!”

Va puteti inchipui ca simteam ca zbor dupa asemenea mail-uri…apoi a urmat o perioada grea, a incercarilor, a suferintelor, Dumnezeu trebuia sa ma cizeleze pentru a putea redeveni copila Lui si a facut-o prin iubire si Ii multumesc pentru asta.

La urmatorul botez, am incheiat si eu legamant cu Domnul, iar mai apoi legamant cu cel pe care il iubesc foarte mult si care azi imi e jumatate in aceasta lume.

Familia mea il iubeste foarte mult- cred ca e baiatul pe care nu l-au avut ei, familia lui la fel, ma iubeste si ii multumesc Domnului ca sunt pe calea Lui- impreuna cu sotul meu alaturi de care am invatat ce e iubirea, iertarea, indelunga rabdare si faptul ca impreuna trebuie sa fim demni de imparatia Lui.

“Dragostea nu va pieri niciodata!”

Multumim Domnului pentru tot!