Iarna dumnezeiască

... ''a nins din senin'' nervos, agitat, fără albul fulgilor de nea, fără sclipirile steluţelor ascunse în fulgii-dansatori pe muzica cerească...

   A nins cu duşmănie... fulgi ce pareau că se războiau în văzduh, lovindu-se unii de alţii, împinşi de un vânt ce-i purta în rotocoale de  furtună, împinşi ... aruncaţi... speriind în jurul lor pomii dezgoliţi de frunza ... care-i aştepta să le acopere goliciunea.

   A nins cu ură, duşmănie, cu şuierat de vânturi ce n-au cunoscut niciodată ... susurul blând şi subţire.

   Rugi înălţate cu lacrimi chiar din mijlocul furtunii, mâini aproape îngheţate şi suflete rănite au  implorat cerul ... s-o ducă... furtuna să plece, să ia cu ea toată prada ce-o făcuse în minunata aşteptare a unei ierni liniştite.

   Luminiţe în noapte şi zori, cântecel de tânguire sau de rugă ... se-aude din inima unei femei  ce nu încetează a se ruga, văzând cum furtuna aruncă norii asupra  Cuvântului Împăratului şi ai copiiilor Lui, ruşine şi ură, copii lăsaţi pentru ''o vreme, pe pământ.''

   A cerut o nouă zăpadă... albă, pură, binefăcatoare..

   Aşa au găsit-o zorii altor dimineţi, cu ochii spre cer şi ruga-i ... o pâine al cărei gust nu vrea să-l mai uite ... niciodată.

Să ningă-n valuri, mila-Ţi peste mine,

'N troiene albe să m-ascunzi,

Să 'nmugurească sub troieni fiinţa-mi,

În alb-iertări, muguri -plăpânzi.

Să mi se-nchine ''din zăpezi '' iubirea,

În alb  să Te sărbătorească,

Să-mi mângâi inima-mi  'n Albeaţă,

Şi... primăvara-Ţi să-mi trăiască !

Să cânte mierle, cuci, în iarnă,

Roiuri de-albine-n parfum să zboare-n mine,

În ... Primăvara mea din iarnă,

Să înfloresc... pentru albine.

Să curgă mierea-n stupul cald,

'N genunchi în laude să Te scald

Şi-un liliac să înflorească...

În iarna-mi cea dumnezeiască.