Floarea de crin, floarea de nufăr

   Ne oprim de multe ori fascinaţi de frumuseţea florilor, admirându-le culoarea, gingăşia, delicateţea, parfumul... Enigme  cereşti, nedesluşite îşi arată frumuseţea şi înţelpciunea Creatorului. Fiecare floare îşi are destinul ei, misiunea ei, rolul  şi mai ales ''însoţirea sau zestrea'' pe care în cer a primit-o să bucure, să aline medical, să sărbătoarească împreună cu cei   fericiţi. Altele, îi conduc la odihnă pe cei ce pleacă dintre noi... Altele plâng cu tine, vorbesc sau ''îţi vorbesc''...

   Mie, albul florilor de crin şi al nuferilor  mi-a vorbit tainic, m-a făcut să-mi plec totdeuna fiinţa în faţa culorii, purităţii, parfumului, ştiind căci, poartă un mesaj nedesluşit dar, care  s-a descoperit sufletului meu când L-am întâlnit pe Mântuitor.    Regalul albului ceresc, coborât în aceste demne şi splendide flori, mă duce cu gândul la suferinţă, iertare şi dragoste. Mă închin în faţa Domnului Care a suferit pentru mine şi mă supun mesajului trimis prin albul ceresc al suferinţelor Sale.

  Taina albului în chin este mesajul pe care numai Mântuitorul Îl poate înţelege.

Sub semnul Pâinii frânte-n chin,

Muiată-n sângele salvării,

Îmi plec fiinţa, Ţie mă închin,

Domnul Iertării.

De ce  am plâns, când m-ai lăsat să sufăr?

De ce nu am privit la albul Crinului din deal?

La ... albul florilor de nufăr...

De ce tot gem, când sunt  strivit? 

Când bicele iubiţilor, pe Tine, Te-au lovit?

De ce aştept o vindecare?

Când Vindecarea, în ura lor, în deal s-a stins?...

Şi-n zdrenţe, chinuit, scuipat, de a iubiţilor Tăi ură,

În lacrimi, cerul, Te-a primit?

De ce mă uit la răni şi ... de ce sufăr?

Când Ţi-am promis: Orice ar fi !...

Doresc să fiu ca Tine !

Crin şi  floarea-nufăr...

... Şi de-mi zdrobesc răii, fiinţa,

Tu îmi şopteşti:

Să îi iubesc, să nu mă supăr...

Să fiu un crin  dumnezeiesc  şi un ... alb nufăr.