Dragostea este o revărsare de bucurie din Dumnezeu

   2 Corinteni 8.1-4 ne arată că Pavel se gândeşte la dragostea sinceră numai în legătură cu Dumnezeu: "Fraţilor, vă aducem la cunoştinţă harul lui Dumnezeu dăruit bisericilor Macedoniei: că în mijlocul multelor necazuri, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au adus un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor... Nu spun lucrul acesta ca o poruncă, ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre."

   Motivul pentru care Pavel doreşte ca această lucrare remarcabilă a harului făcută printre macedoneni să fie adusă la cunoştinţa corintenilor este faptul că el speră ca acelaşi lucru să se dovedească a fi adevărat şi printre ei. Pavel călătoreşte prin biserică, adunând fonduri pentru sfinţii săraci din Ierusalim (Romani 15.26, 1 Corinteni 16.1-4). El scrie cuvintele din 2 Corinteni 8 şi 9 pentru a-i motiva pe corinteni să fie generoşi. Având în vedere scopul nostru, lucrul crucial pe care trebuie să-l observăm este că, în capitolul 8.8, el spune că acesta este un test pentru dragostea lor: "Nu spun lucrul acesta ca o poruncă, ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre."

   Implicaţia clară a versetului 8 este faptul că generozitatea macedonenilor este un model de dragoste pe care corintenii ar trebui, de asemeni, să-l copieze. Prin relatarea dragostei sincere a macedonenilor, Pavel ţintuieşte să-i stârnească şi pe corinteni la o astfel de dragoste sinceră. Deci aici avem un caz de testare pentru a vedea cum arată dragostea din 1 Corinteni 13 în viaţa reală. Macedonenii renunţaseră la averi, aşa cum ni se spune în 1 Corinteni 13.3 ("dacă mi-aş împărţi toată averea"). Dar aici este vorba despre o dragoste adevărată, în timp ce acolo nu era dragoste deloc. Ce face ca actul macedonenilor să fie un act de dragoste sinceră?

   Natura dragostei poate fi văzută în patru lucruri.

   În primul rând, este o lucrare a harului divin: "Vă aducem la cunoştinţă harul lui Dumnezeu dăruit bisericilor Macedoniei" (2 Corinteni 8.1). Generozitatea macedonenilor nu era de origine umană. Deşi în versetul 3 se spune că şi-au dat averile "de bunăvoie", această dorinţă era un dar de la Dumnezeu - o lucrare a harului.

   În versetele 16 şi 17 poţi vedea aceeaşi combinaţie a harului suveran al lui Dumnezeu care rezultă în asentimentul omului (2 Corinteni 8.16-17): "Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi. Căci el...a pornit de bunăvoie spre voi." 

   Dumnezeu a pus în inima lui. Astfel, el merge de bunăvoie. Voinţa este un dar de la Dumnezeu - o lucrare a harului divin.

   În al doilea rând, această experimentare a harului lui Dumnezeu a umplut inima macedonenilor de bucurie: "În mijlocul multor necazuri, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au adus belşug de dărnicie din partea lor" (versetul 2). Observă bucuria lor nu se datora faptului că Dumnezeu le dăduse prosperitate materială. De fapt, nici nu le-o dăduse! În "sărăcia lor lucie" ei aveau bucurie. De aceea bucuria aceasta era o bucurie în Dumnezeu - în experimentarea harului Său.

   În al treilea rând, bucuria lor în harul lui Dumnezeu s-a revărsat într-o generozitate care a ieşit în întâmpinarea nevoilor altora: "Bucuria lor peste măsură de mare... a adus belşug de dărnicie din partea lor" . De aceea generozitatea manifestată pe orizontală, spre oameni, a fost o revărsare a bucuriei în harul lui Dumnezeu.

   În al patrulea rând, macedonenii au cerut cu insistenţă ocazia de a-şi sacrifica puţinele lor averi pentru sfinţii din Ierusalim: "Au dat de bunăvoie...Ne-au rugat insistent pentru harul şi părtăşia la acest serviciu pentru sfinţi" (versetele 8.3-4). Cu alte cuvinte, felul în care bucuria lor în Domnul s-a revărsat a fost prin bucuria lor de a da. Ei au vrut să dea. Era bucuria lor!

   Acum putem da dragostei o definiţie care Îl ia în considerare pe Dumnezeu şi care, de asemenea, include sentimente ce ar trebui să însoţească actele exterioare de dragoste: Dragostea este revărsarea bucuriei în Dumnezeu, care iese cu dragă inimă în întîmpinarea nevoilor altora. Pavel nu-i dă pe macedoneni ca un exemplu de dragoste doar pentru că s-au sacrificat pe ei înşişi ca să poată ieşi în întâmpinarea nevoilor altora. Ceea ce accentuează el este cât de mult s-au bucurat să o facă (aminteşte-ţi Mica 6.8!). Sacrificiul lor era o revărsara a bucuriei! Ei au "insistat" cu sinceritate să dea. Şi-au găsit plăcerea în a canaliza harul lui Dumnezeu, prin sărăcial lor, spre sărăcia celor din Ierusalim. Este pur şi simplu uimitor!

   Iată de ce o persoană îşi poate da trupul să fie ars fără să aibă dragoste. Dragostea este o revărsare de bucurie din Dumnezeu! Nu este datorie de dragul datoriei sau bine de dragul binelui. Nu este hotărârea de a abandona propriul bine, concentrându-te doar asupra binelui altei persoane. În primul rând, este experimentarea profund satisfăcătoare a plinătăţii harului lui Dumnezeu, şi apoi este o experimentare de două ori mai satisfăcătoare a împărtăşirii acelui har cu o altă persoană.

   Atunci când macedonenii săraci i-au cerut lui Pavel privilegiul de a dărui bani altor sfinţi săraci, putem presupune că această atitudine nu era doar ceva ce ei trebuiau sau erau nevoiţi să facă, ci ceva ce tânjeau cu adevărat să facă. Era bucuria lor - o extensie a bucuriei pe care o aveau în Dumnezeu. Poţi fi sigur că ei "s-au lepădat" de orice plăceri sau bunuri pe care le-ar fi putut obţine cu banii pe care i-au dat, dar bucuria de a extinde harul lui Dumnezeu şi către alţii este de departe o răsplată mult mai bună decât orice ar fi putut cumpăra banii. Macedonenii au descoperit lucrarea hedonistului creştin: dragostea! Este revărsarea bucuriei în Dumnezeu, care iese cu bucurie în întâmpinarea nevoilor altora.