text Eseuri crestine

Cântarea cocoşului sau pierderea identităţii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics

   Îl vezi pe omul acela din umbră? Nu este Petru, sunt eu, eşti tu! Suntem noi, care după ce am fost primiţi la masa vredniciei Mielului Isus, am uitat gustul bucatelor alese, gustul din vinul cel vechi, al florii făinii, am uitat promisiunile legământului făcut cu atâta ''înflăcărare'' Da! Înflăcărare şi atât!

   N-o să dăm vina pe Petru căci el, a avut speciala ocazie de a sta la masă spiritual şi fizic cu Domnul şi noi nu. Noi n-am fost vitregiţi de astfel de oportunităţi [spirituale], numai că n-am fost atât de vrednici de a sta la masă cu El. Se pune intrebarea:De ce? S-a lepădat Petru şi unii din noi? Aş numi această lepădare, pierderea identităţii. A ce? A identităţii!    Atunci când faci un legământ trebuie să-l respecţi . În acest legământ, intră promisiuni pe vecie - în ceea ce priveşte dragostea, fidelitatea, până la moarte. Cel puţin aceasta se aude din partea fiecărui botezat atunci când este întrebat: Până când vrei să-L urmezi pe Domnul? "Până la moarte !" Se aude în toată sala, adunarea şi în faţa cerului.    Daca Petru şi noi, am fi avut o identitate aşa puternică, o dragoste aşa mare ca şi declaraţia făcută înaintea Lui, n-am fi auzit cântatul cocoşului, atât de dureros! Ce minunat căci Domnul nu este ca omul!

   Dacă n-ar fi fost El, Petru, ar fi plâns şi azi. Şi noi la fel ! Dar Lui, i se datorează marea Iertare şi Dragoste.

   Se întoarce şi-l iartă pe Petru, pe mine, pe tine; şterge cântatul cocoşului atât de dureros şi batjocoritor de data aceasta. Mai mult! Întinde o masă! Unde? În faţa vrăjmaşului, ca să-i arate căci dragostea Lui pentru Petru şi pentru mine, pentru tine, este nemuritoare; ca să- i arate căci El, n-a renunţat la Petru şi la noi, chiar atunci, când noi, ne-am lepădat.

   O, Doamne! Cum ai putut să -mi speli toată ruşinea asta prin bunătate, milă, blândeţe? Cum ai putut să stai la masă cu mine, după ce Te-am trădat?

   Cum ai putut să arăţi tuturor că mă iubeşti aşa de mult, pregătind Tu, o masă aşa bogată pentru mine, masa Iertării? Cum ai putut să-mi redai adevărata identitate, după ce ŢI-am greşit aşa de mult?

   Azi, ai cinat cu mine, mi-ai iertat vina, m-ai reprezentat în faţa celor mulţi - lepădaţii de Tine; Doamne, nu-ŢI mai fac nici o promisiune, dar de atunci... îmi pun mâinile pe urechi, să nu mai aud cocoşul cântând... niciodată!

Cele mai recente resurse scrise - Dragoste/prietenie

Aripi Albe
Aripi albe Am văzut aripi albe! Da, sunt aceleași aripi pe care le găsesc în fiecare dimineață pe pragul ușii cu fața spre răsărit, care mi-au fost lăsate să mi le pun când ating suferinți, întind m... Citeste mai mult >>
Sfântul Valentin din Terni-mai mult decât o biografie
A fost un martir, canonizat ca sfânt al Bisericii romano-catolice. Sfântul Valentin s-a născut în anul 175 în Terni, Italia, si a fost martirizat pe 14 februarie 269 d. Hr la Roma. El a trăit, deci... Citeste mai mult >>
Dragostea – maxime, gânduri și reflecții -
Dragostea încolțește frumos în pământul unde eul începe să fie „gunoi”. Credința desființează imposibilul și dragostea face ușor tot posibilul. Despre dragoste se poate scrie toată veșnicia pentru c... Citeste mai mult >>
Cel mai popular site de întâlniri/matrimoniale creștine
Îți dorești să-ți găsești perechea potrivită? În localitatea sau biserica ta nu ești atras/ă de niciun bărbat/femeie? Ai prefera ca ființa cu care dorești să-ți trăiești restul zilelor tale să aibă... Citeste mai mult >>
Faceți bine celor ce vă urăsc (Matei 5:44)
 Urmatorul episod a avut loc intr-o celula de inchisoare nazista. Intr-o zi gardianul a impins un nou detinut in celula in care erau detinuti crestinii. Era tuns, murdar si slab. La inceput nu l-... Citeste mai mult >>
Puterea complimentelor
CUVINTELE PRIETENOASE SUNT CA UN FAGURE DE MIERE: DULCI PENTRU SUFLET ȘI SĂNĂTOASE PENTRU OASE. PROVERBELE 16.24 Pot trăi două luni de pe urma unui compliment! - spunea cineva. Profunzimea acestei re... Citeste mai mult >>
Frângerea în Adevăr
ACCEPTĂ SĂ IUBEȘTI. ACCEPTĂ CA PĂRȚI DIN TINE SĂ MOARĂ. ALTFEL NU IUBEȘTI CU ADEVĂRAT. Crucea desenată la încheietura mâinii mele atinge obrazul umed al mamei. Da, este nevoie de curaj. Dar poate c... Citeste mai mult >>
Ce putem câștiga
Aruncă o privire peste umărul meu și citește următoarea scrisoare pe care am găsit-o în cutia poștală. Cunosc pe cineva care a jucat în câteva filme pentru adulți. După aceea, această femeie s-a con... Citeste mai mult >>
Dumnezeu vrea să fie Tată și apoi Dumnezeu
Dumnezeu nu vrea să fie doar Dumnezeu pentru om, ci mai mult, El vrea să fie Tată pentru om. El nu vrea doar ca omul să-L ia ca Dumnezeu, ci mai mult, ca omul să aibe viața Sa. El vrea să fie Tată pe... Citeste mai mult >>
Risipiri de clipe -3-
... și depărtarea de îmbrățișări își are vremea ei... Și ce ne facem când vine vremea să ne depărtăm de îmbrățișări - pentru o zi, pentru un an sau pentru totdeauna? Cu ce rămânem? Erau doi bătrânei... Citeste mai mult >>