text Eseuri crestine

Am regretat cândva...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
   Cândva, am regretat că m-am născut într-o familie săracă, că am crescut într-o familie dezbinată, într-o familie unde nu exista iubire, că am fost lipsit, flămând, înfrigurat, exploatat, am regretat că am renunțat să mai sper.
   Până când Dumnezeu m-a cules din văile de plângeri, nu am înțeles că familia nu noi o alegem, că familia are doar un înțeles, dar omul prin păcat, a distrus acest nucleu bine instituit de Dumnezeu, că cine nu Îl are pe El, nu știe ce înseamnă iubirea jertfitoare, că unde nu conduce Dumnezeu, conduce diavolul și omul nu propășeşte, că toate aceste neorânduieli duc la faliment, sărăcie, suferință, că fără Dumnezeu, nu există compasiune, iubirea pentru aproapele, altruismul, că nu există preocupare pentru fericirea celui de lângă tine. Nu am știut că speranța moare ultima, că viața e un dar neprețuit, la care nu poți renunța doar pentru faptul că "nu mai poți ține pasul cu ea".
  Am învățat că în orice circumstanță eu sunt iubit de Dumnezeu, indiferent de mediul în care m-am născut și trăiesc, am învățat că dragostea învinge întotdeauna, că ea acoperă o mulțime de păcate, am învățat că deși nu am primit dragoste, eu o pot dărui, că indiferent de cât rău am primit, eu pot alege să dăruiesc binele, că viața este frumoasă chiar și atunci când sufletul plânge. Dumnezeu este Dragoste, Domnul Isus este pace, adevăr și viață, este calea care duce la viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Și nu în ultimul rând, avem un mângâietor, pe Duhul Sfânt, care ne îndrumă, ne mustră, ne povățuiește, toate acestea spre Slava Numelui Său. 
   Am regretat cândva dar, dacă nu cunoșteam căderea, nu știam ce este biruința, dacă nu cunoșteam durerea, nu știam să mângâi, dacă nu cunoșteam gustul lacrimilor, n-aş fi cunoscut dulceața bucuriei veșnice. Dacă nu aș fi știut ce este respingerea, nu aș fi luptat pentru prietenii sincere, dacă nu aș fi trăit în obscuritate, nu aș fi înțeles ce înseamnă să trăiești în lumină. Mediocritatea este o stare în care poți intra prin venirea pe lume, poți trăi o vreme dar, din care poți ieși prin perseverență, autodepășire, prin perfecționarea continuă a aptitudinilor și cunoștințelor. Totuși, când Dumnezeu Atotputernic este cel care îți guvernează viața, oricât de grea ar părea, oricâte piedici și înfrângeri ar fi, prin El ești biruitor, pentru că știi că la finalul alergării vei lua premiul cel mare, cununa veșniciei, ce nu se va ofili niciodată.    
   Mulțumesc Doamne, pentru că m-ai iubit așa cum sunt și pentru că Tu m-ai iubit mai întâi!!! 
 
23/08/2015, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Dragoste/prietenie

Aripi Albe
Aripi albe Am văzut aripi albe! Da, sunt aceleași aripi pe care le găsesc în fiecare dimineață pe pragul ușii cu fața spre răsărit, care mi-au fost lăsate să mi le pun când ating suferinți, întind m... Citeste mai mult >>
Sfântul Valentin din Terni-mai mult decât o biografie
A fost un martir, canonizat ca sfânt al Bisericii romano-catolice. Sfântul Valentin s-a născut în anul 175 în Terni, Italia, si a fost martirizat pe 14 februarie 269 d. Hr la Roma. El a trăit, deci... Citeste mai mult >>
Dragostea – maxime, gânduri și reflecții -
Dragostea încolțește frumos în pământul unde eul începe să fie „gunoi”. Credința desființează imposibilul și dragostea face ușor tot posibilul. Despre dragoste se poate scrie toată veșnicia pentru c... Citeste mai mult >>
Cel mai popular site de întâlniri/matrimoniale creștine
Îți dorești să-ți găsești perechea potrivită? În localitatea sau biserica ta nu ești atras/ă de niciun bărbat/femeie? Ai prefera ca ființa cu care dorești să-ți trăiești restul zilelor tale să aibă... Citeste mai mult >>
Faceți bine celor ce vă urăsc (Matei 5:44)
 Urmatorul episod a avut loc intr-o celula de inchisoare nazista. Intr-o zi gardianul a impins un nou detinut in celula in care erau detinuti crestinii. Era tuns, murdar si slab. La inceput nu l-... Citeste mai mult >>
Puterea complimentelor
CUVINTELE PRIETENOASE SUNT CA UN FAGURE DE MIERE: DULCI PENTRU SUFLET ȘI SĂNĂTOASE PENTRU OASE. PROVERBELE 16.24 Pot trăi două luni de pe urma unui compliment! - spunea cineva. Profunzimea acestei re... Citeste mai mult >>
Frângerea în Adevăr
ACCEPTĂ SĂ IUBEȘTI. ACCEPTĂ CA PĂRȚI DIN TINE SĂ MOARĂ. ALTFEL NU IUBEȘTI CU ADEVĂRAT. Crucea desenată la încheietura mâinii mele atinge obrazul umed al mamei. Da, este nevoie de curaj. Dar poate c... Citeste mai mult >>
Ce putem câștiga
Aruncă o privire peste umărul meu și citește următoarea scrisoare pe care am găsit-o în cutia poștală. Cunosc pe cineva care a jucat în câteva filme pentru adulți. După aceea, această femeie s-a con... Citeste mai mult >>
Dumnezeu vrea să fie Tată și apoi Dumnezeu
Dumnezeu nu vrea să fie doar Dumnezeu pentru om, ci mai mult, El vrea să fie Tată pentru om. El nu vrea doar ca omul să-L ia ca Dumnezeu, ci mai mult, ca omul să aibe viața Sa. El vrea să fie Tată pe... Citeste mai mult >>
Risipiri de clipe -3-
... și depărtarea de îmbrățișări își are vremea ei... Și ce ne facem când vine vremea să ne depărtăm de îmbrățișări - pentru o zi, pentru un an sau pentru totdeauna? Cu ce rămânem? Erau doi bătrânei... Citeste mai mult >>