Zile dureros de frumoase

  Nu mi-am propus să definesc „frumosul”, evitând astfel hățișul unui relativism sufocant. Oricum, o atare definire trebuie să țină cont de contextul istoric, geografic, social, cultural, etc. M-am oprit, însă, la „timp frumos”, unde părerile par să fie unanime.

  Când omul exclamă: „În sfârșit, timp frumos!”, trebuie să fi trecut furtuna, să se fi oprit ploaia, să fi încetat gerul, să fi ieșit soarele. Noțiunea de „timp frumos” are, deci, strânsă legătură cu soarele. Cu căldura.

  Potrivit acestor criterii, avem o vreme splendidă. A venit ce ne-am dorit. Și totuși, când temperatura începe să crească, oamenii fug de...frumos. Chiar dacă noțiunea de „prea frumos” nu există. Nimic pozitiv nu este „prea”, din punct de vedere logic. Oamenii își caută adăpost, lăsând afară frumosul, adică lumina și căldura.

  Paradoxal, așteptăm timpul frumos, ne dorim soarele, dar am inventat...parasolarul. Care să ne apere de soare. Căută adăpost când e soare și căutăm adăpost când e frig. Căutăm adăpost când bate vântul și căutăm adăpost când plouă. Chiar dacă am dorit ploaia și ne-am rugat pentru ea.

  Omul pare a nu fi în armonie cu vremea de pe propria-i planetă. Pare venit de pe altă lume. Dar Biblia ne spune că Dumnezeu Și-a încheiat Creația făcându-l pe om, căruia i-a încredințat pământul, spunându-i: „Supuneți-l!” Și dacă Genesa ne vorbește despre „răcoarea zilei”, armonia om-natură pare să fi existat.

  Ce s-a întâmplat? Păcatul. Răzvrătirea. Și ceea ce Dumnezeu a creat ca un mecanism perfect a fost afectat, intrând sub blestemul păcatului. Omului i s-a încredințat planeta, și aici ar fi trebuit să fie în elementul său. Dar nu mai e. Și ceea ce-și dorește îl afectează. Adică timpul...frumos. Folosește protecție împotriva „frumosului”. Un „frumos” care ustură, doare, sau ridică tensiunea.

  Vorbim la trecut despre „răcoarea zilei” și armonia deplină a omului cu Creația, în prezența lui Dumnezeu. Vorbim la viitor despre o armonie absolută în care nici de soare nu va mai fi nevoie. Și tot în prezența lui Dumnezeu.

 Prezentul? Un „frumos” relativ, care adesea ne afectează. Dar ceea ce rămâne, totuși, ca o frumusețe statornică, este frumusețea interioară, gnerată de împăcarea cu Dumnezeu.

  Așadar, timpul frumos nu ține de stare vremii, ci este timpul petrecut cu Dumnezeu. Să aveți parte de zile frumoase!

Simion Felix Marțian

Vulcan, 13 iulie 2016