Unde sunt predicile acelea înflăcărate?

Au trecut secole de când reformatorul elveţian Oecolampadius a forjat expresia: „Cu cât mai mult ar in­fluenţa lucrarea doar o mână de oameni buni si zeloşi, decât o mulţime de oameni căldicei!" Trecerea vremii n-a tocit tăişul acestei fraze. Da, avem nevoie de mai mulţi predicatori care să fie „oameni buni si zeloşi." Isaia a fost unul din aceştia, cu „Vaiul" mărturiei lui: „Vai de mine! Sânt pierdut, căci sânt un om cu buze necurate, locuiesc în mij­locul unui popor tot cu buze necurate!" Apostolul Pavel a fost un altul, şi el cu un „Vai": „Vai de mine dacă nu ves­tesc Evanghelia!" Dar mi se pare că, punându-i pe aceştia doi la o parte, nimeni n-a simţit măsura covârşitoare a misiunii noastre şi n-a exprimat-o atât de clar ca si Richard Baxter din Kidderminster, în Anglia. Ascultaţi cuvintele lui ca răspuns unuia care-i cerea socoteală de lucrarea sa: „Dacă ţi-aş dori ceva rău, ţi-aş da clipele mele de odihnă în locul orelor tale de lucru. Am motive să mă consider cel din urmă dintre sfinţi, dar mi-e teamă să spun că până şi munca cea mai grea a muncitorilor e o plăcere pentru trup pe lângă munca mea, deşi n-aş schimba-o pentru nimic în lume. Munca lor le păstrează sănătatea; a mea o consumă. Munca lor e mereu mai uşoară; a mea e într-o continuă durere. Ei au ore si zile de vacanţă; eu abia dacă am timp să mănânc. Nimeni nu-şi bate joc de ei pentru munca lor; eu, cu cât lucrez mai mult, sânt mai urât şi am mai multe necazuri." Atitudinea aceasta în mărturie are ceva din dorul după câştigarea de suflete a bisericii din primul veac. Acesta e Bax­ter care căuta să predice „ca un om înaintea morţii predicând altor oameni înainte de moarte." O generaţie de predicatori de calibrul acesta ar salva această generaţie de păcătoşi de la gura înfometată şi deschisă a iadului.

S-ar putea să avem azi un număr record a celor ce frec­ventează bisericile, cu un număr record a celor lipsiţi de ev­lavie. S-ar putea de asemenea ca vina să fi fost liberalismul teologic din trecut. Ţapi ispăşitori găsim în televiziune; şi mulţi predicatori arunca anatema asupra televizorului. Dar, oricât ar avea aceştia dreptate, pot să întreb si eu ceva? Nu cumva avem de spus si noi ceva asupra noastră, în vorba veche: „Vina cea mare, alesule Brutus, e chiar în noi!" ? Îmi ascut bisturiul pentru o operaţie mai adâncă în car­nea celor de la amvoane: Cum de s-a stins înflăcărarea din predici? Unde e zelul înfocat din vestirea Evangheliei? E o artă moartă? Ne-am resemnat cu predici „bufet-expres" (pipărate cu glume), spuse în grabă, croite după gustul clienţilor? De ce nu mai îndrăznim să aducem „puterile veacului viitor" la fiecare din adunările noastre? Priviţi la Pavel. Cu o ungere din plin a Duhului Sfânt asupra sa, a ieşit să răstoarne Asia Mică, devastându-i pieţele, răscolindu-i sinagogile, asaltându-i palatele. A ieşit năvalnic cu strigătul Evangheliei în inimă si pe buze. Lenin ar fi spus: „Faptele sânt lucruri încăpăţînate, obsedează!" Uitaţi-vă la faptele lui Pavel; vă veţi da seama că nu vă mai lasă liniştiţi. Sânt un rechizitoriu faţă de compromisurile la care se pretează creştinismul de azi. Pavel n-a mers doar să predice în oraşe, s-a dus să scuture oraşele. Şi a mai avut timp să umble şi să bată pe la uşile oamenilor, şi să se roage pentru salvarea celor de pe străzi.

Artiştii de estradă de ieri sânt azi evanghelişti de estra­dă în biserici. Un predicator vestit a refuzat chemarea să predice într-o biserică fiindcă i-au oferit doar cinci sute de dolari. Nu-i de mirare că cineva a spus despre aceşti oameni că sânt gata să plângă după sufletele altora... dacă preţul e bun. Vor plânge ca Iuda, dar prea târziu! Nu cumva slăbiciu­nea din popor e din cauza fărădelegilor de la amvoane?

Sânt tot mai convins că lacrimile sânt parte integrantă din predicarea pentru trezire. Fraţi predicatori, acum e tim­pul să roşim de ruşine fiindcă nu ne-a fost ruşine, să plângem fiindcă n-am avut destule lacrimi, să ne umilim pentru că n-am avut spiritul smerit de slujitori, să suspinăm fiindcă n- am avut poveri suficient de grele, e timpul să ne mâniem împotriva noastră, fiindcă nu ne-am mâniat când am văzut monopolul diavolului asupra lumii în acest timp din urmă, e timpul să ne mustram şi să ne pedepsim pe noi înşine pentru faptul că lumea din jur poate trăi fără să-i pese de noi si fără să încerce să ne pedepsească. Rusaliile au însemnat chin; noi trăim în confort. Rusa­liile au însemnat poveri; nouă ne place uşurinţa. Rusaliile au însemnat închisoare; noi am face orice numai să n-ajungem acolo pentru Domnul. Probabil Rusaliile retrăite ar însemna pentru mulţi închisoare! Am spus Rusalii, nu Pentecostalism, deşi nu vreau să arunc cu pietre.

Închipuiţi-vă că în duminica viitoare ar avea loc iarăşi Rusaliile. Suntem dotaţi ca Petru, de sus, si la vorba noastră Anania să cadă mort iar soţia lui să înlemnească lângă el! Rezistăm azi la aşa ceva? Sau luaţi-l pe Pavel: spune un cuvânt, si Elima orbeşte. Azi predicatorul ar fi dat în judecată pentru aşa ceva. Până si prosternarea la pământ, un fenomen care a însoţit trezirile spirituale de-a lungul istoriei, ne-ar aduce un „nume urât" azi. Ar fi prea mult pentru inima noastră plăpândă.

Pledez, ca şi la începutul acestui articol, pentru predici majestice. Diavolul vrea să punem accent pe lucrurile minore. Mulţi dintre noi vânăm şoareci, în timp ce leii sfârtecă ţara! Ce s-a întâmplat cu Pavel în Arabia, n-am putut încă să aflu. Nimeni nu ştie. A avut el acolo viziunea minunată a cerului şi a pământului nou si a văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie? Nu ştiu. Dar ştiu un lucru: Pavel a schimbat Asia, i-a îmbolnăvit de icter pe evrei, i-a iritat la nebunie pe romani, pe învăţaţi i-a învăţat si pe temniceri i-a potolit. Acest om, Pavel, si încă unul, Sila, au dinamitat ziduri de închisoare... prin rugăciune, si nu le-a păsat de pier­derile avute de stat din cauza predicării Evangheliei.

Pavel, robul lui Hristos, Pavel, robul iubirii, şi-a dat seama că fusese cel mai îndărătnic suflet cu care a avut Dum­nezeu de-a face, şi s-a pus să scuture cu îndărătnicie ţinuturi întregi pentru Dumnezeu. Da, Pavel a coborât în vremea lui „puterile veacului viitor," a blocat avansul Satanei, şi ne-a întrecut pe toţi în suferinţă, în iubire în rugăciune. Fraţilor, pe genunchi din nou, ca să redescoperim evlavia si puterea apostolică. Să dispară de la noi predicile leşinate!