text Eseuri crestine

Un rob liber

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Friedhelm König

Odinioară, pe când mai exista sclavia şi comerţul cu sclavi, în piaţa unui oraş a fost adus, împreună cu alţii, un tânăr înalt, zvelt şi voinic. Stăpânul murise şi sclavii ce-i aparţineau urma să fie vânduţi altor proprietari. Erau scoşi la mezat, cu alte cuvinte, erau vânduţi celor care dădeau mai mult. O, cum ura Jo negoţul acesta! El îşi ura lanţurile, ura stăpânirea care favoriza negoţul cu oamenii vânduţi ca nişte animale, ura toată această cumplită înjosire umană.

Expus în mijlocul pieţei, în dogoarea soarelui, el hotărî în sinea lui să nu se dea bătut şi, în eventualitatea că va fi cumpărat, să nu lucreze pentru noul lui stăpân.

Deodată negustorul îi rosti numele şi-l prezentă cumpărătorilor: "Jo e un băiat de toată isprava, bun de muncă pentru mulţi ani înainte..."

"Eu n-am să muncesc!" - rosti apăsat Jo. Negustorul însă nu-i dădu nici o atenţie şi continuă să menţioneze vârsta, statura şi greutatea sclavului, căutând să urce astfel preţul. Suma creştea treptat şi lui Jo nu-i venea a crede că poate costa atât de mult. Numărul cumpărătorilor se micşora, până în cele din urmă nu mai rămaseră decât doi, care ţineau să-l cumpere cu orice preţ. Când se anunţă o cifră mai presus de orice închipuire, unul din cei doi negustori îl cumpără şi-l luă cu dânsul.

"N-am să muncesc! - zise hotărât Jo. N-am să muncesc, nici cu bătaia n-o să mă faceţi să muncesc!" Noul stăpân îl duse cu el, fără să se sinchisească de strigătele lui. Cât ţinu drumul, Jo repeta întruna: "N-am să muncesc! Nici cu bătaia n-o să mă faceţi să muncesc!"

Ajungând acasă, în loc să-l ducă într-o cocioabă hărăzită sclavilor, stăpânul se opri în faţa unei căsuţe curăţele şi-i spuse: "Iată locuinţa ta". "A mea? - se minună Jo - mulţumesc, dar eu refuz să muncesc". "Nu-ţi cer să munceşti, stai aici cât vei pofti". "Nu mă veţi sili să lucrez?" "Nu, eu te-am cumpărat ca să-ţi redau libertatea". "Să-mi redaţi libertatea? - întrebă nedumerit Jo. Dar cum atunci să vă mulţumesc?" Şi Jo se aruncă la picioarele noului său stăpân, zicându-i: "Sunt gata să vă slujesc întreaga viaţă!"

De atunci Jo deveni sluga lui credincioasă, stăpânul nu cunoscu un lucrător mai bun decât dânsul. Jo muncea fără a fi silit de nimeni pentru omul care-i răscumpărase libertatea. Ceea ce stăpânul a făcut pentru Jo, Cristos a făcut pentru noi toţi.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>