Un Fiu ni s-a dat

http://altarul.blogspot.ro

 Uneori dorim lucruri, dar fara esenta lor, dorim sa avem fara sa intelegem tot ce implica acel lucru. O intrebare pe care mi-a pus-o Dumnezeu in urma cu cateva luni era despre obtinerea unui lucru pe care uneori mi-l doream, fara sa realizez dimensiunea nu doar in al avea, ci mai ales dupa. Ce se intampla dupa ce obtin ceva: sunt mai aproape de Dumnezeu sau mai aproape de firea mea?
 O afirmatie interesanta a lui Petru ne face sa ne intrebam pe undeva daca noi am facut la fel: Iata ca noi am lasat totul si Te-am urmat! (Marcu 10:28)...Am lasat eu totul? Daca am lasat totul am facut-o pentru El? L-am urmat apoi cu adevarat, sau la fel ca tanarul bogat cel de la care a pornit afirmatia oarecum laudaroasa a lui Petru, am vrut lucruri, am vrut ceva, dar fara sa fiu nevoit sa pierd bogatiile lumii, faima ei, am vrut viata vesnica, dar fara sa renunt la tot pentru a primi pe Christos...Adica sa primesc ceea ce lumea nu vede, dar este Totul.
  Mai tarziu apostolul Pavel un om care era bogat, era onorat in cercurile politice si religioase ale Iudeii privind in urma spune: Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos. (Filipeni 3:7-8). Interesant! Sa privesti lucrurile nu doar ca un "mare" zero, ci ca un si mai mare minus! Si cred ca Pavel nu o spune ca sa se laude, cu o mahnire cucernica, ca sa impresioneze cat a lasat el in urma si de la un om care avea totul a ajuns la un om care nu mai avea nimic, ci mai degraba ca un om eliberat de toate acele lucruri care nu valorau in optica credintei nimic, ci erau pierderi, obstacole in calea adevarului si vietii.
 Si totusi crestinismul nu este acel fenomen care de la ceva ce ai anuleaza totul pentru a te duce la a nu avea nimic, absolut nimic, cu o placere ce frizeaza sadismul. Nu este o formula a saraciei, ci a unei imense si de negrait bogatii, dar nu cu care poti sa cumperi placeri firesti,ci dragoste, credinta , speranta, lucruri nepieritoare.  O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui![...] Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin, afirma acelasi apostol uimit de ceea ce vede in Romani 11:33si 36. 
 Nu suntem saraci! Avem totul, iar in Romani 8:32 ni se spune cat de importanti suntem si cat de bogati am devenit: El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cum sa fim saraci daca avem totul? Dar cum sa avem totul daca in primul rand nu-L avem pe El? Si o spun cu durere ca de multe ori am vazut oameni care isi doreau puterea lui Isus, dar fara Isus, intelepciunea lui, dar fara El, darurile pe care le-a dat El, dar fara El, asa cum si tanarul bogat a dorit viata vesnica prin sinele lui si nu prin Christos! Rezultatul acestor cautari: o profunda dezamagire atunci cand in loc de putere a aparut slabiciune, in loc de daruri am devenit mai saraciti si mai uscati ca nici cand, iar in loc de intelepciune am speculat la nesfarsit propriile noastre ideii, inutilitati si prostii!
 Pavel spune ca nu mai traia el (Galateni 2:20), ci Christos traia de acum in el.Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.  Nu trebuia sa isi mai faca griji de celelate lucruri, fie ca era vorba de cele spirituale sau materiale. Le primise pe toate impreuna cu Domnul Isus. Si interesant este ca in cele doua vrersete Romani 8:32 si Galateni 2:20 ni se spunea ca Isus a fost dat pentru noi - S-a dat pentru noi! Ca sa avem totul trebuie insa sa acceptam pe Christos cu crucea Sa care devine si a noastra. Nu putem avea fara sa suferim crucea. Este ceea ce i se spune tanarului bogat! este ceea ce spune si Pavel despre sine despre rastignirea sa impreuna cu Domnul.
 Ne traim viata cautand, cand ar trebui sa primim ceea ce ni se da. De Craciun in multe biserici s-a vorbit despre Copilul care ni s-a nascut (Isaia 9:6) Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”. Si din pacate Craciunul acopera cam cea mai mare parte nu doar din an, ci si din viata noastra, vazand nu un Imparat vesnic, ci un copil micut si neajutorat intr-o iesle. iar noi generosi ii aducem daruri in loc sa gandim ca noi suntem cei ce primim totul, nu invers. Traim Craciunul aproape mereu uitand ca versetul spune mai ales ca un Fiu ni s-a dat. Un Fiu care este Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
 Ni s-a dat un Fiu care este Rege in vesnicii. De ce cautam daruri si nu pe El? De ce ne bucuram cand primim un lucru si sa ne bucuram in primul rand de El? De ce suntem oare copii alergand dupa hartiile lucioase ale cutiilor care ascund lucruri bune, neindoielnic, dar nu mai cautam in primul rand pe Cel ce s-a dat pe Sine insusi pentru noi?