text Eseuri crestine

Un Dumnezeu aflat dincolo de dreptatea noastra

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Mihai Pop

Cum ar fi daca Dumnezeu nu ar fi un Dumnezeu gelos, am mai putea zice ca ne iubeste? Cum ar fi daca El nu ne-ar disciplina? Sau nu ar pedepsi pe cei care nu-si cer iertare, ci care cred ca nu au nevoie de crucea lui Hristos? Ar mai fi un Dumnezeu drept?

Denisa Andreea Urde

E foarte interesanta notiunea de Dumnezeu drept! Oamenii pot cu relativa usurinta accepta ca Dumnezeu este plin de dragoste, adica pentru unii care de fapt nu prea cred, ca El ii accepta indiferent cum isi traiesc viata, dar si genul de nepasare divina, care cam la aceleasi rezultate conduc! Cand insa e vorba de dreptatea lui Dumnezeu, toti care inteleg religia intr-un mod gresit vad ca El rasplateste binele, dar nu pedepseste raul. Nu vreau sa jignesc sentimentele nici unui crestin, dar ca sa spui ca existenta iadului in care vor merge cei care I-au fost impotriva o viata, ar fi o afirmatie plina de hula la adresa lui Dumnezeu, asa cum sustin cateva culte si organizatii religioase, mi se pare hazardat!
Dreptatea lui Dumnezeu nu poate exista cu jumatati de masura! El va rasplati pe cel drept, dar va pedepsi pe cel nedrept! Ce este blasfemiator in aceeasta idee pe care o regasim in spusele Sale, sincer nu stiu! La fel mi s-ar parea ciudat ca El sa pedepseasca pe cel nedrept si pe cei drepti sa-i trimita in neant! Asta ar fi o dreptate pe jumatate!

Este adevarat ca atunci cand se vorbeste de dreptatea lui Dumnezeu, fiecare pare a-si indrepta gandul spre bunatatea si dragostea Sa! Mai degraba ca o completare sau de ce nu, ca un soi de impotrivire! Cumva Dumnezeu poate fi tot atat de drept pe cat ii ingaduie dragostea Sa! Dragostea Sa e ceea care dicteaza legiile Sale! Atat! Ceea ce insa ma uimeste pe mine, si asta o vad si la mine, e imaginea umana pe care o avem despre un Dumnezeu in toate ale Sale nu omenesc ci infinit! Daca iubesti, nu poti fi drept cu adevarat, pentru ca atunci nu mai iubesti! Iubirea pare sa dea nastere celor mai mari compromisuri din viata unui om si, desigur,chiar si al unei natiunii care are o simpatie aparte pentru ceva! Si poate ca asa se si intampla! Dar nu in gandirea lui Dumnezeu. La Dumnezeu nu exista compromisuri!

Calea gasita de El pentru salvarea omenirii a fost moartea pe Cruce a Singurului Sau Fiu, nu o amnistie generala, genul pe care noi oamenii din diferite considerente, o dam, unora sau chiar tuturora, celor care par a fi gresit! Dumnezeu nu a avut un burete cat o galaxie sa ne stearga pacatul tuturor, care ajungea realmente pana la Cer. A trimis tot ce a avut mai iubit pentru noi ca sa piara, ca sa intelegem suferinta Sa, ca sa intelegem iubirea Sa si ca sa intelegem cat de sfasietoare este aceasta Dreptatea a Sa chiar pentru Sine!

Putem intelege dreptatea Sa prin prisma iubirii si durerii Sale! Nu exista dreptate fara dragoste ,asa cum nu exista dreptate fara durere! Nu exista dreptate doar a iubirii si nici o dreptate doar a suferintei! Moartea Fiului Sau este aceasta dovada! Fara ea am fi putut specula la infinit despre dragoste sau suferinta, despre adevar si justitie…Toate intr-un registru ceresc. A vedea laturile caracterului divin, in raport cu ce stim sau credem ca stim noi oamenii, nu inseamna a blasfemia, ci a nu ne mai raporta la acest omenesc si caldicel centru in care prea multa dragoste nu e, dar nici prea multa nedragoste. Daca ma pot exprima astfel!...