Un astfel de om

" Ecce homo ! " ( Iată omul ! ) le-a zis Pilat. Ioan 19 : 5.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

M-aş simţi înjosit în toată fiinţa mea, plecând ochii în ţărână, dacă m-ar dispreţui un om. Pot să mă dispreţuiască însă : actori, fotbalişti, politicieni, treaba lor. Pot să nu mă bage în seamă şiruri întregi de manifestanţi ai unei cauze străine mie. Pot veni spectatori să huiduiască idealul meu, nu m-aş vedea mai mic în ochii mei şi nici dispreţuit pentru că n-aş aparţine lor, pentru că nu mă asociez aceluiaş potop de desfrâu ( 1 Petru 4 :4 ). Port în mine demnitatea de a mă putea deosebi, de a mă putea izola în carapacea mea de mister atunci când cauza pusă în joc e străină idealului meu. Pentru că nu mă aseamăn ţie, adeptul unei ideologii străine spiritului creştin, sunt mândru de mine, stau deasupra dispreţului cu care mă întâmpini.
În urmă cu câteva decenii, în anii de beznă ai comunismului, în gara de nord din Timişoara, a fost descărcată o nouă cursă de deţinuţi. Grupului celor înlănţuiţi li se dădea o atenţie deosebită, atât din partea gardienilor, cât mai ales a trecătorilor. Pe caldarâmul peronului gării lanţurile de diverse lungimi şi greutăţi, scoteau un zdrăngănit sinistru la orice pas împleticit făcut. Deşi erau priviţi ca nişte vitregiţi ai soartei, nici un înlănţuit nu privea în jos. O demnitate necunoscută stăptea deasupra oprobiului celorlalţi. Fiecare tâlhar sau criminal nevrednicit acestei soarte, purta în el o stranie mândrie, un orgoliu de neînţeles. Între aceştia se afla însă unul a cărui vină, era incompatibilă cu lanţurile ce-i însoţea păşirea. Acesta nu furase, nu tâlhărise şi nu ucise pe nimeni. Singura lui vină era aceea că voise să scape din opresiunea comunistă şi avusese la activ o tentativă nereuşită de trecere a frontierei . În ciuda acestei deosebiri semnificative, purta aceleaşi fiare ce rosteau parcă, la fiecare trei paşi : " Ru -şi -ne ! " Cu toate acestea, pe faţa acestuia stătea o demnitate mult superioară celorlalţi. Privirile trecătorilor, vocile lor dezaprobatoare şi incriminările lor părea să-i înnobileze fiecare pas de " căluşar ". Chiar şi atunci când s-au auzit din mijlocul mulţimii, ţipetele unei femei ce striga în disperare : " Fiţi blestemaţi, voi mi-aţi omorât copilul ! ", cel nedemn de aceste invective păşea mândru şi nestingherit. El ştia că aceste injurii mincinoase nu îl cuprind şi pe el, iar acceptarea greutăţii lor în aceste condiţii, vor fi odată demne de elogii.
În urmă cu aproape două mii de ani, Ponţiu Pilat - guvernator al Iudeii şi Samariei a dus în faţa mulţimii pe Marele Împărat al oştilor cereşti. Era bătut iar sângele îi curgea şiroaie din răni, cu hainele rupte şi sfâşiat în carne de plumbii şi cârligele bicelor romane. În astfel de condiţii, nobleţea ce radia pe faţa Lui nu lăsase loc vreunui sentiment străin cuvintelor rostite de Pilat : " Iată Omul ! " Deşi aceste cuvinte scăpate din gura acestui netrebnic voiau să spună altceva, demnitatea Lui era divină. Pilat voia să arate poporului prin sfidătoarea expresie " Iată omul. " contrariul înţelesului adevărat : " Hei, iudeilor ! Vă era teamă că acest supus atâtor cazne este Dumnezeu ? Este om : Nici el şi nici altcineva nu au venit să-l scape din mâna mea şi nici nu-l vor scăpa. Lăsaţi-l, că e doar om, " Iată Omul ! " Cu acest clişeu lugubru, voia această caricatură umană din Pont să ceară mulţimii clemenţă pentru nevinovat. Demnitatea lui Dumnezeu însă nu a fost ştirbită de prezenţa acestui măscărici, ba dimpotrivă, aceste cuvinte şi-au primit celebritatea cuvenită pe fondul celebrităţii Dumnezeului ascuns îndărătul lor : " Iată Omul ! "
Rând pe rând au rămas demni de dispreţ : Pilat, Irod, Caiafa cu întregul sobor de preoţi şi întreaga gloată care a obţinut blestemul pentru ei şi pentru urmaşii lor. Chiar dacă Pilat a arătat sfidător, mulţimii faţa unei realităţi minţite : " Priviţi-l e om ! " Dumnezeu poartă spre noi prin negura vremii realitatea validă : " Ecce Homo ! "
Dacă vor ceilalţi să înjosească această : " Realitate a lumii, care este Dumnezeu. " - Petre Ţuţea, n-au decât să o facă. Atârnat pe cruce între doi tâlhari, sub batjocorile trecătorilor, " aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El " Isaia 53 : 3, stătea cu o demnitate îndumnezeită însuşi Fiul lui Dumnezeu. Deasupra acestui dispreţ pluteau însă şi plutesc mereu aceste cuvinte cu valoare transcendentală . " Ecce Homo! ". Iată Omul !
Nu m-ar înjosi ofensa atâtor neaveniţi şi dispreţuitori, nu m-ar păsa de injuriile lor nefondate aruncate sfidător spre mine. Există însă un Om : " Ecce Homo ! " Da, aş fi înjosit, m-aş considera un netrebnic, aş chema în ruşinea mea să vină munţii şi să cadă peste mine, aş fi demn de flăcările iadului dacă m-ar dispreţui " UN ASTFEL DE OM . "

Cornel Stelian Popa