Trenul vieții.

Stăteam în gară..., în gara vieții mele. Stăteam așteptând... Așteptam... La un moment dat a trecut pe lângă mine un tren cu câteva vagoane. Din acea gară... a mai lipit un vagon... așa că trenul pornea de-acum cu un vagon în plus... Acest tren era plin cu diferite lucruri... Stau în gară și-aștept... Lângă mine trage o locomotivă mică... (mă mir că nu e la fel cu cea a trenului care tocmai plecase), iar eu, bucuros că pornesc, mă avânt să intru. (Mă mir din nou că nu o conduce nimeni.) Zăbovesc în gară destul de mult pentru că nu știu să conduc acea locomotivă și pe măsură ce învăț cum trebuie manevrată această mică mașinărie observ că o minune se întâmplă: mica mea ”jucărie” se transformă într-o locomotivă adevărată... Arată la fel cu cea a trenului pe care-l văzusem înainte. Nu mă dumiresc bine de ce se întâmplă că un vagon se lipește de mine... Mirat, vreau a ști ce este în acel vagon?! Și observ acolo toate faptele mele: bune și rele, tot ce-am făcut, tot ce-am gândit - vagonul este plin! Mă sperii, dar nu am timp de gândit căci se dă semnalul de plecare. Pornesc și de-acum știu bine că tot ce fac, felul cum conduc locomotiva, ce gândesc, absolut totul va reprezenta conținutul celui de-al doilea vagon... Trec prin multe gări, observ multe trenuri. Văd că sunt locomotive ca a mea, cu doar un vagon. Dar sunt și cu două vagoane, cu trei... și chiar trenuri care se pregătesc să iasă din irculație... Văd același tip de tren la toți chiar dacă sunt și trenuri care circulă de mult timp - sunt toate de același fel. Ici-colo, văd câte un tren oprit. Mă uit atent să văd ce se-ntâmplă și mai învăț un lucru: ca să merg mai ușor și ca să nu mă poticnesc trebuie să las în vagonul din spatele locomotivei mele doar lucrurile bune, doar sentimentele de cer... Restul bagajelor rele le dau jos pentru că-mi îngreunează mersul și... precum trenul oprit pot să-mi frâneze dintr-odată înaintarea. Fac curățenie deci în vagon și-l umplu numai de bine... Dar, în graba mea de a porni iarăși, las în urmă unele amintiri rele - uit să dau afară puțin rău pentru că m-am obișnuit cu el și mi-e greu să-l arunc așa simplu... (amintirilor rele trebuie să le fac ceremonie de înmormântare... și trebuie să hotărăsc bine ce mai păstrez...) Încerc să pornesc și, cu chiu cu vai, merg înainte. Toate indicatoarele mă avertizează că mai am lucruri rele dar, le ignor - așa sunt eu! Merg înainte și văd că, în jurul răului rămas, se mai adaugă mici cadouri strălucitoare cu gânduri de ură... Nu știu dacă să le las?! Să le arunc afară?! Pornesc însă din nou, dar parcă mai greu ca prima dată...

Și tot așa..., merg înainte neștiind dacă e bine sau nu... De fapt, nici nu prea vreau să știu... Dacă știu exact, voi fi tras la răspundere... Dacă nu știu, poate că va fi mai bine...?! Totuși, știu...! Știu bine...! Nu mă interesează...! Doar nu e trenul meu singurul în situația asta! Sunt multe altele care merg mai încet decât trenul meu. Eu totuși merg înainte... Un tren splendid trece în viteză pe lângă mine. Toate semafoarele sunt pe culoarea verde pentru el. Orice indicator îi este pozitiv. Mă uit bine în vagoanele lui și văd doar lucruri bune. Mă mir...! Știu sigur că e cel mai bun tren. Până acum e primul atât de perfect...

(... După mai mult timp...)

Azi e o zi aniversară! E ultima gară prin care trec. Am în urma mea foarte multe vagoane - atâtea câți ani am. Nu știu exact când trenul se va opri pentru totdeauna. Dar, știu că am încercat totuși să fac ordine... Știu că mi-am dat silința să fac cât de curat am putut... Voi mai merge puțin și mă voi opri. Cred că voi fi premiat!