text Eseuri crestine

Tratat asupra diferendelor bisericii: Razboiul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Bulzan Marian Gigel

Îmi place, când este vorba să definesc creştinismul, să fac conexiune între el şi război. Creştinismul este de fapt un mediu în care se desfăşoară lupte cu inamicul. Inamicul creştinismului , nu este o altă religie, ci este Diavolul şi slujitorii săi. Noi creştinii, din necunoştinţă de cauză şi din ambiţii confesionale ne luptăm între noi, astfel definindu-ne confesiunile din cadrul creştinismului, ca proprii inamici.

Creştinismul este o singură şi unică armată. Ca orice armată este structurată pe anumite structuri.Cartierul general este în cer, iar comandantul suprem este Isus Hristos. Şeful de stat major este Dumnezeu.Locţiitorul de comandant este Duhul Sfânt. Gradele se succed ierarhic, de la Dumnezeu, îngeri şi oameni. În aceste coordonări intră şi alţi factori precum :lumea cu tot ce este pe ea, ex: animale, plantre, etc...pământesc şi duhofnicesc. Inamicii sunt Diavolul şi îngerii lui, adică duhurile răutăţii. Teatrul de operare este tot spaţiul universal, care include şi pământul.

Armata Lui Isus Hristos este formată din două corpuri de armată principale: Îngerii şi oamenii. Îngerii se structurează după funcţii ca: arhangel, serafim, heruvim şi altele. 

Oamenii, adică creştinii se organizează astfel în armata pământească. Fiecare soldat este înrolat prin credinţă şi botez. Armata ştim ca are mai multe corpuri, de exemplu: infanterie, cavalerie, artilerie grea, navală, aeriană etc...Fiecare are un steag şi vestimentaţie proprie. Fiecare are un regulament intern propriu. Cei din unităţile aeriene nu pot folosi regulamentul tanchiştilor, pentru că nu corespunde. 

Creştinismul este un corp de armată împărţit pe mai multe unităţi. Principalele trei ramuri sunt: Forţe terestre, aeriene şi navale. Forţele terestre au unităţi ca: infanterie, cavalerie, blindate, informaţii, strategie şi comunicare. Forţele aeriene: portavioane, avioane etc...Forţele navale: vapoare, submarine, etc...

Creştinismul are trei mari forţe: Catolicismul, Ortodoxismul şi Protestantismul. De aici avem o mulţime de confesiuni derivate, numite şi unităţi speciale de intervenţie.

Să reţinem că aceştia toţi împreună luptă cot la cot împotriva duşmanului comun. Însă fiecare este specializat în ceva anume. De aici putem privi spiritual lucrurile. Fiecare religie în cadrul creştinismului are un specific aparte. Puse toate la un loc formează o forţă excepţională. Care ar fi caracteristica principală a fiecărui cult creştin? Dacă luăm aceste caracteristici şi le punem împreună avem o armată specializată. Armata aceasta creştină este interdependentă de cea spirituală a îngerilor. Fiecare se ajută în război cu specificul lui unic.

Să nu uităm principalul regulament al armatei, un regulament necesar obiectiv: Biblia. de aici au derivat regulamentele interne ale unităţilor specializate.

De exemplu...ce mi se pare mie că avem caracteristic, şi o să mă uit şi la ceilalţi fraţi ai mei, să pun în comun forţa specializată.

Catolicismul are caracteristica definitorie de a veghea armata. Are un rol obiectiv, de ansamblu. Primatul papal este acela de observator general.

Caracteristica Ortodoxismului este îndrumarea credinciosului pe calea credinţei.Deci are rolul de călăuzire a armatei.

Caracteristica principală a Protestantismului este asigurarea intervenţiei divine directe.Prin reforă s-a ajuns ca omul să meargă direct la Dumnezeu.

Luate cele trei ca ansamblu obţinem o armată cu trei caracteristici principale: Observare, Direcţie şi Comunicare. Dacă lipseşte una, nu există oare un handicap?

Fiecare la rândul ei se împarte pe unităţi specializate ca: Oastea Domnului, Penticostali,Baptişti, Adventişti de ziua a 7, Martorii lui Iehova, Luterani, Calvinişti, Reformaţi, Evanghelici, Creştini după Evanghelie etc...

Aceştia pun accentul pe o caracteristică principală, fiecare. Nimeni cu cunoaşte cuvântul ca baptistul. Nimeni cu cunoaşte lucrarea Duhului aşa ca penticostalul. Nimeni nu are curajul Martorului de a bate la tate porţile. Nimeni nu are încredinţarea puternică a sâmbătarului. Nimeni nu face fapte aşa multe ca ortodoxul. Nimeni nu are ascultarea şi supunerea catolicului. Nimeni, nimeni nimeni, etc, nu are aceeaşi caracteristică...Toţi, toate unităţile din armată sunt specializate!

Dacă lipseşte o caracteristică, s-ar putea creştinismul să-şi piardă puterea şi să nu mai dea randament pe câmpul de bătaie.

Vă îndemn să nu ne mai luptăm  între noi, că avem un duşman de biruit, pe Diavolul.Bine este să fim uniţi în adevărurile principale şi mântuitoare, dar specializările să nu ne împrăştie şi să ne divizeze.

Aceste specializări să ne unească şi să ne facă mai puternici pentru cauza unică a evangheliei!

Unitate în diversitate spirituală...se poate...doar să avem dragoste şi râvnă cu înţelepciune!

Creştinismul este o armată! să nu facem din el o armată nepregătită şi dezorganizată! El trebuie să fie o armată multifuncţională, bine pregătită, nu doar culturală ci şi spirituală!

Vă doresc biruinţă prin Isus Hristos!(nun vă mai luptaţi între voi)...

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>