Sufletele noastre însetate

Fiecare dintre noi avem ceva, ceva care e gol, dar tânjește să fie umplut. Natura, fie fizică, fie psihică, are un oarecare vid. Acel gol interior devine o forţă irezistibilă care-i mână pe oameni să sacrifice orice, chiar şi propria lor identitate, pentru a se regăsi pe ei înşişi.

Căutăm plinătatea în oricare alt loc decât în acela în care poate fi găsit.

Autori biblici repetă mereu si mereu că oamenii sunt îsetaţi.

„ Cum doreşte un cerb izvoarele de apa, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!”(Psalmul 42:1)

Scriptura recunoaşte faptul că toţi tânjim profund după împlinire, fară ca să arunce măcar o umbră de mustrare pentru aceasta. Trebuie să o spunem clar: nu este greşit să dorim o adancă bucurie pentru sufletele noastre.

În Ieremia 2:13, profetul nu-i condamnă pe oameni pentru setea lor, ci pentru atitudinea lor mândră de autosuficienţă, reflectată în faptul că îşi sapă propriile puţuri de apă.

Miezul gol se manifestă ca o adâncă sete personală, o dorinţă după ceva ce noi nu putem realiza prin puterile proprii. Aşa că trebuie să ne întrebăm: ce dorim în mod exact?

Dacă privim Scriptura ca fiind inadecvată  pentru a călauzi în procesul de aflare a răspunsurilor la unele întrebări legitime, atunci ne vom închide bibliile şi vom continua să ne stoarcem creierii să aflăm ceva despre natura setei care ne mistuie.

Există o altă optiune. Dacă privim Biblia ca un cadru suficient pentru a regândi fiecare problemă importantă care-i priveşte pe oameni, atunci vom reflecta îndelung si din greu la natura setei noastre, vom extrage implicaţii din informaţiile biblice, rămânând însa întotdeauna între limitele pe care le impune Scriptura.

Am fost creaţi pentru a fi în relaţie cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni. Rezultă că, în dimensiunea noastră cea mai intimă, noi tânjim după relaţii.

De aceea, în omul nostru dinlăuntru, sugerez eu, noi suntem însetaţi sa fim parte a acestui plan veşnic, să contribuim in mod esenţial la lumea în care trăim.

·        Dorinţa noastră  fierbinte de relaţie

Încep cu adevarul că Dumnezeu este Trinitate: trei persoane, un singur Dumnezeu. Aceasta este cu siguranţă un mister, dar ne transmite un mesaj clar: există relaţii în însăşi natura lui Dumnezeu.

Dumezeu şi-a înzestrat noua faptură cu o capacitate unică: aceea de a răspunde dragostei Sale, alergând să intre în relaţie atât cu El cât si cu celelalte fiinţe umane. E mult mai uşor să descrii aceste dorinţe decât să le trăieşti.

Daţi-mi voie sa reduc această profundă dorinţă de relaţie la o definiţie simplă: fiecare dintre noi dorim cu ardoare pe cineva care să ne vadă exact aşa cum suntem, cu defectele noastre, şi totuşi să ne accepte.

·        Dorinţa noastră fierbinte de impact

Cu toţi tanjim după acesta, de a fi adecvaţi şi a avea impact. Poate că noţiunea de  adecvat descrie cel mai bine ceea ce dorim. Noi dorim să ştim că suntem capabili să facem o anumită slujbă care trebuie făcută.

Peluza proaspăt tunsă ne produce o anumită satisfacţie legitimă: „Eu am făcut-o. Mi-am adus o contribuţie”.

Dar, mai există şi o problemă legată de limitele acestui impact. Şi anume: spălătorul de vase observă că vasele spălate sunt rapid murdărite, ceea ce îi reduce din plăcerea de a spăla din nou. Impactul de scurtă durată nu este foarte placut.

Daţi-mi voie să definesc şi în acest punct setea de impact: e o dorinţă de a fi adecvaţi pentru o slujbă semnificativă, o dorinţă de a şti că suntem capabili să fim în lumea nostră persoane care fac ceva bun şi valoros.