text Eseuri crestine

Stresul - o problemă care ne macină sănătatea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionut Stveduneac
A alerga, a câştiga, a fi pe o treaptă cât mai înaltă a societăţii, a şti că copiii sunt în siguranţă, sunt probleme la care nici unul dintre noi nu am putea spune că sunt de neglijat. De câte ori pe zi folosim expresii ca: "Vai, ce tarziu e!" sau "Dar nu aş putea obţine acest lucru mai devreme?". Necesitatea de a face multe lucruri într-un timp cât mai scurt posibil impune graba de a le realiza de fiecare dată cu o şi mai mare iuţeală. Cei mai mulţi oameni mănâncă în graba, vorbesc în grabă, se mişcă iute dintr-o parte în alta, călătoresc mii de kilometrii anual, îşi schimbă sau cel puţin doresc să-şi schimbe cât mai des serviciul, casa şi maşina. Dar din nefericire, la sfârşitul alergării (cu toate că nu are sfârşit, decât la moarte) puţini pot spune: "A meritat osteneala".
Dimpotrivă, cea mai mare parte a vieţii a fost tensionată şi fără bucurii; relaţii cu alte persoane şi din păcate şi ale celor mai buni prieteni s-au deteriorat, sănătatea fizică s-a slăbit considerabil, deasemenea şi sănătatea mintală a suferit consecinţe corespunzătoare.
Bine, bine, ar spune cei plecaţi în Italia, Spania sau Franţa, dar noi nu am venit în aceste ţări să ne relaxăm şi nici să ne facem vechime, noi suntem aici să câştigăm bani şi atât. Este adevărat, marea majoritate au mers pentru acelaşi scop, dar să nu uităm ce înseamnă să te îmbolnăveşti, cel puţin să micşorăm influenţa acestui pericol letal care este stresul.
Aparitia subită şi subtilă a acestei probleme moderne i-a surprins pe mulţi pe nepregătiţi şi nu au ştiut cum s-o înfrunte. Cert este că atunci când suntem atacaţi de stres, este nevoie de o atitudine deosebită în faţa greutăţilor, o viziune aparte cu privire la activităţile zilnice şi cunoaşterea practică a unor tehnici specifice pentru a-l preveni şi combate. Şi atunci putem să cheltuim toţi banii care i-am câştigat, eventual să facem şi o rată la bancă şi tot nu vom reuşi să schimbăm nimic.
In acest articol as dori ca impreuna cu dvs. sa invatam cum am putea sa ne aparam sau sa abordam real aceasta problema.
Dupa ce am facut cunostinta cu aceasta realitate din viata noastra, as dori s-o detaliem si sa intelegem mai bine ce este "stresul".
Stresul este reactia pe care o are organismul in fatza unei solicitari, o stare de tensiune puternica, fiziologica sau psihologica, inceputul unei serii de imbolnaviri. Ce nu este stresul? Nu este neaparat nociv, dimpotriva deseori ne ajuta sa realizam obiectivele dorite.
Nu este neliniste, nu este frica. Stresul poate fi negativ sau pozitiv si ca atare, nu este bine sa-l scoatem in evidenta doar pe cel negativ. In limba romana cuvantul stres este folosit intotdeauna ca ceva nefolositor sau ceva in plus si nicidecum nu se simte nici o nuanta pozitiva.
Nu am auzit inca pe nimeni sa spuna: "Sunt stresat din cauza ca toate imi merg bine". Atunci cand i se cere cuiva sa spuna ce-i produce cel mai mare stres, lista incepe cu probleme in familie, la lucru, cu prieteni.
Cea mai mare parte dintre specialisti sunt de acord sa considere ca relatiile umane constituie prima cauza a stresului.
Nu putem evita stresul, dar putem invata sa-l controlam, evitand astfel anxietatea si depresia.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>