Slăbiciunea umană. Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de lume

Omule, ai grijă ce gândeşti, ca nu cumva acel gând să te osândească în Ziua Judecăţii. Ai grijă ce vorbeşti, ca nu cumva, umblând, spusele tale să înveţe greşit pe alţii. Nu deznădăjduiţi, ci orice vorbă pe care o rostiţi să fie de la Tatăl, şi nu de la cel rău, căci bine este zis: 'din prisosul inimi vorbeşte gura'.
Ai mare băgare de seamă, omule muritor, ca nu cumva viul tău grai să îţi supună traiul sub cele necuviincioase, ci să te rogi: "Doamne, pune strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele". Căci de va veni cel viclean să îţi fure mintea, să nu găsească loc să stea, ci să fugă de mintea trează. Nu doar cei necăjiţi au nevoie de Biserică, ci cu toţii trebuie să ascultăm chemarea Tatălui, în fiecare zi. Oare cărui fiu i-a întors Tatăl spatele atunci când L-a căutat? Fiecare dintre noi este un fiu pierdut şi aflat, asemeni copilului din pilda fiului risipitor. Însuşi Mântuitorul zice: "nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi."
Nu credeam să văd vreodată atâta răutate adunată în locul în care smerenia ar fi trebuit să sălăşluiască. Sunt lucruri pe care omul nu le poate exprima în cuvinte, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Dimpotrivă, sunt atât de măreţe, încât firii omeneşti nu i-a fost permis încă să le cunoască.
Omului i s-au impus limite, însă i s-a dat şi libertatea de a alege între bine şi rău. Dacă Adam a căzut din Rai, făcând un singur păcat - "iar după ce a muşcat din fruct, deodată s-a simţit gol" - dar noi care facem zeci de păcate pe zi, ar trebui să ne simţim pustiiţi. Însă nu toţi văd ceea ce este bine, căci ochii minţii lor stau în întuneric.
S-a ajuns la timpurile în care omul iubeşte lumea mai mult decât pe Dumnezeu, iar cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu sunt urâţi de lume, precum spus este: "Va veni vremea ca oamenii să înnebunească, şi de vor vedea pe unul că nu înnebuneste, se vor scula asupra lui, zicându-i că este nebun, pentru că nu este asemena lor" şi iarăşi: "Dacă eraţi din lume, lumea vă iubea pe voi". Oamenii au uitat Cine i-a zidit, Cine le-a dat viaţă, Cine le poartă de grijă, Cine le ascultă rugăciunile şi le dă lor ascultare, Cine îi mângâie pe ei ca un Tată Multmilostiv. Să nu ajungem să pună cel rău stăpânire pe sufletele noastre, căci vai şi amar va fi la sfârşitul zilelor de toţi aceia care au căzut în cursele vrăjmaşului. Lumea nu Îl mai cunoaşte pe Dumnezeu şi foarte mulţi se numesc atei pe ei înşişi.
E trist să vezi cum creaţia îşi uită Creatorul, cum Maestrul este "pus în umbră" de strălucirea artificială a ucenicului Său. Dacă ar putea fiecare om să cerceteze în adâncul sufletului, ar descoperi lucruri nebănuite. Ar putea reface legătura duhovnicească cu Tatăl nostru. Într-o junglă în care vieţuiesc cele mai sălbatice animale, Mielul este cel care stăpâneşte totul. Nimeni nu ştie ce univers ascunde mintea omenească.
Oare există nedreptate? Mulţi afirmă că viaţa e nedreaptă şi, chiar mai rău de atât, că Dumnezeu ar fi nedrept. Dacă Dumnezeu ar fi nedrept, atunci de unde izvorăşte toată dragostea şi mila Lui faţă de om? Oare izvorăşte din nedreptate? Sau cum pot unii a crede că Dumnezeu pe unii iubeşte mai mult şi pe alţii mai puţin? Oare nu suntem toţi fiii Lui? Atunci de ce spunem că toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu la Ziua Judecăţii?
Dragostea Lui Dumnezeu faţă de noi este nemărginită, El îi iubeşte pe toţi în mod egal. Nu există nedreptate din partea lui Dumnezeu în viaţa omului.