text Eseuri crestine

Singurătate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gelu Murariu

“Solitude – the audience-chamber of God” (Walter Savage Landor)

Apelez la relații și resurse la îndemâna mea, oridecâte ori mă aflu la ananghie, dar voi sta singur înaintea Judecătorului, la intrarea în veșnicie. Singur, fără resurse și relații, fără recurs, scuze, sau circumstanțe atenuante. Stratagemele la care apelam în viața terestră, ca să mă descurc, se vor fi topit în neant.

Iată-mă Acolo! Nu mai stau cu picioarele pe pământ ferm și întreaga realitate, familiară până în această clipă, a dispărut odată cu trecutul.

Îmi rotesc privirea în jur, la mulțimea obiectelor care mă înconjoară, pe care le ”posed”, pentru care am muncit, pe care le-am dorit și care mă vor supraviețui. Nu voi duce nimic cu mine și nimeni nu mă va însoți. Tulburătoare imagine! Imagine pe care iureșul vieții o acoperă zilnic cu sedimente, dar în rarele clipe de meditație și introspecție sondele minții îi prefigurează conturul cu o uimitoare claritate.

”Singur” – adjectiv care mă izolează de semeni, de societate, de prieteni, chiar și de familie. Condiție umană în care mă refugiez benevol doar când îmi convine, ca să mă ascund de semeni, de prieteni și de familie. Dar nu mă pot ascunde de mine însumi.

A. W. Tozer spunea despre conștiință, că ne izolează de semeni și ne suspendă între cer și pământ. Dar tot ea ne acuză și cine-și dorește să fie acuzat? Nu-i de mirare, deci, că nu ne simțim bine în propria companie.

”Singurătatea” – substantivul derivat, descrie o realitate tristă, ori nenaturală, pentru mulți oameni ai planetei, pentru unii o realitate impusă din afară, autoimpusă pentru puțini alții.

”Nu este bine ca omul să fie singur” (Genesa 2:18) afirma intenția Creatorului în grădina Edenului, condiție a omului rămasă valabilă la răsărit de Eden, unde fusese izgonit în urma neascultării.

Scurte popasuri în tărâmul singurătății, însă, au efect therapeutic pentru suflet și sunt recomandate de Christos, însoțite de făgăduința unei răsplătiri,”Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti”(Matei 6:6).

În vederea viitoarei noastre înfățișări (singuri) înaintea Judecătorului, este important să exersăm singurătatea încă de pe acum, în rugăciune, meditație și introspecție, condiții pregătitoare pentru judecată. Avem în prezent avantajul imens de a putea conversa în rugăciune chiar cu Judecătorul, familiarizându-ne cu așteptările Sale și, de asemenea, certitudinea că în ziua judecății Avocatul suprem va fi prezent la dreapta Sa, pledând în favoarea noastră. Privite în această lumină, momentele noastre de singurătate nu ne mai sperie, ci devin ocazii de dorit, de căutat, de profitat.

http: //agapianus. wordpress. com

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>