Sărbătorile Domnului – Levitic 23:1-2

„... Iată sărbătorile Domnului, pe care le veți vesti ca adunări sfinte... ” (Levitic 23:1-2)

În poporul Domnului ideea de a avea sărbători peste an aparține lui Dumnezeu. Prin Moise, în timpul călătoriei din Egipt spre Canaan, atunci când a fost structurat instituțional și legislativ statul teocratic al lui Israel, Dumnezeu a enunțat și care vor fi sărbătorile, cum trebuiesc ținute și care este menirea lor. (Leviticul 23) Sabatul (sărbătoarea săptămânală), Paștele, Rusaliile, Anul Nou, Ziua ispășirii și Sărbătoarea Corturilor erau sărbătorile așezate de Domnul pentru Israel. Toate aceste sărbători vizau identitatea lor, fiecare din ele cereau un mod specific de abordare și trebuiau ținute în curăție. În timp evreii au adăgat la aceste sărbători inițiale tot felul de alte sărbători, pe de-o parte, iar pe de altă parte, sărbătorile și-au pierdut sacralitatea și profunzimea. În vremea profetului Isaia, reproșul pe care-l face Dumnezeu evreilor a fost că, uneau sărbătoarea cu nelegiuirea: „... nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea... ”. (Isaia 1)

Spre deosebire de Vechiul Legământ unde există Legi și un anumit ceremonial cu privire la sărbători, în Noul Legămînt acestea lipsesc. Totuși, dacă citim cu atenție Noul Testament vom descoperi și aici sărbători. Mai întâi este sărbătoarea Cinei Domnului instituită chiar de Fiul lui Dumnezeu, sărbătoare care înlocuiește atât Paștele evreiesc cât și Ziua Ispășirii. De asemeni, sărbătoarea săptămânală (Sabatul) rămâne, doar că este ținută în prima zi a săptămânii și nu în ultima. Această sărbătoare săptămânală este numită Ziua Domnului și este ținută în amintirea învierii lui Hristos care a avut loc într-o dimineață de după sabatul evreiesc. În timp Biserica Domnului a simțit nevoia să puncteze prin câte o zi deosebită toate marile momente din viața și lucrarea Domnului Isus (nașterea, botezul, crucificarea, înălțarea, pogorârea Duhului Sfânt). Deși Noul Testament nu face o lege din aceste sărbători, credem că este bine privită de Dumnezeu orice ocazie în care ne putem apropia de El cu evlavie și recunoștință. Problema în creștinism legată de sărbători este aceeași pe care au avut-o evreii în vechime, sărbătorile sau înmulțit foarte mult și adesea sunt unite cu nelegiuirea.

Dintre sărbătorile creștine pricipale cele mai disputate sunt Ziua Domnului și Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, numită și Crăciun. Cu privire la Crăciun sunt voci, comunități întregi, care se pronunță împotriva acestei sărbători. Noi avem câteva motive serioase în favoarea acestei sărbători. Mai întâi am văzut că Dumnezeu este pentru sărbătorile care-L cinstesc și ne apropie de El. Apoi, Nașterea Domnului a fost un fapt cât se poate de real consemnat în Scriptură cu amănunte. Faptul că este consemnat doar anul nașterii nu și ziua din an în care s-a născut Domnul nu ne împiedică să ne amintim o dată pe an, ca și în cazul fiecăruia din noi, că Hristos s-a născut. Unii se poticnest în faptul că a fost aleasă date de 25 decembrie. Noi nu vedem nici o problemă în această alegere de vreme ce niciunul din evenimentele majore din lucrarea Mântuitorului nu are o dată din an certă. Unii se poticnesc în faptul că 25 decembrie era o sărbătoare importantă în păgânismul greco-roman. Este nerelavant. La Roma, de pildă, când a răsărit creștinismul erau peste treizeci de mii de zei venerați, așa că fiecare zi din an avea zeul și cultul lui. Orice zi ar fi ales înaintașii noștri pentru a-și aminti de venirea Domnului în lumea noastră, puteau exista acuzații asemănătoare.

Auzim pe unii spunând că toate zilele sunt ale Domnului și că cel mântuit nu are nevoie de o sărbătoare pentru a se bucura. De acord. Totuși, după Scriptură, nu toate zilele Domnului din an sunt la fel. În sfârșit, folosindu-mă de principiul enunțat la Romani 14:1-6, cred că cei care refuză să sărbătorească Nașterea Domnului nu păcătuiesc, după cum nici cei care o fac nu săvârșesc nici un păcat. Pe de altă parte cred și mărturisesc că aceia care refuză să sărbătorească una sau alta din sărbătorile creștine nu fac altceva decât să se priveze de o șansă în plus pentru a se apropia de Dumnezeu. Ratează o ocazie bună de a-și arăta recunoștința, de a-și mărturisi public identititatea în Hristos, și de a se bucura de mântuirea Domnului împreună cu cei dragi și cu comunitatea din care fac parte.