text Eseuri crestine

Să treacă pandemia ca să ce?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Estela C. Manea

Ne rugăm să treacă pandemia ca să ce?

Și eu vreau la fel de mult ca tine să treacă, dar după ce viața revine la normal ce vom face? Am învățat oare ceva din această palmă trasă de Dumnezeu țării noastre?

Îți pedepsești tu copilul dacă este cuminte și ascultător? Mă gândeam io că nu. La fel e și cu Dumnezeu. Dacă nu l-am fi mâniat prin faptele noastre n-ar fi îngăduit acest rău peste România. Poate gândești în sinea ta: , , no lasă că doar n-om fi noi cei mai răi dintre toate țările’’. Așa-i, ai dreptate. Dar tu pedepsești copilul vecinului când gafează? Îți pasă ție de educația lui? Întotdeauna vei căuta să-l corectezi pe al tău pentru că de el ți se rupe inima și nu ți-e indiferent de caracterul ce i se va forma. Așa stă treaba și cu România. Înseamnă că lui Dumnezeu îi pasă de noi și acuma suntem la lecția de disciplinare. Doar ne-am declarat creștini, nu? Dacă suntem creștini înseamnă că am acceptat statutul de copii ai lui Dumnezeu.

Dacă te întrebi cu ce l-am mâniat pe Dumnezeu stai că-ți zic acu’. Am făcut o radiografie a României și să vezi ce grozăvii am găsit.

Dumnezeu a zis: , , să nu te închini la nimeni și nimic altceva în afară de Mine!’’ În schimb, România organizează campanii naționale de idolatrie aducând închinare unor morți și, mai rău, chiar pupând oasele unora dintre ei. Țara e condusă în această rătăcire chiar de către preoți, de către cei care ar trebui să îndrume poporul la Dumnezeu nu la altcineva. Dar afacerea merge bine și n-au de gând să renunțe la ea cu una cu două.

România înnoată într-un ocean de sânge. Sângele nevinovat al pruncilor avortați strigă din pământ la Dumnezeu și cere răzbunare. Rămânia este o țară, , creștină’’ care-și ucide pruncii și chiar a legiferat acest masacru.

România este o țară destrăbălată. Nevestele își părăsesc familiile pentru că le scapără ochii de preacurvie după bărbații altora și bărbații fac la fel. Infidelitatea a ajuns la cote alarmante în biserici (indiferent de confesiune) și în afara lor în timp ce Dumnezeu a zis: , , să nu fii necredincios tovarășului tău de viață pentru că Eu urăsc despărțirea în căsătorie.’’ Noi facem exact opusul.

România este o țară lacomă. Totul se învârte în jurul banilor și atunci năpăstuim, înșelăm, excrocăm, țepuim pe semenii noștri ca să ne fie nouă bine. Călcăm pe cadavre ca să ne atingem scopul. Politicienii se mănâncă între ei și coloana lor vertebrală e făcută ferfeliță de scopuri, ținte și țeluri neatinse încă. Dumnezeu a zis: , , iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor și e închinare la idoli’’. Noi facem exact asta, iubim banii.

România aprobă sodomia, relația spurcată dintre sexele de același gen. În timp ce Dumnezeu condamnă fără ezitare acest mod de trai România face exact opusul, ea aprobă aceste spurcăciuni, ba chiar laudă pe cei ce trăiesc în asemenea mizerii și îi promovează.

Astea-s doar câteva exemple dar România se face vinovată de mult mai multe fapte care stârnesc mânia lui Dumnezeu.

Ne mai mirăm acum de molima care bântuie țara? Eu personal mă mir că nu a-ngăduit Dumnezeu mai rău de-atât. De când deschidem ochii și până seara când ne culcăm suntem porniți numai la rău și facem exact ceea ce Dumnezeu a PORUNCIT să nu facem.

Vrem să treacă pandemia ca să ce? Să putem continua viața sfindându-L pe Dumnezeu în față? O țară cu un asemenea CV este păgână până în măduva oaselor, nicidecum creștină. Creștinismul se demonstrează din fapte nu din vorbe sau din numere statistice. Ei bine, Dumnezeu și-a spus părerea despre noi și se pare că nu-i suntem pe plac deloc. Ne lasă oleacă să-i vedem și o frântură din fața de foc mistuitor.

Totuși, Dumnezeu este îndurător. Țara va fi vindecată și molima va pieri dacă fiecare, în mod individual, ne cerem iertare înaintea Lui de păcatele noastre și dacă NE LĂSĂM de ele. Dacă până acum ai furat, să nu mai furi! Dacă până acum din 3 vorbe două erau minciună, să spui doar adevărul de-acum înainte! Dacă ai spart o familie, de azi începând încetează să mai trăiești în preacurvie! Dacă nu sunteți căsătoriți și trăiți împreună ca bărbatul cu nevasta, puneți capăt acestui păcat de curvie și căsătoriți-vă legal, așa cum cere Dumnezeu. Dacă ai decis deja să-ți ucizi copilul nenăscut încă, n-o mai fă! Oprește-te! Tu nu ai niciun drept asupra vieții lui. Nu-ți împovăra conștiința cu sânge nevinovat.

Nu-i musai să crezi tot ce-am scris aici. Chiar te provoc să verifici dacă lucrurile stau chiar așa. Ia-ți Biblia aia prăfuită și citește în ea ca să vezi dacă am dreptate sau nu. Nu mai accepta spusele altora bazându-te pe principiul demonic, , crede și nu cerceta’’. Ba cercetează, verifică. Oamenii deștepți verifică informația înainte de-a o accepta.

După ce România se va întoarce cu fața spre Dumnezeu, după ce se va căi și se va lăsa de păcatele ei, atunci molima va înceta, cutremurele nu vor mai zgudui pământul de sub noi, apele nu-și vor mai ieși din matcă, ciuma care bântuie culturile agricole va pieri și ea, ploaia va cădea la timpul potrivit și seceta va dispărea.

Bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu nu au ajuns la capăt. Trebuie doar să le accesăm trăind după standardele lui Dumnezeu și să nu mai stârnim mânia Atotputernicului Dumnezeu prin faptele noastre pentru că ultimul cuvânt îl are EL, nu noi.

Nu uita: Dumnezeu este Dragoste dar este și Foc Mistuitor.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>