text Eseuri crestine

Să-mi trăiască REGELE!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics

Azi a îmbrățișat pentru totdeauna, pămânul românesc - REGELE MIHAI!

A fost ales de Dumnezeu și înscăunat ca rege al românilor dupa hotărârea LUI.

A fost fiu iubitor de mamă dar şi de țara căruia i-a slujit.

Vremurile politice dinastiei sale nu i-au fost întotdeauna prielnice, astfel că, pleacă în exil din mijlocul și de la poporul pe care l-a iubit, mai bine zis a fost smuls poporului care a rămas despărțit de el și o mare parte din țară.

Vremurile s-au schimbat și odată cu ele, s-au schimbat și oamenii care-au fost devalidați de buna educație civică și personală.

Dincolo de consumatorii de manele, educație nocivă, de necredincioșii creștini de răfuielile politice pline de ură, dincolo de tinerii prezentului din stradă care-i boxează pe bătrâni până la sânge, am văzut un popor român plin de durere, eleganță civică, simțire sufletească înlăcrimată de durerea pricinuita de dispariția regelui lor...

I-am urmărit cu admirație pe-aceia pe cere-i credeam amestecați cu cei menționați de mine mai sus, îi credeam inexistenți, pe cei care îi credeam dispăruți...

Am pierdut un rege, dar mi-am regăsit poporul meu-stup, plin de dulceața sentimenteleor bune, de educație aleasă, aceia care cunosc reperele valorilor reale!

''M-am văzut '' printre ei, aruncând flori înaintea regelui ca o fiică de REGE NEMURITOR a cărui educaţie o am.

Să-mi trăiasca REGELE!

- REGELE CHRISTOS!

16 decembrie-2017,

Alexandrina Sanda Tulics, Wisconsin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>