Sa invete sa se teama de Domnul

SA INVETE SA SE TEAMA DE DOMNUL

-Aceasta se refera, in primul rand, la a invata pe copii, generatiile urmatoare, sa cunoasca legea Domnului.

Deut. 4:9 "fa-le cunoscut copiilor tai si copiilor, copiilor tai"

Deut. 6:7 "sa le intiparesti in mintea copiilor tai, si sa le vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula.’

Deut.11:19 "sa invatati pe copiii vostri in ele..."

- Apoi, se refera la aprofundarea invatarii poruncilor Domnului, de catre intreg poporul, nu numai de leviti.

Deut. 31:12 "sa strangi poporul, barbatii, femeile ,copiii si strainul, care va fi in cetatile tale, ca sa auda, si sa inveteSA INVETE SA SE TEAMA DE DOMNUL, DUMNEZEUL vostru".

-In al treilea rand, sa-i invete si pe straini legea Domnului-acelasi verset.

Tot despre invatarea "neamurilor" citim in 2 Imparati 17:27

"Imparatul Asiriei a dat urmatoarea porunca: trimiteti pe unul din preotii pe care i-ati luat de acolo in robie ; sa plece sa se aseze acolo , si sa le invete felul in care sa slujeasca Dumnezeului tarii", pentru ca Domnul trimisese impotriva lor "niste lei, care-i omorau" , si ei s-au temut si au dorit sa invete sa-l cunoasca pe Domnul, ca sa scape cu viata.

Deci frica de Domnul se invata.

In Proverbele lui Solomon se spune chiar ca "inceputul intelepciunii este frica de Domnul"-Prov. 9:10 si ea "lungeste zilele".-Prov 10:27.

Despre Domnul Isus, proorocul Isaia profeteste:

Isaia 11:3 "Placerea Lui va fi frica de Domnul".

Si intr-adevar, Domnul Isus, in viata sa pamanteasca, i-a invatat pe oameni de nenumarate ori, frica de Domnul.

Iar biserica primara, "umbla in frica Domnului"-Faptele Ap.9:31.

In 2 Corinteni 5:11 , ni se spune ca urmarea faptului ca noi"cunoastem frica de Domnul, pe oameni cautam sa-i incredintam".

Noi avem aceasta datorie, sa invatam sa ne temem de Domnul, cu fiecare zi mai mult si sa-i invatam si pe altii.

De pacat si moarte nu ne mai temem, caci ele au fost biruite de Domnul Isus , prin jertfa sa.

Dar ne temem , oridecateori nu ne putem face datoria de urmasi ai lui Hristos.

Apostolul Pavel, desi a lucrat asa de mult, se temea "sa nu fi alergat in zadar".

El ne indeamna in Filipeni 2:12, "sa ne ducem pana la capat mantuirea , cu frica si cutremur".

Teama de Domnul ne face sa ne "purtam aspru cu trupul nostru"pentru ca "nu cumva sa fim lepadati".

Am cunoscut un frate credincios, care a trait viata sa , in temere de Domnul.

La batranete, s-a imbolnavit; dar nu se temea de moarte.

A dorit ca inainte de plecare sa-si vada familia, sa-i imbratiseze pe toti,sa-i infasoare in dragostea sa, cu care i-a coplesit intreaga sa viata.

A vrut, mai ales, sa-i mai vada o data pe cei ce nu se intalnisera cu Dumnezeu inca, sa le mai spuna pentru ultima oara, ca Dumnezeu ii iubeste si-i vrea langa El.

In ultima zi de viata, Domnul i-a descoperit cu cateva ore inainte,ca va pleca in acea zi.

Isi astepta linistit plecarea.

Dar, dintr-o data, si-a pierdut linistea.

Ce se intamplase?

El, toata viata se "hranise " cu Cuvantul lui Dumnezeu, cugetase tot timpul la el iar acum, in ultimele ore, din cauza bolii,incepuse sa uite promisiunile Domnului.

Nimic nu l-a speriat asa de tare: nici boala, nici moartea, nici despartirea de cei iubiti, cu toate ca asta l-a durut cel mai mult, cat l-a speriat pierderea "cuvintelor de imbarbatare", asa a numit el faptul ca nu-si mai amintea Cuvantul Domnului, pe care s-a sprijinit intreaga viata.

Dar langa el se afla fiica lui, cu care avusese o partasie sfanta, si pe care o rugase sa nu mai plece de langa el, pana va trece in vesnicie.

Aceasta, i-a simtit tulburarea si a inteles ce-l framanta asa de tare, asa ca rugandu-se cu ardoare Domnului, sa-i poata fi de ajutor, a inceput sa-i aminteasca putinele versete de incurajare, pe care ea le stia:

"Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi".

"Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului".

" Isus a zis; Eu sunt invierea si viata; cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai".

Toate acestea, aveau acum o importanta mult mai mare, decat si-ar fi inchipuit ea vreodata.

Abia le putuse rosti, cu vocea gatuita de emotie si teama.

Treptat-treptat, fata batranului s-a luminat, apoi, cu adanca usurare, adauga cu voce soptita:

"Cine crede in Mine, are viata vesnica".

Isi amintise!

O singura neliniste mai avea; nu-si amintea un verset, in care se spunea "chiar daca am cazut, ma voi scula ".

Fiica batranului, a inceput iar cea mai arzatoare rugaciune pe care o facuse vreodata in viata ei:

"Doamne, ajuta-ma sa-i gasesc acest verset!"

Dar unde sa-l gasesti, intr-o biblie intreaga?

A inteles atunci, ce inseamna sa "te temi de Domnul,sa te hranesti cu Cuvantul Lui"...

A inteles si ca tatal ei avea neaparata nevoie de acest verset, nu putea muri , fara sa-l auda citit cuvant cu cuvant din Scriptura, asa cum era el scris.

Iar ea nu stia unde sa-l gaseasca...

Si batranul era tare slabit, nu-l mai putea cauta el...

A inceput sa-i spuna fetei, care cauta infrigurata , dand filele tremurand si cu lacrimi in ochi , cate ceva, ce-si amintea:

"cauta-l dupa Daniel, mai da vreo 10-12 pagini... Urmarind-o cu privirea, ii zise apoi:

"Cam pe-acolo, vezi in dreapta, mai la mijlocul paginii..."

Si...minune!

Fetei ii sari in ochi versetul atat de dorit!

Era la Mica, 7:8 si suna asa:

"Nu te bucura de mine, vrajmasa, caci chiar daca am cazut, ma voi scula iarasi, chiar daca stau in intuneric, totusi Domnul este lumina mea".

Fata s-a infricosat foarte tare; si-a dat seama ca tatal ei avea nevoie de acest verset, sa-l spuna mortii, care incercase sa-l sperie, luindu-i din memorie hrana atat de iubita a Cuvantului Sfant.

Ea ii multumi Domnului din tot sufletul, ca a ajutat-o sa-i gaseasca versetul atat de necesar si i-l citi rar, cu teama si adanca piosenie.

O liniste deplina se aseza pe fata batranului credincios, se rugara impreuna ultima rugaciune, isi imbratisa fiica, apoi trecu linistit in vesnicie, la Mantuitorul iubit.

Atunci, in acea zi atat de grea, fata a invatat cu adevarat sa se teama de Domnul si sa pretuiasca cum se cuvine Cuvantul Sau Sfant.

Astazi, cand trece pe la mormantul tatalui, e mangaiata ca a putut sa faca pentru el acel lucru , sa-i gaseasca si sa-i citeasca acel verset, de care a avut atata nevoie, in clipa plecarii la Domnul, si pe care acum il pot citi, de pe piatra sa funerara, toti cei care trec pe acolo:

" Chiar daca am cazut, ma voi scula iarasi, chiar daca stau in intuneric, totusi Domnul este lumina mea..."