Rugăciunea matinală

“A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.” (Marcu 1.35)

Binecuvântarea unei zile depinde de modul cum începem acea zi. Pentru ca oamenii să-L caute pe Isus, aşa cum afirmă ucenicul Petru în Marcu 1.37, era imperios necesar ca Isus să-L caute în rugăciune zilnic pe Tatăl ceresc. Dacă Fiul lui Dumnezeu avea nevoie de rugăciune cu atât mai mult acest principiu este valabil şi pentru fiecare dintre noi. Pentru ca rugăciunea să nu devină formală ea trebuie împletită cu misiunea. Vedem foarte clar din Marcu 1.35-39 cum în urma rugăciunii Sale extrem de matinale Domnul Isus Şi-a extins lucrarea mesianică “în altă parte, prin târgurile şi satele vecine”, conform vers. 38. El Îşi cunoştea foarte bine scopul pentru care Tatăl L-a trimis în lume, dar această cunoaştere nu trebuie să atingă numai mintea, ci şi inima prin rugăciune. Să ne ajute Duhul Sfânt să urmăm exemplul Domnului Isus în rugăciune. Cineva spunea că dacă nu ne vom grăbi să-L întâlnim pe Dumnezeu dimineaţa, s-ar putea să avem probleme în cursul zilei când vom da piept cu Satan. Isus pentru că avea putere, prin Duhul Sfânt şi prin rugăciune, propovăduia în sinagogi Evanghelia şi scotea afară duhurile rele din cei îndrăciţi. Nu aşa stăteau lucrurile cu exorciştii iudei din Fapte 19.13-17, unde şapte fii ai preotului numit Sceva au înregistrat un mare eşec în faţa duhului rău care le-a replicat: “Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” (vers. 15) Oamenii rugăciunii folosiţi de Duhul Sfânt nu sunt cunoscuţi numai pe pământ şi în cer, ci chiar şi în iad. Mă tem însă cu mulţi dintre noi am transformat rugăciunile într-un simplu ritual în urma căruia nu se întâmplă nimic deosebit. Noi, de fapt, nu mai aşteptăm ca Dumnezeu să ne umple cu putere şi să ne folosească El după voia Sa în lucrarea secerişului, ci ne aruncăm cu orice preţ în luptă şi falimentăm la primul pas. Alţii se specializează numai pe rugăciune uitând cu desăvârşire celelalte componente ale lucrării lui Dumnezeu. Astfel putem avea o explicaţie a monotoniei şi plictiselii din programele bisericilor noastre. Membrii sunt apatici şi nemulţumiţi de tot ce văd în calea lor, aleargă după senzaţionalul unor predicatori populari de tip vedetă împlinind negreşit profeţia apostolului Pavel din 2 Tim. 4.3: “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da (îşi vor alege, n. n.) învăţători după poftele lor.” Ce este de făcut în această situaţie? Sfatul lui Pavel către Timotei sună foarte clar şi-l putem aplica zilnic în viaţa de rugăciune: “Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat.” (2 Tim. 3.14) Timotei învăţase valoarea rugăciunii cu lacrimi şi credinţa în învăţăturile Sfintelor Scripturi de la bunica sa Lois, de la mama sa Eunice şi de la apostolul Pavel. În acest fel Timotei avea toate condiţiile să reziste în faţa valurilor de învăţători falşi care se abăteau tot mai mult de la adevărul Scripturii. Un semn al acestei apostazii constă în faptul că o mare parte dintre creştini nu se mai roagă cu ardoare lui Dumnezeu, ci doar de formă, iar alţii nu se mai roagă de loc şi sunt preocupaţi de agenda lumii necreştine: salvarea planetei de la dezastru, ieşirea din criza datoriilor suverane şi salvarea economiei mondiale, unirea tuturor religiilor sub un singur steag al ecumenismului, şi altele. Pentru a nu cădea din har şi pentru a păstra credinţa primită de la Dumnezeu să privim la “Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre”, la Domnul Isus, urmând tot timpul modelul perfect al vieţii Sale de rugăciune, ştiind că nu suntem singuri pe această baricadă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Duhul Sfânt ne călăuzeşte în tot adevărul. Isus şi-a început misiunea rugându-Se la râul Iordan când Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip de porumbel, după ce a fost botezat în apă de Ioan Botezătorul. Înainte de a merge la cruce Isus a trecut prin agonia din Ghetsimani. Acolo îngerul care a venit să-L întărească I-a pus înainte Mireasa formată din păcătoşii pentru care El a consimţit să moară. Credem că gândul la cei mântuiţi care aveau să se nască din rănile şi coasta Lui străpunsă I-a adus bucuria şi tăria de a suferi crucea şi de a dispreţui ruşinea. Când I-a fost dat să privească, prin Duhul, Biserica, Mântuitorul a fost întărit. (Evr. 12.2) Acelaşi efect îl are şi în viaţa noastră privirea îndreptată spre Isus, experimentând parcă mărturisirea psalmistului David din Ps. 34.5: “Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine”. Când fiecare zi din viaţa noastră o închinăm Domnului ni se va întâmpla exact cum le spunea dregătorul Neemia evreilor întorşi din robie: “… nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră!” (Neem. 8.10b) Este bine şi corect să începem şi să sfârşim fiecare zi din săptămână cu rugăciune şi cu citirea Bibliei, dar şi în restul zilei să ţinem cont de fericirea celui neprihănit descrisă în Ps. 1.1,2: “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!”