Rugaciunea in care trebuie sa daruiesti pentru a avea dreptul de a cere

 Ce este de fapt o rugaciune? Sunt sigur ca e ceva dincolo de vreo dimensiune a Universului material in care traim. E atingerea Infinitului de catre finit, a Creatorului de catre creatia Sa. Nu sunt doar cuvinte rostite, ci e spirit si adevar. Mai important decat orice cuvant rostit e locul in care te afli...Si nu e vorba de camaruta in care te afli, sau de banca dintr-o biserica...Ci esti la picioarele Tatalui, unde spatiul si timpul sunt altceva, decat ceea ce intelegem noi de obicei. Cu cat de scufunzi in lumina izvorata din Tronul lui Dumnezeu, nici macar pentru trupul nostru muritor timpul sau framantarile noastre nu mai au puterea care de atatea ori ne secatuieste.

 Un scriitor spunea ca: “Adevărata rugăciune e atunci când sudoarea se amestecă cu sângele.”...Ce frumos suna unele maxime, dar cat de absurde pot fi!...Saptamana trecuta facusem si eu o maxima. M-am grabit sa o sterg cand mi-am dat seama de ce spusesem, de fapt: "Cea mai ticaloasa forma de egoism este sa il ai pe Isus Christos in inima si sa nu-l impartasesti cu nimeni!". Suna corect, nu-i asa? E gresita! Egoism si Christos in aceeasi inima? Fiecare s-a indragostit de o persoana macar o data in viata! Ai putut sa taci si sa nu spui nimanui de aceea persoana, sa te comporti ca inainte, sa nu existe nici macar o simpla modificare a vietii tale? Nu cred...Iar daca Isus e iubitul vietii noastre, sa existe atat egoism incat sa ramanem indiferenti la tot ce e in jurul nostru si chiar in noi...E imposibil! Inseamna ca nu e nimeni acolo, eventual o idee sau o notiune despre Cineva sau Ceva, despre care am citit sau am auzit, dar nu o Persoana vie! Asa ca am primit nota 1 la compunere de maxime, nota data de mine insumi!

 Dar si prima maxima gandita de Joseph Parker nu are nici o valoare. Privind in Sfanta Scriptura vedem un loc in care Isus se roaga incat transpiratia devine sange! A fost desigur o rugaciune adevarata, dar atat de tragica. Nu spun ceva nou, insa e o rugaciune in care Tatal Sau si al nostru, nu i-a dat un raspuns pozitiv. Raspunsul a fost NU! Paharul necuratiei omenirii nu a fost indepartat de Dumnezeu, Fiul a trebuit sa-l soarba pana la ultima picatura! Pacatul omenirii care urma sa fie asezat pe umerii Mantuitorului, despartirea de Tatal, ei care au fost Una din vesnici, chiar si aici pe acest pamant, au ingrozit Fiinta Celui ce ne-a iubit atat. Si pentru o clipa voia lui Isus nu a mai coincis cu Voia Tatalui. Dar Isus a vazut asta. Si s-a supus. Invatam de aici un secret al rugaciunii: Nu e suficient sa cerem, daca nu cerem in Voia Tatalui! Ne o spune si Iacov, daca mai era nevoie. Asa ca adevarata rugaciune nu tine atat de mult de transpiratie si/sau sange, ci daca suntem sau nu in Voia Tatalui!

 In rugaciunea „Tatal Nostru” sunt diamante neexploatate suficient. O stim atat de bine, dar o recitam ca pe o poezie, o cantam, incercand ca sa-i dam o poleiala artistica cat mai stralucitoare, dar adevaratele diamante se gasesc doar cand sapi cat mai adanc si nu la suprafata. Isus ne arata, privind superficial la Rugaciunea Domneasca, parca un Dumnezeu care are nevoie de proclamarea noastra a sfinteniei si voii Sale. Si da! El doreste mai mult decat orice ca noi sa intram in aceea sfintenie si voie a lui Dumnezeu. Pentru ca indiferent cat de pacatosi sau de impotriva voii Sale suntem, ele actioneaza, fara consimtamantul nostru. Dar la fel ca  dorinta Lui de a fi in moartea si invierea Lui Christos, Tatal doreste ca sa intram in viata Sa, in sfintenia Sa, in voia Sa. Acolo exista locul unde El asculta rugaciunea. Sa-l rugam pe Tatal nostru iubitor sa ne duca in sfintenia si voia Sa!

 Nu sunt un expert in domeniul rugaciunii, asa ca nu am "clasificat" niciodata rugaciunea. Am crezut mereu ca exista o rugaciune de cerere, una de lauda si multumire...Si poate cineva va mai enumera cateva. Dar nu am stiut ca exista o rugaciune de daruire. A darui, dar nu doar spre slava  lui Dumnezeu, ci pentru semenului nostru. Atunci cand cerem iertarea greselilor noastre trebuie sa acordam iertare sincera, macar in acea clipa semenului care ne-a gresit. Un predicator spunea ca nu putem ierta decat daca semenul vine si ne roaga pentru aceea iertare. E o alta persoana pe care o contrazic. Pe Cruce Isus si-a iertat vrajmasii intr-o tulburatoare rugaciune adresata Tatalui! Nu este Mantuitorul modelul nostru?
 Sigur ca nu e usor sa ierti mai ales cand vrajmasii care te-au lovit, sunt bine, merci, in continuare, iar tu suferi din cauza aceea ce ti-au facut! Iar ei considera ca au facut ceva normal si corect, chiar daca ti-au adus suferinta in viata. Dar aici e puterea rugaciunii de a darui iertare. Asa putem sa fim si noi iertati, sa intram in acea sfintenie a Tatalui. <<Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.>> 1Petru 1:15-16. Dumnezeu este sfant, noi trebuie sa fim sfinti. Dumnezeu iarta, noi trebuie sa iertam. Voia Lui si voia noastra trebuie sa devina una.

Citeam ieri un articol despre diferentele Rugaciunii Domnesti in viziunile ortodoxe si catolice. Sa fi fost oare Christos Isus impartit? Sa fi rostit Rugaciunea esentiala vietiilor crestine diferit, de la caz la caz? Apoi dupa articol au inceput comentariile. Am scris si eu cateva cuvinte despre aceasta ninunata Rugaciune, desigur cine ma blama ulterior pentru ideea de iertare... Comentarii unele mai stupide si mai vulgare in viziunea unor oameni care nu pot sa-L iubeasca pe Mantuitorul, pentru ca apartin unei lumii intunecate. Hoti care striga ca toti sunt hoti! Oameni care au sufletul negru si nu pot scoate de acolo decat intuneric! A ierta pentru ei e o eroare fundamentala. Cu toate ca atunci cand vor ajunge inaintea lui Dumnezeu vor dori o iertare, pe care acum o dispretuiesc pentru ei si o refuza tuturor celorlalti. Si indiferent cum arata lumea religioasa a secolului XXI, rugaciunea "Tatal Nostru" nu s-a nascut dintr-o concluzie a acestei coruptii, nu incearca sa dreaga busuiocul cu niste vorbe frumoase, ci murdaria lumii exista datorita sfidarii ei. Dumnezeu nu mai este preamarit, Imparatia Sa nu mai este dorita sa vina, painea cea de toate zilele vine pe cai necinstite, ilegale, nedrepte, iar iertarea lui Dumnezeu nu mai este conditionata de nimic, caci traim intr-un secol  atat de indeparte de Antichitate sau Evul Mediu intunecat, atunci cand rasplata lui Dumnezeu pentru fapte bune sau rele, pentru sfintenie ori pacat, parea a fi o realitate de la sine inteleasa, acum toti cei ce mor ajung in Rai, pentru a-si pune in Cer talentele la contributie eterna. Nu trebuie decat sa mori si un preot sau un pastor sa spuna o rugaciune la inmormantare si tranzitul catre locul de verdeata e asigurat.

 Conteaza sa invatam a ierta, pentru ca cred ca iertarea si iubirea arata ca crestinismul e altceva decat o religie a vorbariei sau a ritualurilor fara valoare. Isus ne spune ca oamenii vor intelege adevarul, vor stii ca suntem ucenicii Lui, daca ne iubim unii pe altii asa cum El ne-a iubit. Si cum fiecare om tanjeste dupa a fi iubit cu adevarat, nu doar adulat de fani cat e in voga, ci si atunci cand nu mai are nimic de oferit, putem sa le dam din Darul facut de Dumnezeu omenirii: Dragostea Sa nepieritoare. E cel mai greu lucru din crestinism. Cel mai greu este sa iti rastignesti firea pamanteasca si sa iti iei Crucea si mergand pe urmele lui Isus, sa ii accepti voia Sa buna, placuta si desavarsita, chiar si cand nu iti poti intelege propriile necazuri...Chiar si cand cei ce gresesc fata de tine nu au remuscari, ba chiar continua sa iti faca rau tie si altora. Insa razbunarea nu e a noastra. Doar iertarea ne este data pentru a o folosi. Asta cred ca inseamna rugaciunea de a darui!

http://altarul.blogspot.ro