RUGĂCIUNEA DIN PĂRTĂŞIA CU DUMNEZEU PE MUNTE

Exod 34.28-35 Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci. Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el. Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s-au întors la el; şi el le-a vorbit. După aceea, toţi copiii lui Israel s-au apropiat, şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai. Când a încetat să le vorbească şi-a pus o maramă pe faţă. Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea marama până ce ieşea; iar când ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi punea iarăşi marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul.

Părtăşia cu Dumnezeu înseamnă mai mult decât o simplă rugăciune. Moise nu mai avea nevoie de pâine şi apă sus pe munte cu Dumnezeu în părtăşie. Cuvântul din gura lui Dumnezeu era atât hrana cât şi băutura lui. Părinţii mei numeau acest fel de a petrece timp cu Dumnezeu în rugăciune zi sfântă, o zi dedicată în întregime Domnului: să nu mai faci nimic altceva decât să asculţi Cuvântul Său şi să te rogi. În acest caz Moise era intermediarul dintre Dumnezeu şi poporul la care trebuiau să ajungă cuvintele Legământului, adică cele Zece Porunci. Spre deosebire de Vechiul Testament în cel Nou fiecare credincios are acces direct la Dumnezeu, prin Isus Hristos. În 2 Corinteni 3.7-18 apostolul Pavel compară „slujba Legii aducătoare de moarte” cu „slujba Duhului” despre care afirmă că este „slujba aducătoare de neprihănire”. Israel nu trebuia să privească faţa strălucindă a lui Moise, de aceea robul lui Dumnezeu şi-a pus o maramă pe faţă. Dar când a venit la noi Domnul Isus, care este Dumnezeu întrupat, acel văl folosit de Moise este dat la o parte. Astfel apostolul conchide: „Căci Domnul este Duhul, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” De aceea mai găsim scrise în Biblie următoarele cuvinte despre fericita părtăşie cu Dumnezeu: „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Cor. 1.9) Dacă Moise i-a chemat pe Aaron şi tot poporul ca să le transmită poruncile Domnului, cu atât mai mult face şi Domnul Isus acelaşi lucru cu membrii Bisericii Sale, prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt împlineşte în noi dragostea care satisface toate exigenţele Legii lui Dumnezeu, dar nu pe dinafară, în omul firesc, ci din interiorul inimii acolo unde domneşte tot timpul, şi nu numai din când în când, Isus Hristos. Dedicare, devotament şi ascultare totală sunt trei expresii care caracterizează părtăşia noastră cu Domnul Isus Hristos.