România, lacrima-ți mă doare...

E tristă țara mea...
îi privesc forma de pește (până și așezarea geografică e creștină), si parcă plânge...
Toate lacrimile ei s-au strâns în Marea Neagră... acele lacrimi culese pe Dunăre.
Carpații poartă rănile încă deschise ale unui trecut plin de războaie... și sângele celor căzuți de-a lungul secolelor, azi, mai mult ca niciodată strigă:
"Nu vindeți ceea ce am apărat cu rodul venelor noastre!"
Dar suntem surzi la glasul lor...
... și-atât de surzi la Glasul Tău, Tată!

Cumpărăm și vindem...
vindem fiecare suflet și bucată de țărână străinilor și înstrăinării...
Ignorăm urletul munților muți, și le frângem podoaba copacilor...
Nu construim decât clădiri fără rost în locuri unde odată erau biserici... și bisericile care au mai rămas, poartă ecoul slujbelor între ziduri...

E gol, Doamne...
e gol pământul de roade...
E gol cerul de mireasma jertfelor plăcute...
E gol sufletul românului de Tine...

Oamenii de azi își fură vecinii... noi ne furăm unii pe alții...
Cei care au fost puși să ne conducă spre Vârful Muntelui, ne afundă în Valea Morții.
Nu am învățat nimic... sau poate totul...
Oferim pâine și circ poporului ca să-l putem lipsi în liniște.

Doamne, plânge Romania și mă întreb când vei hotărâ să-i mângâi rănile...

Ai trimis potopul peste case și oameni.
Am strigat cu lacrimi fierbinți, cu mâini întinse spre Tine, și ai închis izvoarele Cerului, să nu ne șteargă de tot...
Când ne-au fost rezidite casele... din nou ne-am închinat idolilor și am uitat de Tine.
Ne-ai zguduit cu secetă, că poate așa ne vom trezi, până când ni s-au uscat buzele și ochii.
Atunci am strigat iar cu ultimele puteri.
TU din nou te-ai îndurat... și ai trimis roua peste pustiul din noi și din-afara noastră.

Acum unii mai mult, alții mai puțin,
presionați de legile omenești,
am acceptat printre noi păcatul, călcând principiile creștine în picioare și odată cu ele legământul făcut cu Tine,
Azi ne mint vânzătorii de iluzii deșarte.
Sodoma se clădește încet dar sigur printre locașurile Tale...
iar noi nu facem nimic!
Se plimbă agale moartea pe bulevardele noastre; vedem putrezirea ei cum se lipește de lucruri sau suflete; ne ascundem între ziduri când ceva nu ne place și ne schimbăm caracterul sau gândirea de dragul societății liberale.
Când majoritatea numesc răul bine, ajungem să-l acceptăm și noi... uneori de teamă, alteori de rușine...
însă uităm de ochii curați ai fiilor noștrii care mâine se vor întâlni cu șarpele la colțul străzii... mânjindu-le sfințenia privirii...

Cerem "LiBERTATE!" ... în religie, în gândire, în fapte...
Dar am distorsionat sensul cuvântului.
Ne vindem altarele și ne aducem copii ca ardere de tot icoanelor...
Suntem legați la ochii.
Vedem câștigul de pe linia întâi și uităm să privim pe rândul doi, la consecințe.
Apucăm, nesăbuiți, tot ce vedem
și apoi ne întrebăm de ce stă Cerul închis.
Ne-am vândut dreptul de întâi născut...
... acum trăim consecințele...

Mă dor toate neascultările, toate răzvrătirile, toate faptele...
Mă întristează toate cărămizile din zidul Gomorei...
toți porumbeii vânduți în curtea Templului...

Mai lasă încă o șansă Stăpâne.
Arde-ne mantaua care ne leagă ochii, mâinile... și mintea...
Deschide drumul spre SCHiMBARE
în amintirea Jertfei!
Pentru Numele Fiului!
în cinstea Crucii arse, sfărmate și înălțate, de-a lungul mileniilor!
Doamne, vrem să devenim poporul care l-ai Visat...
înainte ca Dacii să fi existat măcar!