Regele sulurilor

Gândacul înfăşurător de frunze este, cu cei patru milimetri ai săi, un pitic, însă ceea ce reuşeşte să realizeze este un lucru uriaş.

Gândacul înfăşurător (Deporaus betulae L) este în întregime negru. Singura lui podoabă sunt nişte puncte mari pe aripa chitinoasă. Bărbătuşul se deosebeşte de femelă prin picioruşele posterioare mai ciudate. Acest gândac obscur se găseşte în toată Europa; poate fi întâlnit chiar şi în Siberia şi în nordul Africii.

Tot ceea ce Dumnezeu a creat poartă ştampila genialităţii Sale; de multe ori chiar acolo unde nu te aştepţi. Femela gândacului înfăşurător este doar un pitic, însă ea realizează cu o iscusinţă uluitoare o muncă uriaşă. Ea este dotată cu uneltele necesare şi cu capacitatea de a le folosi în modul cel mai optim. Hardware-ul şi software-ul se completează reciproc. Acest mic gândac cu trompă nu este pur şi simplu un produs al "naturii"; chiar şi el arată spre "Creatorul tuturor lucrurilor". Tot despre el afirmă Sfânta Scriptură: "Toate lucrurile au fost făcute prin El şi pentru El."

Pentru a-şi pregăti incubaţia, gândacul femelă stăpâneşte arta de a răsuci nişte "ţigări" elegante şi de o formă desăvârşită. Ca material de lucru slujesc în special frunzele de mesteacăn. Dacă acestea se află la înălţimea ochiului nostru, putem observa „uşor minuscula artistă în timpul lucrului, în acest scop nu trebuie să avem la dispoziţie decât suficient timp, fiindcă munca respectivă se întinde pe parcursul unei zile întregi.

Gândacul îşi alege cu grijă frunza pe care s-o răsucească. Alegerea aceasta este foarte importantă, căci nu sunt potrivite pentru o asemenea lucrare nici frunzele vechi, care sunt greu de prelucrat, nici cele tinere, care sunt prea moi.

Înainte de toate, gândacul străbate în lung şi-n lat frunza. Cu vârful trompei pipăie nervurile frunzei: examenul de capacitate! El verifică astfel dacă alimentarea cu sevă este bună. Dacă examinarea ţesutului este trecută cu succes, gândacul se mai caţără o dată - ca un geometru - pe treimea anterioară a frunzei, de parcă ar vrea s-o măsoare. Apoi lucrurile se precipită: fără să şovăie, insecta începe să taie.

Modul de realizare a tăieturii i-a adus gândacului celebritate mondială. Din partea superioară dreaptă a frunzei (privind din faţă), el realizează o tăietură în formă de S până la nervura centrală. Tăierea frunzei, care oricum este destul de groasă pentru el, este făcută cu precizia unei lame de ras. Operaţia aceasta este asigurată de foarfecele puternice, în formă de lopată, ale aparatului său bucal. Trompa uşor strâmbată se dovedeşte a fi o unealtă de precizie de o înaltă eficienţă. Neobosit, gândacul îşi execută tăietura cu mult avânt. "Aşchiile" sar regulat în stânga şi în dreapta.

Ajungând la nervura centrală, tăietura nu va fi pur şi simplu întreruptă şi continuată după nervură, ci ea este uşor frezată pe direcţia de tăiere.

Tăierea celeilalte jumătăţi a frunzei se face de asemenea în formă de S, însă ceva mai puţin adâncă. Fără această formă ingenioasă, frunza nu s-ar putea răsuci! Datorită circulaţiei permanente a sevei şi a elasticităţii ţesutului celular, gândacului i-ar fi practic imposibil chiar şi numai să îndoaie puţin o frunză.

Cum s-ar putea răsuci o asemenea frunză? Cea mai simplă cale ar fi desigur să rupi codiţa şi să faci operaţia jos pe pământ, însă atunci frunza s-ar ofili curând şi larva care ar ieşi ulterior din ou n-ar mai dispune de hrană proaspătă. Totodată în mijlocul ierburilor şi al mizeriei stânjenitoare nu s-ar putea realiza o asemenea lucrare de fineţe. Sus în copac gândacul lucrează nestânjenit. Iar frunza, care în urma tăierii şi-a pierdut elasticitatea, rămâne totuşi încă mult timp proaspătă şi-i slujeşte larvei ca hrană.

Forma specială a tăieturii corespunde unui principiu geometric (epicicloida); între perimetrul frunzei şi curba în formă de S de pe prima jumătate a suprafeţei frunzei sunt valabile anumite legi geometrice: curba se comportă faţă de marginea frunzei ca o evolută faţă de evolventă; totodată, cea de-a doua curbă în formă de S se află şi ea la rândul ei într-o relaţie geometrică cu prima.

În realizarea modelului tăieturii, gândacul nu este legat de nişte reguli rigide. El poate executa tăietura atât pe dreapta, cât şi pe stânga, ceea ce înseamnă că el este în stare să tragă curbele de tăiere în mod simetric.

După ce tăietura este realizată, gândacul verifică încă o dată în mod amănunţit partea anterioară a frunzei care atârnă. El insistă minute în şir asupra unor anumite porţiuni. Pe dosul frunzei se opreşte puţin asupra acelui fragment cu care va începe să realizeze înfăşurarea.

În niciunul din locurile verificate nu se vor constata urme de mâncare, de răzuire sau zgârieturi. Ce a făcut gândacul? Să fi uns cu un fel de masă cleioasă, care să-i uşureze munca de înfăşurare? Sau a înţepat nervurile cu sevă, pentru ca din ele să iasă un lichid lipicios? - Indiferent ce ar fi, aceste lucrări pregătitoare pot dura vreo cinci ore bune. Abia după aceea începe înfăşurarea, pornind din punctul în care a început şi tăierea frunzei.

Acum este rândul picioruşelor, prevăzute cu nişte minuscule cârlige duble, să-şi dovedească importanţa ca unelte speciale, în partea inferioară ele sunt foarte păroase. Această "talpă" îi permite gândacului să alerge cu mare viteză nu numai în plan vertical, ci şi agăţat.

Gândacul n-are voie să-şi elibereze nici o clipă picioarele; munca lui de ore întregi ar fi distrusă, dacă ar da drumul la rulou într-un moment nepotrivit. Cu o precizie extraordinară şi cu mare atenţie se deschide un cârlig, în timp ce altul se ancorează imediat. Cu toate acestea, uneori se întâmplă ca elasticitatea frunzei să depăşească puterea micului specialistul şi astfel înfăşurarea se desface puţin, însă, cu o tenacitate uimitoare, gândacul o ia de la capăt, până când porţiunea împotrivitoare este supusă.

În timpul primei înfăşurări - ce va fi urmată de alte trei, gândacul femelă va depune două până la cinci ouă, înţepând membrana externă a frunzei şi introducând în fiecare "buzunărel" câte un ou.

Cu toate că acum ouăle sunt depuse şi frunza-l înconjoară ca un clopot protector, gândacul nu-şi găseşte încă mult timp liniştea. După o scurtă pauză, el se va căţăra prin tub şi va căuta începutul ruloului. Apoi va începe să tragă spirala de frunză ca pe un arc de ceas, din interior spre exterior. O muncă cu adevărat dificilă pentru insectă! Din când în când ea iese la lumină, ca şi cum ar vrea să tragă aer proaspăt în piept şi să-şi admire opera din afară. Nici după această a doua înfăşurare nu este mulţumită. A treia, ba chiar a patra oară va trage de arc, tot mai strâns, până când va corespunde formei dorite.

În final, acest micuţ "rege al sulurilor" îşi îndreaptă atenţia asupra jumătăţii exterioare a frunzei, care încă mai atârnă liberă în jurul axului. Acum îl interesează să-i confere înfăşurării rezistenţa necesară. Va trage de înfăşurare până când şi partea exterioară va fi lipită strâns. Atunci înţeapă cu trompa straturile frunzei, în felul acesta nituieşte ruloul care acum este rezistent la intemperii.

După un anumit timp vor ieşi larvele. Ele se hrănesc cu frunza moale, ce şi-a păstrat neschimbată culoarea. Apoi 'ţigările" se usucă şi cad. Larvele se strecoară în pământ şi se transformă în nimfe. Anul viitor, o nouă generaţie de gândaci înfăşurători îşi va arăta arta...

Eugen Scheible