Regatul Meu

Am fost înscăunat ca monarh peste o mică împărăţie. Privită din spaţiu, nu-i decât o ţărişoară aparent fără însemnătate pe globul terestru, invizibilă cu ochiul liber. Dar guvernarea ei înseamnă pentru mine o sarcină plină de copleşitoare răspunderi, cum cred că nici Alexandru cel Mare n-a avut de înfruntat în imensul lui imperiu.

Pentru că, oricât de mică este o ţară, stăpânul ei are de făcut faţă aceloraşi obligaţii, identice cu ale monarhului peste cel mai întins imperiu. El trebuie să asigure protecţia şi bunăstarea supuşilor lui, pentru a căror apărare, nu de puţine ori, va intra în conflict cu alte regate. Va fi silit să încheie alianţe de pace şi contracte de cooperare, să păstreze relaţii prieteneşti cu vecinii, să iniţieze un negoţ profitabil, să asigure un nivel de trai decent cetăţenilor şi să dea o educaţie adecvată generaţiei tinere. Şi câte alte lucruri, la fel de necesare, nu trebuie să asigure el ţării sale!

Astfel că, deşi dimensiunile geografice, vechimea istorică, relevanţa politică şi importanţa economică diferă şi departajează ţările pe scara convenţională a valorilor umane, totuşi, la o analiză mai profundă observăm că fiecăreia din ele, indiferent la ce nivel ar fi plasată pe scară, îi revin aceleaşi datorii. Ceea ce le face egale, în raport cu valorile veşnice, rămâne factorul uman care le compune.

Dar haideţi să vă prezint în câteva cuvinte geografia şi istoria regatului. Domeniul meu se întinde la răsărit până în vârful degetelor de la mâna stângă, când mi-o întind spre soare-răsare, la miazănoapte până în creştetul capului, spre miazăzi până în tălpile picioarelor, iar la apus până unde îmi pot întinde degetul mijlociu de la mâna dreaptă.

Nu-i deloc întinsă această ţărişoară a mea şi n-are mulţi supuşi, nici vistierii bogate, nici aliaţi de seamă, nici cetăţeni de vază, dar este împărăţia mea, fără care n-aş putea trăi nici măcar o clipă. Şi nici ea n-ar supravieţui fără mine. Am fost legaţi împreună, odată pentru totdeauna şi vom dăinui câtă vreme vom rămâne împreună.

Tăria, slava şi resursele împărăţiei mele stau în puţinii ei supuşi, despre care mi-ar place să vă povestesc multe lucruri. Poate că, văzuţi din afară, ei nu oferă un profil aparte, dar credeţi-mă, îi cunosc foarte bine şi ştiu tot ce au trebuit să îndure spre a-mi rămâne credincioşi.

Căci istoria zbuciumată a ţărişoarei mele cu greu poate fi egalată. Năvăliri străine fără număr, una mai pustiitoare decât alta, au lăsat răni adânci în fiinţa ei şi consecinţe nefaste cu care şi astăzi mă lupt, căutând să le neutralizez efectul. Hoarde migratoare au biciuit fără milă spinarea ţării, au prădat fără cruţare şi au dus în robie pe cei mai dăruiţi copii ai ei. Dezastre naturale de tot felul au lovit pe neaşteptate, plăgi şi molime au bântuit fără alegere şi, adăugate la toate acestea, ca şi cum n-ar fi fost destule, multe greşeli am făptuit eu însumi.

Curente de idei străine, nocive pentru sufletul poporului, au fost vârâte cu viclenie de vrăjmaşi înlăuntrul graniţelor ţării. Nu-mi venea să cred că se pot înverşuna cu atâta ură împotriva unei ţări mici, cum este a mea. Ce-au putut câştiga urgisind-o în toate chipurile, urmărind-o fără răgaz, şi ziua şi noaptea, cu persecuţii fără niciun temei?

Dar, ceea ce-mi provoacă cea mai mare durere, sunt crizele interne stârnite de răzvrătirea unora dintre supuşi, prefăcuţi peste noapte în uzurpatori ingraţi. Nu mai am nici o încredere în ei şi asta mă doare cel mai mult, fiindcă pur şi simplu nu mă pot descurca fără ajutorul lor. Şi nici nu-i pot înlocui cu alţii. Vom rămâne indisolubil legaţi împreună în trupul şi destinul ţării mele.

Purtătorul meu de cuvânt nu se uită la ce-i iese din gură, indiferent în faţa cui s-ar găsi. Mă aflu lipsit de autoritate în faţa lui, aproape incapabil să-i strunesc capriciile, şi-mi strică bunul nume.

Parte din forţa de muncă a regatului meu se dedă la lenevie, oridecâte ori şi-o poate îngădui, sub pretextul că e obosită şi are (nu numai nevoie, dar mai ales) dreptul la odihnă. Şiretenia cu care încearcă să-şi justifice nepăsarea este strigătoare la cer dar, din păcate, n-am la îndemână alte ajutoare.

Mijloacele de transport îşi schimbă deseori şi destinaţia şi ruta, refuzând să execute poruncile mele, preferând să poarte interesele colective ale împărăţiei pe căi dorite de ele.

Intelectualitatea, la rândul ei, se lasă prea uşor atrasă, chiar sedusă, de idei şi influenţe venite din afară, acceptate fără discernământ şi fără a-i păsa de repercursiunile pe termen lung, pe care acestea le au asupra tuturor.

Străjerii din cetatea de scaun, de la care aştept să fie vizionarii ţării, îşi slăbesc atenţia, adânciţi parcă într-o aţipeală stranie, din care nici cel mai iminent pericol nu-i poate deştepta.

De regulă, cei puşi în poziţii vizibile, care ocupă funcţii proeminente, nu-şi fac întotdeauna datoria şi se abat de la căile lor. Au ajuns să preţuiască şi să caute mai degrabă prestigiul şi poziţia lor personală, în defavoarea binelui comun. Această amăgire introduce în cetatea de scaun calul troian al dezbinării, alterând unitatea naţiunii. Şi, fără unitate, care popor are sorţi de supravieţuire?

Sunt, însă, ceilalţi, ascunşi de priviri, lucrătorii din subteran, care îşi împlinesc clipă de clipă misiunea lor vitală şi aceştia ung cu adevărat inima mea cu cel mai preţios untdelemn al mulţumirii. Credincioşia acestora din urmă nu poate fi lăudată îndeajuns. Ei constituie motorul ţării, economia care o susţine, efortul lor fiind complet dezinteresat şi dedicarea lor fără rezerve. Ei sunt mădularele interne, ascunse, dar neapărat trebuitoare existenţei oricărei împărăţii. Datorită lor şi pe spinarea lor trăim cu toţii. Ei susţin cu aceeaşi fidelitate şi spirit de sacrificiu, fără a face discriminare, pe membrii aceia capricioşi, mofturoşi şi dificili, despre care mi-am îngăduit să mă plâng acum.

Am făcut-o ştiind că şi tu, prietene, te confrunţi cu aceleaşi probleme. Şi tu împărăţeşti peste regatul tău. Şi tu eşti investit cu aceleaşi responsabilităţi. Amănuntele specifice domeniului tău pot fi diferite, dar trebuinţele fundamentale, primejdiile şi greutăţile sunt identice cu cele descrise de mine pe scurt.

Ce putem face ca să câştigăm, nu numai controlul pierdut asupra celor care ne fac de ruşine, dar mai ales fidelitatea lor? Cum le-am putea inocula o nouă doză de motivaţie şi râvnă pentru regatul de care aparţin şi pe care sunt datori să-l slujească?

agapianus. wordpress. com