RASARIT DE SOARE PE PAMINT ROMANESC

Imi place sa ma trezesc pe pamint Romanesc. E ora cinci dimineata si o briza timida ce s-a strecurat pe fereastra larg deschisa ma trezeste dintr-un somn odihnitor. Este inca intuneric afara, dar ceva, sau poate cineva ma face sa ma ridic din pat. Pe jumatate adormita, pasesc peste pragul de la balcon si lacom imi umplu plaminii cu aerul proaspat si inca rece. Nimic nu se misca si linistea e deplina, cu exceptia cucurigului unui cocosi care e gata sa-si inceapa ziua cu mult mai devreme decit restul lumii.

Undeva in departare, latratul sters al unui ciine imi adduce aminte de copilarie. Copilaria mea fara grijuri, cind nu stiam nimic despre nimic. Ce bine era atunci. Cum poate latratul unui ciine sa-ti dea asa un simtamint de multumire, de odihna? Orasul pare ca-si tine respiratia pentru inca putin timp, inainte ca viata sa izbucneasca pe scena unei noi zile. Viata, atit de pretioasa, atit de fragile si de hotarita sa mearga inainte in ciuda tuturor incercarilor de a o sugruma, la fiecare pas, dupa fiecare colt.

Ciinele continua sa latre desirat si melancolic, dar fara nici o intentie sa se opreasca. Ma face sa ma gindesc la credinciosie. Da, credinciosie. Ciinele asta stie sa-i fie credincios celui ce-l hraneste. Ma gindesc la credinciosia mea fata de Dumnezeu si cred ca lasa de dorit.

Sint aici pe balcon de o vreme si imi dau seama ca orasul incepe sa se trezeasca. Imi privesc propriile ginduri, atirnind lenese ca pe un leagan care se misca fara nici o graba, mingiiate de aerul rece al diminetii. Timpul parca se misca cu incetinitorul. Gindul mi se ridica cu anticipatie sus, tot mai sus catre facatorul ei. IL simt cu mult mai aproape dimineata, devreme cind totul inca doarme. Fara nici un effort, mina in mina, rugaciunea si inima mea pornesc pe urma gindului, urmarind-l pina in fata tronului de har. Nu ma mir deloc. Tatal meu ma astepta.

Subit ciinele incepe sa latre asa violent ca ma smulge din visarea mea. Acelas ciine al carui latrat mi-a dat asa un simtamint de pace mai devreme, acum imi intrerupe conversatia cu Tatal meu. Mersi. Sper sa n-ai parte sa alergi nici o pisica azi … ma gindesc cu ciuda.Ma’ntorc imediat, soptesc Tatalui meu, cu spetele deja intors pe jumatate. Soarele se joaca de-a v-ati ascunselea in spatele orizontului, parca anuntind lumii inca adormite: gata sau nu, iata-ma. O noua zi si-a facut aparitia pe fila timpului. Oare ce sa fac cu ziua asta?, ma intreb, ca si cum ar fi a mea sa fac ce vreau cu ea. Dar nu trebuie sa ma gindesc mult. Ti-o dau tie Tata, soptesc in graba, si inainte ca prietenul meu sa apuce sa mai latre inca odata … ziua mea este pe miini bune. Arunc o ultima privire grabita spre globul de aur ce se inalta aproape vazind cu ochii si soptesc cu duiosie: ma intorc imediat Tata. El doar da din cap cu un zimbet si o usoara mustrare pe fata. Te-astept.