text Eseuri crestine

Pustiiti de invidie si ura

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
PUSTIIȚI DE INVIDIE ȘI URĂ Ioan, apostolul, este scriitorul Noului Testament care evidențiază contrastul răsunător dintre iubire și ură. Multe versete scrise de el, sub inspirația Duhului Sfânt, au capacitatea de a revoluționa gândirea noastră. Iată două dintre ele: „Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el”. „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 3:15; 4:20). Trăim într-o vreme în care se trăiște masiv din ura născută din ividie. Acest fel de ură poate fi numit și ura de pornire. Adică, să ajungi să invidiezi pe cineva pentru că este popular, inteligent sau frumos la chip. În același timp, există o ură din răzbunare, o ură ca replică. Ți-a făcut cineva un rău și începi să-l urăști. Bineînțeles că nu se poate vorbi de o ură legitimă și de alta ilegitimă, de una bună și alta rea. Ce e de făcut când ești urât? Cred că orice om trebuie să aibă o fărâmă de reflecție asupra lui însuși chiar și atunci când în mod radical este nedreptățit. E potrivit să te întrebi, „De ce stârnesc atâta ură?” Cu siguranță pot fi lucruri în viața ta sau a mea care să provoace în mod justificat firește, dar nebiblic, ura altora. Aici se pune problema analizei personale care odată făcută te poate schimba într-un chip atrăgător pentru ceilalți. Fii sociabil, abordabil, fără superiorități, fără pretenții nelalocul lor. Gândește serios la acest aspect. Cineva spunea: „Nu invidiezi o ființă inferioară, invidiezi un om pe care îl simți cel puțin egal cu tine sau superior... ” Vis a vis de o asemenea realitate, perspectivă biblică însă este alta. E din Dumnezeu să admiri și să iubești decât să invidiezi și să urăști. În fața calităților deosebite ale altuia nu există decât iubirea. Cum se ajunge la ură? Ura se construiește etapă cu etapă. Invidia care trimite la ură, ura, care poate trimite chiar la crimă. Așa s-a întâmplat cu Cain și Abel (Gen. 4:1-8). În text apare o înregistrare care definește starea lui Cain, „... Cain s-a mâniat foarte tare, și i s-a posomorât fața.” Cât de ușor s-a instalat Cain în invidie, ividie care a dus la ură, ură care a provocat crima. Vom putea fi conviși că orice încremenire în proiectul urii este păguboasă? Pentru noi ca oameni nu este doar versiunea răzbunării, ci și a iertării și a iubirii. De fapt, răzbunarea este de la Diavolul, iubirea este de la Dumnezeu! Invidia și ura pustiește casa și societatea. Ne lasă fără relații, fără zâmbete, fără dor de-a ne vedea, ne face neoameni. Goi de noi, goi de chipul lui Dumnezeu. Să ne dezlipim de ceea ce pare a fi în moda lumii, sau a celor mai mulți, și să începem un nou proiect de viață... să apreciem, să stimăm, să valorificăm. Simplu, SĂ IUBIM! Pastor Ioan Cocîrțeu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>
Inima închinării
INIMA ÎNCHINĂRII ÎNTREBARE: ÎNCHINARE SAU AFIRMARE? Închinare mereu va fi caracterizată de mulțumire, evlavie și frică. Închinarea este felul în care un credincios își exprimă recunoștința, adorarea... Citeste mai mult >>
Blând și smerit cu inima
Blând și smerit cu inima! Proverbe 15:13-18 „O inimă veselă înseninează fața; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. Inima celor pricepuți caută știința, dar gura nesocotiților găsește plăc... Citeste mai mult >>
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitor
Eseu Argumentativ: Datoria morală față de trecut și viitorI. Introducere (Ipoteza)În societatea contemporană, marcată de o viteză uluitoare a schimbărilor și de un pragmatism adesea excesiv, problema... Citeste mai mult >>