Pustiiti de invidie si ura

PUSTIIȚI DE INVIDIE ȘI URĂ Ioan, apostolul, este scriitorul Noului Testament care evidențiază contrastul răsunător dintre iubire și ură. Multe versete scrise de el, sub inspirația Duhului Sfânt, au capacitatea de a revoluționa gândirea noastră. Iată două dintre ele: „Oricine urăște pe fratele său, este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el”. „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 3:15; 4:20). Trăim într-o vreme în care se trăiște masiv din ura născută din ividie. Acest fel de ură poate fi numit și ura de pornire. Adică, să ajungi să invidiezi pe cineva pentru că este popular, inteligent sau frumos la chip. În același timp, există o ură din răzbunare, o ură ca replică. Ți-a făcut cineva un rău și începi să-l urăști. Bineînțeles că nu se poate vorbi de o ură legitimă și de alta ilegitimă, de una bună și alta rea. Ce e de făcut când ești urât? Cred că orice om trebuie să aibă o fărâmă de reflecție asupra lui însuși chiar și atunci când în mod radical este nedreptățit. E potrivit să te întrebi, „De ce stârnesc atâta ură?” Cu siguranță pot fi lucruri în viața ta sau a mea care să provoace în mod justificat firește, dar nebiblic, ura altora. Aici se pune problema analizei personale care odată făcută te poate schimba într-un chip atrăgător pentru ceilalți. Fii sociabil, abordabil, fără superiorități, fără pretenții nelalocul lor. Gândește serios la acest aspect. Cineva spunea: „Nu invidiezi o ființă inferioară, invidiezi un om pe care îl simți cel puțin egal cu tine sau superior... ” Vis a vis de o asemenea realitate, perspectivă biblică însă este alta. E din Dumnezeu să admiri și să iubești decât să invidiezi și să urăști. În fața calităților deosebite ale altuia nu există decât iubirea. Cum se ajunge la ură? Ura se construiește etapă cu etapă. Invidia care trimite la ură, ura, care poate trimite chiar la crimă. Așa s-a întâmplat cu Cain și Abel (Gen. 4:1-8). În text apare o înregistrare care definește starea lui Cain, „... Cain s-a mâniat foarte tare, și i s-a posomorât fața.” Cât de ușor s-a instalat Cain în invidie, ividie care a dus la ură, ură care a provocat crima. Vom putea fi conviși că orice încremenire în proiectul urii este păguboasă? Pentru noi ca oameni nu este doar versiunea răzbunării, ci și a iertării și a iubirii. De fapt, răzbunarea este de la Diavolul, iubirea este de la Dumnezeu! Invidia și ura pustiește casa și societatea. Ne lasă fără relații, fără zâmbete, fără dor de-a ne vedea, ne face neoameni. Goi de noi, goi de chipul lui Dumnezeu. Să ne dezlipim de ceea ce pare a fi în moda lumii, sau a celor mai mulți, și să începem un nou proiect de viață... să apreciem, să stimăm, să valorificăm. Simplu, SĂ IUBIM! Pastor Ioan Cocîrțeu