Propovaduirea

Conform Dicţonarului Explicativ Românesc propovăduirea înseamnă a răspândi, a propaga idei, concepţii, doctrine (religioase), a predica. Cuvântul provine din limba slavonă: propovëdovati.

Trăim zilele în care majoritatea oamenilor din dorinţa de a-şi găsi o slujbă, se apucă de predicat. Fiecare dintre aceştia au o percepţie proprie şi o concepţie bună sau mai puţin bună despre ce, cum, şi cât să predice. De multe ori se întâmplă să se aleagă teme care nu au de a face cu cei din jur şi chiar dacă intenţia de la care predicatorul porneşte este de a încuraja, predica îşi pierde esenţa, indepărtându-se de ceea ce Dumnezeu ar dori ca acel grup social să asculte. Scopul multora nu mai este acela de-a aduce oamenii la Dumnezeu ci, deseori devine promovarea lor inşişi cu ideile şi concepţile pe care le cred ca fiind în conformitate cu legea Domnului. În 1 Corinteni 1:23 ne este clar ceea ce trebuie să facem: ‚dar noi propovaduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire şi pentru Neamuri o nebunie”

Acest Cuvant a lui Dumnezeu ar trebuie să fie pâinea noastră de zi cu zi, chiar dacă lumea din jurul nostru ne oferă şi ea multe ‚bunătaţi” pe care le primim cu atâta dragoste încât deseori uităm de faptul că suntem chemaţi să schimbăm lumea.

Dacă întrebi oameni obisnuiţi despre ce înseamnă a fi pocăit sau ce fac ei, iţi vor spune simplu: sunt oameni care au multe restricţii, oameni care urlă atuncea când se roagă, uneori sunt si oameni care fură, înşeală şi înjură. La urma urmei care ar trebui să fie diferenţa dintre noi şi lume? Dumnezeu ne spune : ‚Pocăiti-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 4:17).

O propovăduire începe de la o relaţie cu Dumnezeu, un timp în care asculţi vocea Lui, un timp în care primeşti răspuns din partea Lui iar apoi eşti chemat să dai mai departe ceea ce ai primit.

Sunt câteva lucruri care lipsesc din predicile multora, cum ar fii: calăuzirea Duhului Sfânt, cunoaşterea profunda a Cuvântului lui Dumnezeu, sinceritatea, adevărul şi altele. La nivel de propovăduitori puţini sunt cei care aleg calea cea mai grea, aceea de a spune lucrurilor pe nume, a conştientiza omul de faptul ca este născut în pacat şi rob al acestuia.

Responsabilitatea îi face pe multi să fugă, determinându-i să se închida în ei însăşi si să puna vina pe circumstanţe sau pe pregătirea insuficientă.

Un alt lucru care uneori determină oamenii sa fie pasivi faţă de Cuvântul Lui ar fi teama de a se implica, ceea ce îi face sa nu iasa din zona lor de comfort.

Chiar daca generaţiile se schimbă, Dumnezeu rămâne acelaşi. Când vom învaţa acest principiu vom înţelege ca nu Cuvântul lui Dumnezeu trebuie schimbat ci atitudinea omului fată de acesta.

Din patru în patru ani, o nouă generaţie ia naştere. Aceasta încearcă prin diferite forme să iasă în evidenţa: prin îmbracăminte, prin atitudine, prin limbaj, prin muzică, etc. Defapt, această generaţie tânără încearcă să ne trasmită un mesaj: Oameni buni, vrem să fim băgaţi în seamă, faceţi ceva! Ajutaţi-ne! Ca şi propovăduitori ai evangheliei de multe ori trecem cu vederea faptul că în jurul nostru sunt sute chiar mii de oameni, tineri, de care nu se ocupă nimeni. „Când Domnul Isus străbătea cetăţile şi satele, a văzut gloatele şi I s-a făcut milă de ele pentru că erau ca nişte oi fără păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!” (Matei 9:35-37).

Responsabilitatea propovăduirii Evangheliei revine fiecărui om care s-a întâlnit cu Dumnezeu şi vrea să împlinească marea trimitere, (Matei 28:19-20).

Eşti a lui Hristos, spune şi altora!