text Eseuri crestine

Probleme psihice la copii şi tineri

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
din "Strigătul de la Miezul"
Februarie 2003


Tot mai mulţi tineri ajung la convingerea că viaţa este o ameninţare continuă şi nu mai merită trăită. Cu privire la această problematică am putut citi următoarele în "Uste und Züri Oberland Nachrichten" (23.12.2002):

"Tot mai multi copii şi tineri au de luptat împotriva problemelor psihice. Mania, depresia şi suicidul în adolescenţă nu mai sunt subiecte care aparţin doar unui segment al populaţiei. În asemenea cazuri, părinţii sunt de cele mai multe ori total depăşiţi, iar tinerii pur şi simplu nu mai ştiu ce să facă pentru ei viaţa devine o povară"

Ameninţarea apare mereu acolo unde este nesiguranţă. Frica apare acolo unde nu există protecţie şi incertitudinea acolo unde nu există o bază solidă. Viaţa în cadrul naţiunilor puternic industrializate le oferă oamenilor multe satisfacţii, deoarece astăzi, celor din clasa mijlocie le merge la fel de bine ca boierilor care au trăit cu secole în urmă. Mâncarea este suficientă şi toată lumea are unde locui. Vacanţa o putem petrece chiar şi în locurile cele mai îndepărtate ale lumii. Majoritatea tinerilor obţin un permis de conducere după împlinirea vârstei de 18 ani şi la puţin timp au şi o maşină. Niciodată nu au existat atâtea posibilităţi pentru a-ţi forma o educaţie şi a urma nişte studii. Avem parte de belşug continuu: recreaţie, sport, relaţii. Oamenii nu au fost niciodată atât de toleranţi şi deschişi ca astăzi. Medicina s-a dezvoltat la un nivel foarte înalt, iar speranţa de viaţă este ca atare la fel de mare.

Totuşi, nu puţini percep viaţa ca o ameninţare. De ce? Pur şi simplu pentru că nu cunosc o altă variantă, şi anume: Cristos öi mântuirea oferită de El. Nimic nu poate înlocui ceea ce doar Dumnezeu ne poate da, aşa după cum toate tuburile de neon din lume nu pot înlocui soarele. Fără Isus nu găsim răspuns la întrebările cele mai importante ale vietii. Cine bea apă din fântâna acestei lumi rămâne însetat. Siguranţa oferită de lume este ca sloiurile de gheaţă plutitoare care încet, dar sigur, se topesc. Avem nevoie de teren solid sub picioarele noastre. Biblia spune: "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Cristosť (1 Corinteni 3,11).

De fapt oamenii nu sunt independenţi, ci dependenţi de Dumnezeu. Fără El ducem totdeauna lipsă de ceva. Ba mai mult, ne lipseşte Totul, esenţa, însăşi viaţa - deoarece Dumnezeu este viaţa.

E trist că multi nu cred acest lucru. Dar oare problemele "lăuntrice" ale oamenilor nu au glas, nu sunt ele un strigăt al inimii care spune: "Ceva îmi lipseşte"!?, "Nimeni nu mă poate ajuta în problema mea" Ajutorul uman este în acest caz ca un leucoplast pus pe o tumoare.

Dragi cititori, nu percepeti viaţa ca pe o ameninţare, ci ca pe o şansă! Existenţa noastră are un scop mult mai nobil, iar noi avem posibilitatea ca în timpul ei să descoperim şi să trăim adevărata viaţă. Dacă mergi pe calea lui Isus, El va ţine în frâu viaţa ta. Nu irosi această şansă! Vino la Isus, la lumina lumii care va aduce siguranţă şi în viaţa ta. Depune tot efortul să clădeşti o bună temelie pe care El să construiască apoi adevărata viaţă (1 Timotei 6,19)! N.L.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ucenicia în Hristos versus formalismul religios
Acestă postare este o continuare a Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos - Resurse CreștineUn exemplu remarcabil este apostolul Pavel, care și-a dedicat întreaga viață slujirii Biseric... Citeste mai mult >>
Rolul Bisericii în formarea caracterului după Hristos
Pentru a ne oferi posibilitatea de a învăța să trăim așa cum a trăit Fiul Său și de a crește până la înălțimea staturii plinătății Lui, Dumnezeu a instituit Biserica, care este numită și Trupul lui Hr... Citeste mai mult >>
Evlavia adevărată: ce înseamnă ascultarea strictă de Hristos
Evlavia, definită în dicționar ca o atitudine de admirație, respect profund și ascultare strictă, este o trăsătură remarcabilă și deosebit de frumoasă în caracterul Domnului Isus. El a reprezentat cel... Citeste mai mult >>
De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare
Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire. Domnul... Citeste mai mult >>
Cum ne formează Dumnezeu după modelul lui Hristos
Aceasta este o continuare a postării Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus - Resurse CreștineÎn acest cadru spiritual profund, Hristos se află în centrul procesului nostru de transformare, El fiind... Citeste mai mult >>
Cele două fete…
Mă așezasem pe genunchiul clipei unei dimineți de iunie, ce-și cânta veselia în triluri de păsări. Priveam tandru spre cele două fete ale vieții mele, ce și-au dat întâlnire la o cafea pe terasa sufl... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă să trăiești cum a trăit Isus
O atitudine fundamentală manifestată de Domnul Isus a fost “renunțarea la Sinele Său”, un principiu ce a definit întreaga Sa existență pe pământ și care este accesibil fiecărui credincios. Dumnezeu ne... Citeste mai mult >>
(47) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
(35) Falimentul teologic al teoriei predestinării în mântuire
Doctrina predestinării în mântuire falimentează și din punct de vedere teologic, căci adepții acesteia au o imagine distorsionată despre Dumnezeul biblic. Dumnezeu este infinit, în timp ce oamenii su... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Dumnezeu și transformarea inimii omului
Modul nostru de a cunoaște oamenii se bazează pe două abordări fundamentale: prima este legată de aspectul lor fizic, iar cea de-a doua, de natură spirituală, se concentrează pe caracter și moralitate... Citeste mai mult >>